Germania: Frauke Petry, copreşedintă a AfD, anunţă că pleacă din partid

Germania: Frauke Petry, copreşedintă a AfD, anunţă că pleacă din partid

Frauke Petry

Frauke Petry, copreşedintă a partidului de extremă-dreapta  Alternativa pentru Germania (AfD), a anunţat marţi că pleacă din partid, la două zile după alegerile legislative federale, în urma cărora acest partid populist de dreapta a devenit a treia forţă din Bundestag (Parlamentul Germaniei), relatează DPA.

Petry a fost dată la o parte, la începutul acestui an, ca principal candidat al AfD în alegeri de către Alexander Gauland şi Alice Weidel, în ceea s-a considerat a fi o amplă dispută între facţiuni de extremă-dreaptă şi altele mai moderate.
 
Ea a criticat retorica anti-Islam şi anti-imigraţie a conducerii AfD, spunând că aceasta îi îndepărtează pe alegătorii conservatori tradiţionali şi va menţine partidul în opoziţie.
 
Anunţul de marţi vine după ce Gauland a afirmat luni că este posibilă o scindare a partidului. 
 
Deocamdată nu este clar dacă Petry, care a câştigat un mandat direct în circumscripţia sa din estul Germaniei, va rămâne în Bundestag ca independentă sau dacă va încerca să formeze o nouă mişcare. 
 
AfD a obţinut 12,6% la alegerile parlamentare federale de duminică, devenind primul partid cu o astfel de orientare care intră în Bundestag în ultimii 60 de ani. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: