Grecia va majora salariul minim. Ţările cu cele mai mici venituri din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Premierul de dreapta al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunţat luni majorarea salariului minim cu 2%, informează publicaţia Ekathimerini, citată de Agerpres. Acesta a recunoscut că oamenii de afaceri şi grupurile comerciale au cerut îngheţarea venitului minim din cauza pandemiei, dar el a afirmat că are încredere în dinamismul economiei şi în perspectivele ei.

În Grecia, salariul minim în sectorul privat este de 650 euro pe lună, iar cel nominal este de 758 euro, dacă sunt incluse bonusurile de Crăciun şi Paşti.

În urma creşterii de 2%, salariul minim lunar va creşte la 663 de euro (sau 773,50 euro dacă sunt luate în calcul toate cele 14 salarii).

Salariul minim în UE

Conform datelor Eurostat, peste două treimi dintre statele membre ale Uniunii Europene (21 din 27 de ţări membre) aveau la 1 ianuarie 2021 un salariu minim pe economie, care în general avea o valoare mai mică de 700 de euro pe lună în est şi de peste 1.500 de euro pe lună în nord-vestul blocului comunitar.

Statele cu salarii minime mai mici de 700 de euro: Bulgaria (332 euro), Ungaria (442 euro), România (458 euro), Letonia (500 euro), Croaţia (563 euro), Cehia (579 euro), Estonia (584 euro), Polonia (614 euro), Slovacia (623 euro) şi Lituania (642 euro).

În alte cinci ţări membre UE, în special din sudul blocului comunitar, erau salarii minime cuprinse între 700 şi uşor peste 1.100 de euro pe lună: Grecia (758 euro), Portugalia (776 euro), Malta (785 euro), Slovenia (1.024 euro) şi Spania (1.108 euro).

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite