Grecia/restul lumii: deznodământul unei crize. Alta urmează

Oricum s-ar juca meciul acesta între Grecia şi creditorii internaţionali, tot prost urmează să iasă. Oricare ar fi decizia, tot proastă va fi pentru cei care vor urma să plătească oalele sparte.

Cine alţii decât nefericiţii contribuabili europeni care, în orice situaţie, vor trebui să achite de două ori inconştienţa decidenţilor politici ai Europei Unite dar şi comportamentul incalificabil al actualului guvern grec, cel care şantajează cu ameninţarea – singura de care mai dispune – de a-şi scoate ţara din circuitul european şi de a o trece în cel al Federaţiei Ruse sau al oricui care vrea să finanţeze aventura Greciei înspre prăpasta falimentului. Prima dată au plătit împrumutul. A doua oră pot plăti fiindcă pierd banii sau, dacă-i vor mai primi înapoi, s-ar putea să fie devalorizaţi sau, doamne fereşte, sub forma unor bonuri greceşti de tezaur.

Summitul excepţional de mâine la care sunt invitaţi liderii politici ai zonei euro (dar şi reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale) este, în sine, o probă a dualităţii dramatice şi extrem, extrem de primejdioase a situaţiei de acum, lăsată să se degradeze foarte aproape de punctul în care niciun fel de întoarcere nu mai este posibilă.

Iată dilema: evident, trebuie să se ia o decizie finală. Dar pe ce bază?

Va fi oare vorba despre o bază strict economică, de un raţionament ghidat de calcule bancare reflectând realitatea unei economii greceşti absolut falimentare caracterizată de un randament foarte scăzut al activităţilor de producţie şi cu o administraţie supra-încărcată pe model balcanic? Se va decide doar în funcţie de performanţele estimate ale acestei economii în a putea genera veniturile necesare pentru plata datoriilor la care ţara s-a angajat prin acorduri internaţionale ce ar trebui respectate aşa cum o face orice ţară civilizată? Dacă acestea ar fi criteriile, atunci lucrurile sunt clare şi Grecia va fi declarată imediat stat-falit, cu toate consecinţele logice care se impun într-o asemenea situaţie, în primul rând ieşirea ţării din Uniunea Europeană, declararea Greciei ca zonă de primejdie maximă pentru investitori şi cu o estimare de risc critic pentru pieţele sale financiare.

Sau, dimpotrivă, raţionamentul va fi strict politic, aşa cum îşi doreşte Tsipras care, astfel, încearcă să şantajeze Europa folosind argumentul (de altfel posibil de luat în seamă ca valabil) că ieşirea din sistem a Greciei va fi doar primul asemenea moment dintr-o serie care ar putea fi mai lungă şi se va constitui nu numai într-un foarte dorit de unii precedent juridic, ci chiar şi argumentul visat de euroscepticii britanici, spre exemplu, pentru a argumenta de ce nu vor să mai stea într-o Uniune Europeană slabă şi fără mijloace de a-şi impune deciziile, chiar în faţa unei ţări mici şi plină de probleme ca Grecia.

Dar, pentru Grecia, nu a mai rămas alt scenariu de rezervă decât şantajul cu declanşarea unei situaţii de criză politică în Europa. Problema este că, pe de o parte, este absolut previzibil că se va declanşa o asemenea criză. Dar, pe de altă parte, scenariul a fost într-atât de previzibil şi încă de atâta timp, încât s-au putut face scenarii ample de estimare de impact şi management de criză. UE dispune de fondurile pentru a-şi permite să treacă de o asemenea posibilă criză şi de a suporta, greu, cu sacrificii, dar să suporte pierderea definitivă a banilor datoraţi de Grecia...dar Grecia nu şi nici nu mai are unde să se ducă cu mâna întinsă la cerşit.

Cuvinte grele şi nedrepte? Să vedem care e realitatea din teren şi care sunt scadenţele pentru Grecia.

Primul semnal: săptămâna trecută, din băncile greceşti a fost retrasă o sumă de peste 4 miliarde euro, numai vineri, zi de maximă disperare, deponenţii retrăgând 1,2 miliarde euro (cea mai mare parte din retrageri fiind operate de micii deponenţi). Deocamdată, pentru a nu se accentua senzaţia de panică de de piaţă, nu se anunţă pentru luni măsura de limitare a retragerilor dar, dacă mâine discuţiile de la Bruxelles eşuează, este extrem de posibil să vedem că Atena anunţă un «scenariu cipriot»: limitarea retragerilor, plafonarea conturilor, scăderea nivelului sumei pe care băncile o garantează pentru depunători etc. Dar, atenţie, din noiembrie anul trecut şi până acum, din băncile greceşti au „migrat” peste 30 miliarde de euro, ceea ce face ca sistemul bancar naţional să fie extrem de friabil şi previziunea este că va rezista extrem de greu la primul semnal de panică majoră. Banca Centrală Europeană a dat un semnal de sprijin, autorizând ridicarea cu 1,8 miliarde euro a plafonului de lichidităţi de urgenţă pe care băncile greceşti le pot împrumuta de la banca lor centrală. O măsură tranzitorie care dă un respiro de câteva zile dar, în orice caz, nu constituie o soluţie.

Pentru a realiza amploarea dezastrului, să vedem lista problemelor, pe zile şi cu sumele aferente. Listă pe care o vor studia, cu disperare, din nou, miniştrii de finanţe ai Eurogrup reuniţi în şedinţă de urgenţă în această după-amiază la Bruxelles pentru a ajunge la o poziţie comună asupra sustenabilităţii poziţiei ce va fi adoptată mâine la Summit:

Calendarul datoriei greceşti

- 30 iunie – trebuie înapoiată către FMI suma de 1,4 miliarde Euro + 450 milioane euro dobândă (suma trebuia înapoiată în patru tranşe în luna iunie dar FMI a acceptat rugăminte Greciei de a înapoi întreaga sumă într-o singură tranşă). De unde? „Nu sunt bani”, a transmis deja Grecia pe diverse canale, spunând că nu ar putea asigura plata pensiilor şi salariilor....pe 30 iunie încheindu-se şi cel de-al doilea plan de salvare a Greciei (şi acesta prelungit cu patru luni), dar din care ar mai rămâne 7 miliarde de euro încă neacordaţi şi pe care Grecia îi speră totuşi ajunşi în visterie dacă luni se ajunge la un acord de restructurare a datoriei.

- iulie-august – doar 453,8 milioane Euro către FMI, dar cea mai importantă dată a calendarului este 19 iulie, atunci când Grecia va trebuie să înapoieze Băncii Central Europene 3,455 miliarde Euro. Apoi, pe 20 august, trebuie plătită suma de 3,2 miliarde euro către Băncile Centrale (3,02 miliarde către BCE şi 170 milioane către Băncile centrale Europene).

- iulie-septembrie – o plată majoră de 13,653 de euro trebuie plătită deţinătorilor de bonuri de tezaur greceşti şi către FMI.

Care sunt soluţiile?

Tsipras promite că vine cu nouă listă de măsuri pe care le califică drept „concesii”, dar bazate, în principiu, din ceea ce se vorbeşte acum la Bruxelles, pe principiul mai vechi al tuturor debitorilor aflaţi cu spatele la zid: reeşalonarea plăţii datoriei „în termeni logici” pe o perioadă de mai mulţi ani, dar şi convertirea unei părţi a acesteia în bonuri de tezaur a căror valoare va fi indexată la ritumul de creştere a economiei greceşti.

De cealaltă parte, întrebarea este dacă mai poate fi asumată o asemenea măsură de reeşalonare a datoriei şi, mai ales, dacă FMI va dori să treacă din nou peste limitele autoimpuse şi declarate drept finale în legătură cu Grecia. Politic vorbind, vor exista costuri majore şi în cazul unui GREXIT, dar şi în cazul în care, cu orice preţ şi acceptând situaţia unei umilinţe generale, decidenţii europeni vor acorda un nou răgaz Greciei, fără absolut niciun fel de garanţii că situaţia economică a ţării se va ameliora pe timp scurt şi mediu.

Interesant cum a evoluat soarta penultimului atu al lui Tsipras, vizita demonstrativă la Moscova înainte de Summitul de la Bruxelles. Din păcate pentru el, Rusia auzise doar cu câteva ore mai înainte de decizia prelungirii pachetului de sancţiuni până în vara anului viitor şi, în acelaşi timp, că apărea posibilitatea – invocată la G7 – de a trebui să suporte chiar şi o extindere a sancţiunilor existente, urmând o destul de previzibilă decizie a Summitului de la finele acestei săptămâni de la Bruxelles. Moscova nu se poate angaja să dea bani, Nici statele din Golf şi nici China nu doresc să intre astfel într-o zonă de ciocnire directă cu jocurile europene, preferând să cumpere ieftin porturi întregi în aşteptarea momentului când, în cash, în Grecia se va putea achiziţiona orice. Inclusiv Grecia.

Răspunsurile vor începe să curgă din noaptea asta, unul foarte serios mâine, altul, dacă va mai fi cazul, la finalul săptămânii viitoare. Vom şti dacă, şi în ce măsură, Grecia va mai rămâne europeană. Dar, mult mai interesant decât asta, va fi de văzut cât va trebui să plătească pentru asta, oricum, contribuabilul european care, deja, a mai plătit  o dată exact pentru acelaşi lucru. În funcţie de preţ, partidele politice europene vor trebui să suporte dividendele.