Germania, şocată de agresiunile comise la Köln în noaptea de Anul Nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ o mie de bărbaţi de origine arabă şi africană au atacat în noaptea de Revelion oamenii care sărbătoreau intrarea în Noul An în centrul oraşului german Köln, zeci de femei fiind agresate sexual şi jefuite, relatează presa germană.

Poliţia din Köln a anunţat luni că au fost depuse deja aproximativ 60 de plângeri, aproape o treime dintre acestea fiind, potrivit ziarului regional „Express“, pentru agresiune sexuală. 

Şeful Poliţiei din Köln, Wolfgang Albers, a declarat luni după-amiază că a fost vorba de „un număr mare de agresiuni sexuale”, adăugând că a existat un caz de viol. 

„Infracţiunile au fost comise de un grup de persoane care păreau să fie din Africa de Nord şi lumea arabă“, a declarat Albers într-o conferinţă de presă, în contextul în care pe reţelele de socializare creştea numărul de postări prin care Poliţia şi presa centrală erau acuzate că încearcă să muşamalizeze cazul. 

Fapte şocante

Presa locală a relatat că aproximativ 500 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani, care se adunaseră în zona gării centrale şi a catedralei, au început să arunce pocnitori spre cei care sărbătoreau intrarea în Noul An.

Se pare că acesta a fost un mijloc de a le distrage atenţia petrecăreţilor, având în vedere că între timp grupuri de tineri bărbaţi şi-au făcut loc prin mulţime şi au început să agreseze sexual femei şi să-i buzunărească pe cei care ieşiseră în stradă pentru a sărbători. 

Poliţia a intervenit imediat, derulând o operaţiune în care au fost implicaţi 143 de ofiţeri ai forţelor locale şi 70 de ofiţeri federali. Totuşi, a afirmat Albers, din cauza întunericului şi a numărului foarte mare de persoane din zonă, operaţiunea nu a avut deloc rezultatele scontate.

Duminică, poliţiştii au arestat în gara centrală cinci bărbaţi, acuzaţi că au ameninţat şi au jefuit femei, însă nu este clar dacă persoanele reţinute aveau legături cu cei care au comis infracţiunile din noaptea de Revelion.

Potrivit „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, în contextul acestor atacuri, catalogate de autorităţi ca fiind de „o dimensiune absolut nouă”, Henriette Reker, primarul oraşului Köln, a anunţat că marţi urmează să aibă loc o întâlnire de urgenţă. „Nu putem permite ca aici să se dezvolte o zonă în afara legii,” a afirmat Reker.

Acuzaţii de muşamalizare

În acest timp, multe persoane au acuzat prin mesaje postate pe reţelele de socializare faptul că presa centrală a încercat să muşamalizeze cazul din cauza originii infractorilor, invocând faptul că a fost nevoie de câteva zile pentru ca detalii cu privire la cele petrecute să ajungă în atenţia tuturor. 

O persoană a scris că „este fascinant că evenimentul din noaptea de Anul Nou a reuşit să treacă de cenzura media”.

Alţii s-au arătat îngrijoraţi de faptul că aceste atacuri ar putea conduce la o atitudine ostilă faţă de refugiaţi, mai ales că şi aceia care au cu adevărat nevoie de protecţie ar putea avea de suferit din cauza infracţiunilor comise la Köln.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite