Angela Merkel mai face un pas spre al patrulea mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocul conservator condus de Angela Merkel şi social-democraţii conduşi de Martin Schulz au ajuns la un acord cu privire la formarea unui guvern de coaliţie la Berlin, punând capăt astfel unei perioade de patru luni de incertitudine politică în Germania.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel, aliata sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Partidul Social Democrat (SPD) au reuşit să depăşească divergenţele legate în special de sistemul de sănătate şi de piaţa muncii după un maraton de 24 de ore de negocieri. Anunţul a fost făcut miercuri.

Totodată, după cum relatează presa germană, cele trei formaţiuni s-au înţeles asupra distribuirii portofoliilor ministeriale.

Astfel, Merkel are toate şansele să obţină un al patrulea mandat de cancelar federal în urma votului care va fi dat în Bundestag, beneficiind de sprijinul social-democraţilor, care au primit trei ministere importante: cel de Finanţe (deţinut în guvernul precedent de CDU şi pe care conservatorii l-ar fi dorit în continuare), cel de Externe şi cel al Muncii. 

CSU ar urma să primească portofoliul Internelor şi cel al Transporturilor, iar Ministerul Apărării şi cel al Economiei ar urma să revină CDU, a relatat bild.de.

Potrivit dpa, şeful SPD, Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, ar urma să devină ministru de Externe, deşi, în trecut, el a respins posibilitatea de a avea o funcţie în noul guvern. Agenţia germană de presă adaugă că este de aşteptat ca social-democratul în vârstă de 62 de ani să joace un rol important în ceea ce priveşte contribuţia Germaniei la reforma europeană adusă în discuţie de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Presa germană a scris şi că este posibil ca Schulz să renunţe la şefia SPD, locul său urmând să fie luat de Andrea Nahles, şefa grupului social-democrat din Bundestag.

Ministru de Finanţe ar urma să devină primarul oraşului Hamburg, Olaf Scholz, care, potrivit dpa, citată de focus.de, ar urma să primească şi funcţia de vicecancelar. 

În acest timp, şeful CSU, Horst Seehofer, urmează să fie ministru de Interne.

Decizia de a-i acorda acest post vine în contextul în care în Bavaria vor avea loc în octombrie alegeri regionale, iar formaţiunea populistă de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câştigat teren în acest land federal.

Această împărţire a portofoliilor va stârni, cel mai probabil, critici dure la adresa lui Merkel din partea unor membri ai propriei sale formaţiuni politice, CDU, care a rămas fără puternicul Minister de Finanţe, dar şi fără cel de Interne.

Germania a intrat într-o perioadă de incertitudine politică în urma alegerilor legislative federale din data de 24 septembrie, în care nicio formaţiune nu a reuşit să câştige majoritatea parlamentară.

În primă fază, social-democraţii au respins varianta formării unei noi mari coaliţii de guvernare, anunţând că vor intra în opoziţie.

Ca urmare, conservatorii au pornit negocieri cu liberalii şi ecologiştii. Însă acestea au eşuat, iar incertitudinea politică s-a accentuat. 

În aceste condiţii, social-democraţii au decis, în cele din urmă, să participe la discuţii pentru formarea unui guvern de coaliţie cu conservatorii, astfel încât să se evite alegerile anticipate, de pe urma cărora ar fi avut de profitat în special extrema-dreaptă, după cum au arătat sondajele.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite