Germanul Manfred Weber a fost ales la preşedinţia grupului PPE din Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manfred Weber (CDU), noul preşedinte al grupului PPE din Parlamentul European
Manfred Weber (CDU), noul preşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

Eurodeputatul german Manfred Weber a fost ales miercuri preşedintele grupului Partidului Popular European (PPE), cel mai numeros din Parlamentul European în urma alegerilor europene din 25 mai, relatează AFP.

Manfred Weber, în vârstă de 41 de ani, deputat al Uniunii Creştin-Sociale (CSU) din Bavaria, a fost ales ales preşedinte al grupului PPE cu 190 de voturi. El a fost singurul candidat aflat în cursă pentru acest post şi îl va înlocui pe francezul Joseph Daul.

Partidul Popular European, din care fac parte formaţiunile de dreapta UMP, din Franţa, CDU, din Germania, FIDESZ, din Ungaria, Forza Italia, a lui Silvio Berlusconi, Partidul Popular (PP) spaniol al lui Mariano Rajoy, va deţine 221 de deputaţi în Parlamentul European, faţă de 273 cât avea în actualul Legislativ european.

Manfred Weber este deputat în Parlamentul European din 2004, iar din 2009 era vicepreşedinte al grupului PPE.

Reprezentanţii CDU/CSU au cel mai mare număr de deputaţi în PPE - 34, în timp ce francezii de la UMP au 20 de membri, polonezii de la Platforma Civică - 19, iar PP - 16. Forza Italia are 13 reprezentanţi în grupul PPE, iar FIDESZ este reprezentat de 12 deputaţi.

Parlamentul European numără 751 de deputaţi, iar pentru a-şi asigura susţinerea, PPE ar putea avea în vedere alianţe cu socialiştii, care deţin 190 de mandate, şi liberalii, cu 59 de mandate. Euroscepticii deţin în total 140 de mandate, însă sunt împărţiţi în diferite grupuri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite