Germania: Noul premier al Turingiei demisionează după scandalul provocat de alegerea sa cu voturile extremei drepte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegerea lui Thomas Kemmerich premier al landului Turingia cu voturile extremei drepat a declanşat un cutremur politic în Germania
Alegerea lui Thomas Kemmerich premier al landului Turingia cu voturile extremei drepat a declanşat un cutremur politic în Germania

Noul premier al landului german Turingia, liberalul Thomas Kemmerich, a anunţat joi că demisionează, după scandalul declanşat de alegerea sa cu ajutorul voturilor aleşilor extremei drepte, alături de care au votat cei ai propriului partid şi conservatorii, relatează Reuters.

A fost pentru prima dată în istoria postbelică a Germaniei când un partid de extremă dreapta a ajuns într-o alianţă cu formaţiunile tradiţionale, a căror politică este să evite cu orice preţ colaborarea cu astfel de partide atât la nivel naţional cât şi regional.

Obţinând voturile propriul partid liberal FDP, ale Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi ale partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Thomas Kemmerich l-a depăşit cu numai un vot pe actualul ministru-preşedinte al landului Turingia, Bodo Ramelow, membru al stângii radicale Die Linke şi susţinut de Partidul Social-Democrat (SPD) şi de Verzi.

Alianţa de facto creată astfel în landul Turingia între conservatori, liberali şi extrema dreaptă, descrisă de presa germană drept un „cutremur politic“, a fost sancţionată de conducerea centrală a CDU, care a sugerat că filială locală a acestei formaţiuni a acţionat fără să respecte consemnele de la centru. „Este un act impardonabil“ şi „o zi rea pentru democraţie“, a reacţionat cancelarul Angela Merkel. La fel ca succesoarea sa la conducerea CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, Merkel a cerut anularea scrutinului regional din Turingia şi convocarea alegerilor anticipate în acest land.

Anunţând că demisia sa este „inevitabilă“, Thomas Kemmerich s-a declarat de acord şi cu convocarea anticipatelor. „Am decis să cerem dizolvarea parlamentului regional (...) Dorim noi alegeri pentru a elimina stigmatul susţinerii din partea AfD“, a spus el la o conferinţă de presă desfăşurată la Erfurt. Kemmerich refuzase miercuri să demisioneze, dar şi-a schimbat părerea după ce a discutat cu liderul partidului său, Christian Lindner.

Formaţiunea FDP a iniţiat deja o moţiune pentru dizolvarea legislativului regional din Turingia, pentru aprobarea ei fiind nevoie de o majoritate de două treimi.

Votul surpriză din acest legislativ este efectul rezultatelor recentelor alegeri regionale din Turingia încheiate fără un învingător clar, dar care au marcat o ascensiune a extremei drepte în acest land din estul Germaniei unde AfD este condusă de aripa sa cea mai radicală.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite