Gladbeck: Drama luării de ostatici în care presa a mers prea departe. „Eram simultan un reporter din Iad şi un tip care încerca să detensioneze situaţia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum 30 de ani Germania de Vest a fost şocată de povestea unei luări de ostatici care a început ca un jaf armat eşuat,  încheiat apoi cu un schimb de focuri după 54 de ore.  După ce situaţia s-a liniştit, mass-media a fost grav criticată - iar un jurnalist a fost acuzat că a mers mult prea departe.

Dieter Degowski a fost eliberat din închisoare în luna februarie a acestui an. Acesta a stat aproape 30 de ani după gratii pentru rolul său într-o serie de crime violente comise în văzul tuturor, pe o perioadă de trei zile, toate documentate incorect şi minuţios de către presă, scrie BBC.

„Drama din Gladbeck”, după cum a rămas intitulată în amintirea germanilor, rămâne o cicatrice a conştiinţei populaţiei întrucât doi ostatici tineri şi-au pierdut viaţa. Totodată, poliţia a permis evenimentelor să scape de sub control şi presa, având un acces inedit la o crimă în desfăşurare, a împiedicat forţele de ordine să rezolve conflictul într-un mod paşnic.

„Gladbeck a fost o situaţie complet nouă pentru poliţie şi, bineînţeles, o situaţie şi mai nouă pentru presă”, relatează Udo Robel, care în timpul incidentului avea 39 de ani şi lucra la tabloidul „Express”.

„Dacă s-ar fi întâmplat astazi, orice jurnalist s-ar întreba «stai puţin, există câteva limite de care nu trebuie să trec». Atunci însă cu toţii eram într-un delir de nestăpânit. Pur şi simplu nu am stat să ne gândim la ceea ce facem”, a adăugat Udo.

Luarea de ostatici

Totul a început pe 16 august 1988, când Degowski şi complicele său, Hans-Jürgen Rösner, au intrat într-o filială a Deutsche Bank din oraşul Gladbeck. Cei doi au ameninţat personalul cu arme, în timp ce clienţii încă nu ajunseseră deoarece banca încă nu era deschisă. Câteva minute mai târziu au sosit poliţiştii.

După aproape o zi întreagă de negocieri, poliţiştii au căzut de acord să le ofere celor doi un autovehicul şi câteva sute de mii de mărci germane în numerar. Pereceah a dispărut apoi în timpul nopţii, luând cu ei doi dintre angajaţii băncii ca ostatici.

Cei doi au condus continuu, oprindu-se la un moment dat pentru a o lua pe prietena lui Rösner. Ziua următoare, după-amiază, aceştia au oprit într-o suburbie din Bremen, la aproximativ 230 de kilometri de Gladbeck.

După câteva încercăru eşuate de a face rost de o altă maşină, cei doi bărbaţi au luat cu asalt un autobuz cu peste 30 de pasageri. Jurnaliştii au dat năvală apoi în staţia de autobuz, unii dintre aceştia făcând fotografii chiar şi din interiorul mijlocului de transport. Rösner a participat apoi la o conferinţă de presă spontană pe stradă, cu pistolul în mână.

În cele din urmă, autobuzul a pornit la drum câtre Hamburg, oprindu-se la un moment dat într-o staţie pentru a-i elibera pe cei doi angajaţi de la bancă luaţi ostatici şi pentru ca prietena lui Rösner, Marion Löblich, să poată merge la toaletă.

Forţele de ordine au comis apoi o greşeală. Poliţiştii au reţinut-o pe Marion în timp ce aceasta se întorcea de la toaletă. Degowski, dându-şi seama că aceasta nu se mai întoarce, a emis un ultimatum: dacă forţele de ordine nu o eliberează în următoarele cinci minute, atunci va împuşca unul dintre ostatici. Cum poliţiştii n-au reuşit să se conformeze la timp, Degowski a împuşcat în cap un băiat în vârstă de 15 ani.

Autobuzul a pornit apoi din nou, iar la primele ore ale zilei următoare trecea graniţa în Olanda.

Acolo, fugarii au abandonat autobuzul şi s-au urcat într-o maşină - un BMW oferit de poliţia germană. Aceştia au luat şi doi pasageri cu ei, Silke Bischoff în vârstă de 18 ani şi prietena ei Ines Voitle. Câteva ore mai târziu, după ora 7.00, aceştia au trecut înapoi în Germania de Vest.

Milioane de spectatori priveau pe răsuflate desfăşurarea evenimentului în direct la televizor. Ca într-o piesă de teatru macabră, Rösner a declarat în faţa presei că era gata să pună capăt la toate, ducând ţeava pistolului la gură.

De vreme ce era liber în perioada respectivă, jurnalistul Udo Röbel a ratat evenimentul şi a aflat de luarea de ostatici de la televizor, în timp ce se afla într-o cafenea. „Am condus direct la muncă. Ştiam că în ziua aia nu trebuie să-mi mai fac griji să găsesc un titlu bun”, a declarat acesta.

Ce nu ştia acesta din urmă e că avea să ajungă şi el parte din poveste.

La scurtă vreme după ce Röbel a ajuns la birou, acesta a aflat de la un coleg că BMW-ul fugarilor a fost văzut ultima oară trecând frontiera olendeză şi că ar fi parcat într-un centru comercial din centrul oraşului Köln.

Jurnalistul a alergat afară şi a realizat că maşina fugarilor era chiar în faţa sa. În interiorul acesteia se aflau cinci persoane epuizate, dintre care două aveau arme.

În acea zi, jurnaliştii de la faţa locului au avut parte de o pledoarie de imagini macabre, afişate apoi la televizor. Zeci de jurnalişti şi trecători au înconjurat maşina cu microfoane şi camere de filmat. La un moment dat, unul dintre ostatici, Silke, scoate capul pe fereastră pentru a răspunde unor întrebări ale jurnaliştilor, asta în timp ce la gâtul ei se afla un pistol. Rösner le repetă celor de la faţa locului că nu se vor preda, în timp ce fotografii îşi aşezau cu atenţie echipamentele pentru a obţine o poză bună.

FOTO Alamy

Imagine indisponibilă

În imaginile de la televizor, un reporter îşi întreabă la un moment dat cameramanul dacă Degowski ar trebui să ţină pistolul la capul uneia dintre victime. 

Un alt jurnalist a ieşit în evidenţă când şi-a făcut loc printre restul până la fugari, şi pare că încearcă să întocmească nu raport. Îmbrăcat elegant, acesta este agitat, dă din mâini şi se ceartă cu trecătorii, depărtându-i de maşină. Acesta din urmă era chiar Udo Röbel.

După un dialog scurt din care şi-a dat seama că răpitorii deveniseră foarte stresaţi, jurnalistul a fost întrebat care este cel mai rapid drum către o staţie de autobuz. După ce le-a explicat, fugarii şi-au dat seama că e complicat şi l-au întrebat pe Röbel dacă nu vrea să urce şi să le arate drumul.

„Aveam sentimentul că lucrurile scapă de sub control dar instinctul de reporter îmi spunea că «vreau această poveste. Este a mea»”, îşi aminteşte acesta. Aşa că, jurnalistul a intrat în maşină, pe bancheta din spate, s-a aşezat lângă Silke Bischoff, iar răpitorii au pornit autovehiculul îndepărtându-se de mulţime. 

„M-am gândit la asta timp de mulţi ani. M-am întrebat dacă eram un reporter din Iad sau doar pur şi simplu o fiinţă umană care încearcă să detensioneze situaţia şi care încearcă să le ajute pe cele două fete (...) Cred că eram ambele. Eram simultan tipul care încerca să calmeze lucrurile dar şi reporterul plin de adrenalină care vânează articolul vieţii sale”.

FOTO Alamy

Imagine indisponibilă

Röbel a încercat să pornească o conversaţie sperând să afle lucruri care i-ar fi putut ajuta pe poliţişti, însă Degowski a întors arma către acesta şi i-a zis să tacă. „Aşa că am realizat că cel mai bine e să nu spun nimic”, relatează jurnalistul.

40 de minute mai târziu, BMW-ul a ajuns în staţia de autobuz iar Röbel a fost lăsat să plece. La scurtă vreme, un echipaj de televiziune l-a intervievat. „Atunci mi-am dat seama că mi s-au înmuiat genunchii. Realizasem deodată ce făcusem. Am realizat că aş fi putut fi mort”, spune acesta.

Drama a ajuns la final câţiva kilometri mai departe de staţia de autobuz şi la 54 de ore de când începuse.

Poliţia a atacat BMW-ul, lovind lateralul autovehiculului şi a declanşat un schimb de focuri de armă. După ce totul s-a încheiat, Rösner, Degowski şi Marion se aflau în cătuşse. Silke însă, primise un glonţ în piept ieşit din arma lui Rösner şi a murit pe loc.

Udo Röbel a auzit ştirea în timp ce se afla la secţia de poliţie. „Eram în stare de şoc. Cu câteva minute în urmă mă aflam cu ei în maşină”, îşi aminteşte jurnalistul, care îşi reproşează că a contribuit la circul mediatic şi că a încercat să „stoarcă fiecare picătură din poveste”.

Imagine indisponibilă

Jurnalistul a primit apoi zeci de critici pentru ce a făcut însă a fost şi lăudat de unii poliţişti care au spus că dacă nu i-ar fi îndepărtat pe răpitori de centrul oraşului, totul s-ar fi putut transformat într-o „baie de sânge”. 

În acelaşi an, Consiliul de Presă German a rescris caietul de reguli pentru a exprima explicit faptul că jurnaliştilor nu le este permis să intervieveze infractorii în timpul unei infracţiuni în desfăşurare.

Acum, Dieter Degowski trăieştei în anonimat după ce i s-a dat o nouă identitate la finalul sentinţei. Marion Löblich a stat doar şase ani în închisoare, iar Rösner încă se află după gratii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite