Grecia: Premierul Alexis Tsipras a vizitat, într-un final, locul incendiilor. Autorităţile au revizuit în creştere numărul morţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Alexis Tsipras (stânga) discutând cu un cetăţean la locul incendiilor FOTO Ekathimerini
Premierul Alexis Tsipras (stânga) discutând cu un cetăţean la locul incendiilor FOTO Ekathimerini

Premierul grec Alexis Tsipras a efectuat luni prima sa vizită la locul incendiilor, alimentând noi critici din partea opoziţiei, care cere demisia celor vinovaţi de această dramă soldată, potrivit ultimului bilanţ, cu 91 de morţi, relatează AFP.

Alexis Tsipras, care a anunţat puţină presă, a rămas ”aproximativ o oră” la faţa locului, potrivit serviciilor sale, în localităţile balneare Mati şi Rafina, la aproximativ 40 de kilometri est de Atena, la exact o săptămână după acest incendiu de pădure, cel mai sângeros înregistrat vreodată în ţară.

”Am vizitat locul tragediei, am discutat cu cetăţeni, ingineri, militari şi voluntari. Durerea este fără precedent, dar trebuie să-i respectăm pe cei care au luptat contra flăcărilor şi care acum luptă să repare” pagubele, a scris Alexis Tsipras pe contul său de Twitter.

Televiziunea publică ERT a difuzat imagini în care premierul din cadrul stângii radicale discuta cu reprezentanţi din cadrul armatei şi pompierilor şi vizita străduţe din Mati, unde majoritatea victimelor au pierit carbonizate, în maşini sau pe jos, încercând să scape flăcărilor.

Premierul şi-a scurtat lunea trecută o vizită în Bosnia şi s-a dus de urgenţă, seara, la centrul de operaţiuni al pompierilor, în timp ce focul încă mai ardea.

Criticându-i absenţa la locul dezastrului, săptămâna trecută, principalul partid de opoziţie, Noua Democraţie (conservator) şi presa de opoziţie au catalogat această vizită de-a valma drept ”secretă”, ”vizită-fulger” şi ”show de presă”, al cărei obiectiv ar fi, în opinia lor, ”să evite furia locuitorilor”.

Făcându-se ecoul restului partidului său, Yannnis Kefaloyannis, un deputat din cadrul Noii Democraţii, a cerut, la postul de radio Skai, ”demisia” celor care se fac vinovaţi de gestionarea operaţională a incendiului, eventual a Guvernului.

Responsbailitate politică

Alexis Tsipras şi-a asumat vineri responsabilitatea politică a dezastrului, însă fără să pună în discuţie gestionarea operaţională a salvatorilor, în timp ce opoziţia şi presa critică lipsa de coordonare a diverselor servicii.

Experţi pun în discuţie lipsa unui plan de urbanism de peste 50 de ani în aceste localităţi pline de pini. Guvernul suspectează un incendiu voit, iar o anchetă judiciară a fost deschisă în acest sens.

”Oamenii au fugit pe plajă începând de la ora locală 18.00 (şi ora României). De ce a trebuit ca abia la ora 23.00 să vină primul vapor să salveze oameni de pe apă? Şi nici măcar nu era un vapor al Pazei de Coastă, pescari au venit din proprie iniţiativă, cu bărcile lor”, s-a plâns vineri, la AFP, o persoană salvată la Mati, Nikos Stavrinidis.

În acelaşi sens, criticile şi furia fac ravagii pe reţele de socializare împotriva gestionării guvernamentale.

La Atena, o veghe cu făclii este prevăzută luni seara în Piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, la ora locală 21.00, la apelul, pe reţele de socializare, al lui Yannis Gagaloudis, un celebru jucător grec de baschet. Este vorba despre a ”li se cere iertare victimelor” a scris el pe Facebook.

Salutând ideea, un navigator pe Internet şi-a exprimat dorinţa ca această adunare să fie ”expresia furiei care debordează” contra Guvernului.

În timp ce autorităţile - Protecţia Civilă, pompieri sau autorităţi locale - continuau să dea vina gestionării una pe alta, anumite publicaţii se întorc către o introspecţie.

”Ceea ce este o tragedie naţională este felul în care trăim”, scria ziarul gratuit AthensVoice, denunţând problema construcţiilor ilegale, ca cele care există la Mati.

”Discuţia despre responsabilităţi, care se învârte pe loc, arată (că în Grecia) ne petrecem timpul contemplând elefantul din salon şi fără să facem nimic”, subliniază ziarul, evocând tendinţa multor greci de ”a încălca legile în impunitate”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite