Giganticele jocuri geo-strategice la est de România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se refac, reechilibrează şi recentrează jocurile geo-strategice care definesc spaţiul Eurasiei. Se întâmplă totul rapid, într-o suită precisă de mişcări ce acoperă un perimetru geografic vast şi, cu certitudine, vor începe să aibă implicaţii majore la scară planetară.

Repet, unul dintre pivoţii majori ai noului joc este de acum Turcia, considerată drept punctul terminus al traseului asiatic al Noii Căi a Mătăsii şi capul de pod pentru a doua parte a traseului, cea care duce înspre Europa pe cale terestră sau maritimă, folosind porturile turceşti la Mediterana sau la Marea Neagră.

La ora la care citiţi acest text, va fi cunoscută decizia Parlamentului European privind eventuala ”îngheţare” a negocierilor de aderare cu Turcia. Dar Erdogan a spus că, oricum, nu-l interesează rezultatul votului şi că, în definitiv, Organizaţia de Cooperare de la Sanghai (OCS) este o variantă care ar permite Turciei ”să se mişte mai în largul său”.  În articolul de ieri, dădeam cîteva motive posibile pentru acest interes şi spuneam că este clar că Erdogan a primit semnale politice foarte puternice asupra rolului care va fi atribuit ţării sale în viitoarea construcţie expandată a OCS.

Iată primul dintre ele, cu semnificaţie majoră în termeni geostrategici : începînd cu 1 ianuarie 2017, timp de un an, Turcia va prezida Clubul Energiei al Organizaţiei de Cooperare de la Şanghai, fiind pentru prima dată când o ţară care nu este membră a Organizaţiei primeşte o asemenea responsabilitate. Clubul Energiei reuneşte câteva dintre cele mai importante ţări producătoare din lume : Rusia, Iran, Kazahstan şi Uzbekistan, alături de două dintre ţările cele mai mari consumatoare de energie din lume, China şi India. Scopul, evident, fiind de a crea o piaţă cu reguli proprii şi aproape autosuficientă producători/consumatori, asigurând reguli comune în domeniul garantării securităţii energetice.Devenind astfel, într-un orizont mediu de timp, o organizaţie care să conteze pe piaţa mondială a resurselor şi, în consecinţă, să fie chemată la elaborarea pachedtelor de măsuri relevante, de la stabilirea preţului pentru materii prime până la organizarea de măsuri de răspuns la crize globale.

Pe ce se bazează această speranţă ? Pe faptul că, în acest moment, Clubul Energiei al OCS  înseamnă aproape 36% din producţia globală de energie electrică, 23% din producţia de gaz natural, 25,2% din producţia de petrol brut şi 65,1% din producţia de cărbune. Totodată, reprezintă 28% din consumul mondial de gaz natural, 25,2% din consumul de petrol brut şi 65,1% din consumul de cărbune.

Este relativ uşor de imaginat care este acum şi, mai ales, care va fi impactul viitor al unei pieţe comune de acest fel mai ales dacă va fi acoperită de funcţionarea celor două zone de liber-schimb propuse în acest moment, adică una la nivelul OCS şi alta, cea propusă de China, un acord de liber-schimb pentru zona Asia-Pacific, teren de joc eliberat complet după decizia anunţată de Donald Trump de a se retrage din Tratatul Trans-Pacific...

Dar, mare atenţie la dimensiunea politică a părţii de joc ce se desfăşoară începând cu zona Mării Negre. Asta deoarece o eventuală aderare a Turciei la OCS mai înseamnă ceva extrem de important, adică introducerea în Organizaţia de Cooperare de la Şanghai a unei alte structuri foarte importante, anume Consiliul de Cooperare al Ţărilor Turcofone (CCTS) care cuprinde evident Turcia, alături de Azerbadjian, Kazahstan, Kirghistan şi al cărei secretariat general se găseşte la Istambul. Întărind astfel aşa-numita ”componentă turcică” considerată drept foarte importantă, chiar esenţială, pentru cimentarea unităţii OCS, adăugând garanţii suplimentare pentru populaţiile de limbă turcă ce-şi doresc a le fi respectată identitatea culturakă, problemă deosebit de sensibilă legată de multiplele şi dramaticele încercări de asimilare efectuate de Imperiul ţarist sau în perioada URSS dar şi de realităţile complicate din provincia uigură din vestul Chinei...

Acestea sunt datele momentului. Dar perspectivele sunt cu mult mai interesante în măsura în care nominalizarea excepţională a Turciei pentru a conduce în 2017 Clubul Energie la OCS înseamnă (sau potate implica în mod logic) o mişcare suplimentară în linia care se anunţă ca prioritate strategică edenţială, adică o coordonare politică pentru ceea ce ar putea să înseamne o conducere şi exploatare comună a unei reţele energetice la dimensiunea OCS, de coordonare a producţie, exporturilor şi importurilor. Dar şi a construcţiei comune de conducte de transport şi a securizării acestora şi terminalelor respective, Teoretic, chiar acestea sunt atributele de funcţionare în fişa de funcţionare a Clubului Energiei, întrebarea fiind când anume vor deveni demers politic real.

S-ar putea ca momentul ajungerii  la o formulă politică unitară de decize pentru spaţiul uriaş acoperit de OCS să nu fie iminent, dar asta nu înseamnă că, din teren, nu ne ajung semnale din ce ce în ce mai consecvente şi puternică cum că acesta este demersul pe care-l urmăresc liderii OSC : crearea unui bloc efectiv de putere economică. Dacă, în actualele condiţii, lui i se va adăuga cel al APEC, adică acordul de liber-schimb propus de China pentru zona AsiaPacific, atunci am vorbi despre alăturarea la proiect a celor 21 de economii din APEC (Organizaţia de cooperare economică Asia-Pacific), care reprezintă 60% din comerţul mondial şi 40% din populaţia de pe glob. Deja, atunci, avem o constrcţie geo-strategică fundamentală pentru ceea ce va fi Noua Ordine Internaţională care se negocviază în acest moment.

Şi, poate dintr-o simplă întâmplare (dacă admiteţi că la un asemenea nivel poate exista vreodată un joc al hazardului), una dintre axele pe care se reformulează noul joc global de putere este chiar alături de noi, cu o Turcie care-şi clădeşte rapid un nou set de alianţe strategice, dorind să devină capul de pod inconturnabil pentru un nou dialog pentru care ar putea deveni punct de contact şi porta-voce în partea noastră de lume.

În ce măsură ne interesează asta ? În ce măsură ne progătim propriile jocuri de răspuns ? Nu ştiu ce vor vrea politicienii noştri. Ce ştiu este că aceste lucruri se petrec acum şi modifică pe termen lung şi foarte lung paradigma de putere a lumii, inclusiv realităţile din zona de la Marea Neagră.  

           

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite