Guvernul francez caută „persoana potrivită“ pentru a negocia cu „vestele galbene“, acuzate că sunt sprijnite de din străinătate

Guvernul francez caută „persoana potrivită“ pentru a negocia cu „vestele galbene“, acuzate că sunt sprijnite de din străinătate

Proteste ale „vestelor galbene“ la Paris

Executivul francez speră să poată ieşi din "criza verselor galbene" printr-o mare dezabatere naţională anunţată de preşedintele Emmanuel Macron. În prezent este căutată persoana potrivită pentru a conduce această dezbatere după s-a aflat că Chantal Jouanno, care ar fi trebuit să conducă “marea dezbatere naţională” dorită de Emmanuel Macron, are un salariu cam mare, de peste 14 000 de euro brut lunar.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cele cinci mii de comune ale Franţei au fost deschise "caiete de doleanţe" pentru ca francezii să-şi exprime nemulţumirile. Întregul calendar politic al preşedintelui francez a fost deturnat de mişcarea revendicativă a "vestelor galbene", iar la orizont nu se întrevedre deocamdată acalmia socială.
 
În fiecare zi, în Franţa, pe fondul acestor frămânări sociale, apare cât un element nou. Ultimul dintre ele l-a avut ca personaj principal pe preşedinta Comisiei naţionale pentru dezbateri publice, Chantal Jouanno. Ea ar fi trebui să conducă “marea dezbatere naţională” dorită de Emmanuel Macron, numai că… dintr-o dată a apărut o incompatibilitate.
 
S-a aflat că aceasta are un salariu cam mare, de peste 14 000 de euro brut lunar, ceea ce parcă sună prost… Cum să pui pe cineva atît de bine plătit să dirijeze dicuţiile cu oameni cărora nu le ajung banii să-şi cumpere cele necesare supravieţuirii la sfîrşit de lună, notează RFI. Jouanno a renunţat la rolul de coordonator al dezbaterii, iar acum executivul caută pe altcineva, o personalitate care să fie respectată în mod unanim şi cu o autoritate morală ireproşabilă.
Un astfel de “înţelept” ar putea fi un fost prim ministru, în prezent primar al oraşului Bordeaux, Alain Juppé. Recent el s-a retras dn partidul de dreapta  "Republicanii" şi are o enormă experienţă politică. Criza "vestelor galbene", spune el, ameninţă libertăţile republicane şi aminteşte de perioade istorice teribile (el face aluzie la Revoluţia franceză când instaurarea puterii populare s-a făcut pe fond de teroare şi multe capete ghilotinate). Ori, astăzi cam acest lucru este cerut de o minoritate anarhistă şi radicalizată, o "suveranitate populară" exprimată prin “democraţie directă”, spune Juppe.
 
De notat că oraşul Bordeaux în care este primar Alain Juppé a suferit destul de mult de vandalism în contextul manifestaţiilor organizate de "vestele galbene".
 
Din rândurile partidului de guvernămînt, La République en marche, numeroşi deputaţi denunţă o veritabilă avalanşă de violenţe verbale. În jur de 50 de deputaţi au fost ameninţaţi cu moartea sau au fost insultaţi.
 
Ceea ce spun unii lideri populişti, de dreapta sau de extrema dreaptă, sună pur şi simplu straniu într-o mare democraţie precum Franţa. Suveranistul Nicolas Dupont-Aignan, de exemplu, consideră că actuala putere "este legitimă dar nu legală", şi în consecinţă le cere "vestelor galbene" să-şi continue revolta pentru a restabili "adevărata democraţie".
 
Lidera extremei drepte, Marine Le Pen, nu îndeamnă la insurecţie dar cere dizolvarea Adunării naţionale, considerând că executivul se află, de fapt, la originea dezordinilor.
 
Un fel de cacofonie anti-democratică ia amploare în prezent în Franţa, cu apeluri neliniştitoare la violenţă şi nesupunere civică.
 
Propaganda rusă arătată cu degetul
 
Mişcarea de protest a „vestelor galbene” franceze primeşte sprijin din străinătate, sustine secretarul de presa al guvernului francez, Benjamin Griveaux, scrie MetroNews.
 
Este suficient să vedem sprijinul, cel puţin din punct de vedere moral, exprimat în declaraţiile recente ale celor doi miniştri italieni, care şi-au exprimat în mod clar sprijinul pentru mişcarea „vestelor galbene”, a explicat reprezentantul guvernului francez, reamintind declaraţiile celor doi vicepremieri ai Italiei, Matteo Salvini şi Luigi Di Maio.
 
În plus, adaugă el, „ştim despre simpatiile unor medii de propagandă care nu pot fi numite mass-media, cum ar fi Russia Today. Eric Drouet, unul dintre liderii mişcării „vestelor galbene” franceze, vorbeşte deschis despre Russia Today ca fiind singura presă liberă. Aceasta este opinia sa”.
 
Recent, preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat canalele ruse RT şi Sputnik ca promoveaza şi răspândesc zvonuri despre moartea unuia dintre protestatari.
 
Protestele „vestelor galbene” din Franţa au început pe 17 noiembrie, fiind initiate de soferii care nu au fost de acord cu cresterea accizelor la combustibili. Şi, deşi autorităţile franceze au făcut concesii şi au anulat creşterea taxei, precum şi creşterea preţurilor la electricitate şi gaze, protestatarii au extins cercul de revendicari  – cerand salarii mai mari, impozite mai mici, inlcusiv demisia preşedintelui.
 
 Scădere în premieră a sprijinului popular pentru mişcarea „vestelor galbene“
 
Mişcarea "vestelor galbene", care reuneşte diverse segmente nemulţumite din Franţa, pierde sprijin popular pentru prima dată de la apariţia sa în urmă cu două luni, conform unui sondaj publicat joi de televiziunea BFMTV, care relevă însă că aceasta este încă sprijinită de 60% dintre francezi, transmite EFE.
 
Această cifră, dezvăluită cu două zile înainte de cea de-a noua zi de proteste, prevăzută pentru sâmbătă, arată o cădere de zece puncte procentuale faţă de datele de acum trei săptămâni, potrivit sondajului realizat de institutul Elabe.
 
Scăderea sprijinului se manifestă la cei care susţin în mod incontestabil mişcarea, în timp ce numărul celor care îşi arată simpatia se menţine stabil, la 29%.
 
La cealaltă extremă, creşte cu 5 puncte procentuale numărul celor care se declară "ostili" vestelor galbene, la 16%, în timp ce alţi 15% îşi exprimă opoziţia, cu 4 puncte mai mult.
 
Un procent de 51% cred că protestele trebuie să continue, trei puncte mai puţin, în timp ce 78% condamnă actele violente înregistrate în săptămânile precedente, patru puncte mai puţin.  
 
citeste totul despre: