Germania: Principalele obstacole în formarea unei „coaliţii Jamaica“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
germania

După alegerile legislative federale din Germania, care nu au adus majoritatea niciunei formaţiuni politice, se impune formarea unei coaliţii de guvernare. Cum social-democraţii vor să intre în opoziţie, se vorbeşte intens despre o aşa-numită „coaliţie Jamaica“ între conservatori, liber-democraţi şi ecologişti. Dar formarea unei astfel de alianţe nu este uşoară, având în vedere că partidele mici nu dau dovadă de prea multă flexibilitate.

Angela Merkel, actualul cancelar federal, a afirmat că îşi doreşte ca noua coaliţie să fie alcătuită până la sfârşitul acestui an şi a început deja discuţiile cu potenţialii parteneri de guvernare.

Dar între formaţiunile unei „coaliţii Jamaica“ - Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel, aliata ei bavareză - Uniunea Creştin-Socială (CSU), Partidul Liber Democrat (FDP) şi Verzi - există diferenţe ideologice, notează thelocal.de.

Cele mai mari, adaugă sursa citată, sunt între Verzi, care aparţin zonei de stânga a spectrului politic, şi ultraconservatorii din CSU. Iar cum creştin-socialii au avut un rezultat mai prost la alegeri în comparaţie cu 2013 (au pierdut aproximativ 10%), aceştia nu par să fie dispuşi să facă vreun compromis. De asemenea, între Verzi şi FDP există diferenţe mari de abordare în privinţa mediului înconjurător şi a taxelor.

În iunie, partidul Verzilor şi-a prezentat planul în 10 puncte pentru participarea la guvernare. La cel de-al şaptelea punct se precizează că „refugiaţilor ar trebui să li se permită să se reunească cu familiile lor în Germania“. Însă o astfel de solicitare are toate şansele să fie respinsă de CSU. Guvernul actual a amânat o decizie în acest sens până în 2018, dar Verzii nu doresc ca hotărârea finală să fie din nou amânată. 

Pe de altă parte, având în vedere că partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania a devenit, pe fondul crizei migraţiei, a treia forţă din Bundestag (Parlamentul Germaniei), iar CDU şi CSU au pierdut circa un milion de votanţi în favoarea AfD, conservatorii vor fi foarte precauţi.

O altă chestiune sensibilă se referă la introducerea unei limite maxime pentru numărul de refugiaţi primiţi anual în Germania. CSU a cerut introducerea acestui prag încă de la sfârşitul anului 2015, însă Merkel nu a susţinut ideea. Şi, cu siguranţă, scrie local.de, ea va avea sprijinul Verzilor în această privinţă, care refuză şi ei existenţa unei astfel de limite.

Toate formaţiunile care ar intra într-o potenţială „coaliţie Jamaica“, numită aşa având în vedere culorile partidelor componente, adică negru, galben şi verde, sunt de acord cu respectarea termenilor Acordului de la Paris privind clima, dar nu şi cu privire la modalitatea în care Germania urmează să-şi îndeplinească obiectivele.

Cum mediul înconjurător este raţiunea de existenţă a Verzilor, aceştia au ţinte ambiţioase: vor închiderea rapidă a celor mai poluante centrale pe bază de cărbune şi vor ca până în 2030 producţia de energie electrică din surse regenerabile să ajungă la 100%, adaugă sursa citată.

În acest timp, FDP-ul spune că metodele Verzilor sunt „prea ideologice“, că aceştia ar fi prea mult în favoarea unei intervenţii a statului şi ar fi mai bine să lase pieţele să ofere soluţii.

În plus, Verzii şi-ar dori ca până în 2030 să nu mai fie construite maşini cu motoare cu combustibil, în timp ce liber-democraţii afirmă că industria auto a fost în ultimii ani subiectul unei „vânători de vrăjitoare“. Şi chiar dacă şi Angela Merkel a afirmat că industria auto trebuie să se schimbe, cancelarul nu şi-ar dori ca producătorii germani de maşini să-şi sacrifice poziţiile de top pe piaţa globală.

O altă problemă este reprezentată de taxe. Partidul Liber-Democrat al lui Christian Lindner afirmă că vrea o reducere anuală a taxelor de 30 de milioane de euro, dar ministrul german de Finanţe, creştin-democratul Wolfgang Schäuble, o voce foarte importantă în CDU şi un politician extrem de respectat în Germania, este reticent în privinţa unei relaxări a taxelor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite