Grecia şi Cehia sunt interesate să cumpere avioane de vânătoare F-35

0
Publicat:
Ultima actualizare:
f35 lightning-ii FOTO Arhivă
f35 lightning-ii FOTO Arhivă

Grecia şi Republica Cehă şi-au exprimat „interesul” pentru achiziţia de avioane de vânătoare F-35 produse de Lockheed Martin, potrivit unui responsabil al grupului american, transmite AFP, remarcând că succesul acestui aparat pune în dificultate proiectele de apărare comună în Europa.

„Grecia şi-a exprimat interesul. Republica Cehă şi-a exprimat interesul”, a declarat miercuri JR McDonald, vicepreşedinte al Lockheed Martin, responsabil cu dezvoltarea F-35, într-o conferinţă de presă organizată la salonul aeronautic de la Berlin, conform Agepres.

Grupul este „în discuţii”cu aceste două state şi, „din câte ştim, Republica Cehă este aproape de o decizie”, a adăugat McDonald. În cazul Greciei, ar fi vorba despre completarea flotei de 18 avioane Rafale cumpărate anul trecut din Franţa pentru 2,5 miliarde de euro. 

F-35 este considerat în prezent avionul de vânătoare cel mai performant de pe piaţă, forma fuselajului şi vopseaua specială cu care este acoperit făcându-l greu detectabil de radare sau în infraroşu. 

Acest aparat se impune tot mai mult în NATO şi în Europa: Marea Britanie, Italia, Ţările de Jos, Norvegia sau Polonia au dat comenzi pentru F-35 în ultimii ani. 

Varşovia a cerut chiar  „accelerarea procesului de livrare”, în contextul invadării Ucrainei de către Rusia, a indicat McDonald, care a admis totuşi că livrarea primului avion, prevăzută în 2024, „nu va putea fi făcută mai devreme”. Recent, şi Germania şi-a anunţat intenţia de a cumpăra 35 avioane F-35 pentru a înlocui flota învechită de aparate Tornado, în cadrul unei investiţii masive de 100 miliarde de euro pentru modernizarea armatei. 

Anunţul a nemulţumit Parisul, dat fiind că proiectul unei apărări comune europene se află în centrul proiectului european al preşedintelui Emmanuel Macron. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite