Ghid esenţial pentru alegerile generale din Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Britanicii merg joi la vot FOTO AFP
Britanicii merg joi la vot FOTO AFP

Atunci când secţiile de votare din Marea Britanie se deschid la ora locală 07:00 (09:00, ora României), campania electorală pentru primele alegeri generale organizate în Regat în luna decembrie, în ultimul secol, se va încheia.

După o campanie istovitoare care a inclus promisiuni ale Partidului Laburist de a creşte vertiginos cheltuielile în sectorul public, o promisiune repetată a Partidului Conservator de a „duce Brexitul la bun sfârşit”, acuzaţii legate de ingerinţe ale Rusiei în politica britanică şi refuzul premierului Boris Johnson de a acorda un  interviu televiziunii publice BBC, votanţii vor fi cei care vor da verdictul şi vor alege viitorul.

Pentru ce se votează

Un număr total de 650 de persoane vor fi alese ca membri ai Parlamentului britanic şi vor lua decizii asupra legilor şi politicilor.

Membrii Parlamentului sunt aleşi de votanţi pentru a reprezenta interesele circumscripţiilor lor în Camera Comunelor. Majoritatea dintre ei fac parte din partide politice, dar unii candidează ca independenţi.

Parlamentarii sunt aleşi pentru Camera Comunelor, una dintre cele două camere ale Parlamentului de la Londra, unde Guvernul îşi desfăşoară activitatea.

Cum funcţionează procesul de vot

În alegerile generale, cei 46 de milioane de votanţi ai Regatului Unit sunt invitaţi să aleagă un parlamentar pentru zona lor - una dintre cele 650 de circumscripţii.

Orice persoană cu vârsta de peste 18 ani îşi poate exprima votul, câtă vreme este înregistrată ca cetăţean britanic sau este cetăţean eligibil al Commonwealth-ului sau Republicii Irlanda.

Cine poate candida pentru un loc în Parlament

Majoritatea persoanelor de peste 18 ani pot candida pentru Parlament - atât timp cât au cetăţenie britanică sau sunt cetăţeni din Commonwealth sau Irlanda de Nord, cu drept de şedere în Regatul Unit. 

De asemenea, aceştia trebuie să plătească o garanţie de 500 de lire sterline, pe care o vor pierde dacă nu obţin cel puţin 5 la sută din voturile din circumscripţia lor.

Candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii - deţinuţii, funcţionarii publici, judecătorii, poliţiştii şi membrii forţelor armate nu pot candida.

Un număr de 3.322 de candidaţi concurează pentru cele 650 de locuri din Parlament, în acest an.

Care sunt problemele cele mai importante ale acestui scrutin

Propuneri detaliate legate de subiecte variate, de la economie, la apărare, au fost prezentate în programele electorale ale Partidului Conservator şi Partidului Laburist. Potrivit sondajelor de opinie, subiectele care sunt de interes pentru alegătorii britanici s-au schimbat mult, de la ultimul scrutin general încoace.

Spre deosebire de anul 2015, când votanţii erau interesaţi mai ales de Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) şi de imigraţie, acum britanicii au drept principală preocupare ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană - Brexit.

Cum sunt aleşi câştigătorii

Candidatul cu cele mai multe voturi dintr-o circumscripţie este ales, chiar dacă acesta este votat de mai puţin de jumătate de electorat.

De subliniat că majoritatea parlamentarilor reprezintă un partid politic, dar unii sunt candidaţi independenţi.

Orice partid cu mai mult de jumătate de numărul membrilor aleşi pentru Camera Comunelor (326) formează de obicei Guvernul. Partidele cu un procent sub 50 la sută din votul naţional pot ajunge la putere, dat fiind sistemul britanic de vot.

Însă un candidat local care primeşte cele mai multe voturi - şi partidul cu cei mai mulţi candidaţi câştigători formează Guvernul. Aşadar, numărul total de voturi pe care partidele îl primesc nu are o consecinţă asupra celui care va câştiga alegerile.

Partidele politice britanice pot câştiga o majoritate parlamentară substanţială pe baza unei minorităţi a votului naţional total.

Candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi este ales în parlament. Este chiar posibil ca un partid să obţină mai puţine voturi, la nivel naţional, decât un partid rival, şi cu toate acestea să aibă în final mai mulţi parlamentari.

Explicaţia stă în modul de distribuţie a voturilor în circumscripţii. Un partid a cărui susţinere numerică este puternic concentrată în câteva zone va avea probabil o performanţă mai slabă decât un partid a cărui bază de susţinere este distribuită mai echilibrat.

Dacă niciun partid nu are o majoritate de parlamentari, cel care are cei mai mulţi poate forma o coaliţie - sau un parteneriat - cu una sau mai multe formaţiuni politice pentru a prelua puterea.

Prim-ministrul nu este votat în mod direct de către alegători. El este ales de către parlamentarii partidului câştigător şi desemnat de către Regină, care este obligată să le urmeze „sfatul”.

Când se vor afla rezultatele

Secţiile de votare se deschid la ora locală 07:00 (09:00, ora României) şi se închid la ora locală 22:00. Rezultatele vor fi transmise în cursul nopţii şi de-a lungul zilei de vineri.

Odată ce se ştie rezultatul final al votului, liderul partidului câştigător, dacă va exista unul, vizitează Buckingham Palace pentru a cere Reginei permisiunea pentru formarea unui guvern.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite