Germania, antisemitismul şi Holocaustul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Saul Friedländer, vorbind în Bundestagul berlinez, la ceremonia oficială de comemorare a victimelor Holocaustului
Saul Friedländer, vorbind în Bundestagul berlinez, la ceremonia oficială de comemorare a victimelor Holocaustului

În prezenţa preşedintelui Germaniei şi a cancelarei, Bundestagul a comemorat, joi, victimele Holocaustului. Unul din supravieţuitorii săi, istoricul israelian Saul Friedländer, a rostit alocuţiunea de căpătâi.

Saul Friedländer era un copil de nouă ani, ascuns de ciracii lui Hitler într-o şcoală catolică din Franţa, când naziştii i-au arestat, deportat şi asasinat părinţii, refugiaţi într-un spital. Vina lor, unică, dar imprescriptilă din unghi nazist? Erau evrei.

Cu doar câţiva ani înainte, în speţă acum exact 80 de ani şi o zi, Hitler ţinuse o cuvântare cheie.  La şase ani de la accesul său la putere şi cu doar câteva luni înainte de a declanşa cel de-al Doilea Război Mondial, în răstimpul căruia a avut loc Holocaustul comis de nazişti şi de aliaţii lor europeni, liderul Germaniei şi al partidului naţional-socialist a făcut declaraţii memorabile. „Voi fi azi, iar, profet. Dacă evreimea financiară internaţională din Europa şi din afara ei va reuşi să arunce naţiunile din nou într-un război mondial, atunci rezultatul nu va fi bolşevizarea lumii şi, ca atare, victoria evreimii, ci anihilarea rasei evreieşti în Europa!“ – a declarat Hitler în Reichstagul berlinez.

La opt decenii de atunci, dar la numai câţiva paşi distanţă, în spaţiu, germano-evreul israelian de origine pragheză, Saul Friedländer a evocat, în discursul său din Bundestagul berlinez, acest decisiv pasaj, rostit când avea şase ani. Ideile discursului cu pricina şi consecinţele sale practice  aveau să determine nu doar destinul său, ci şi pe cel, funest, al celor şase milioane de evrei exterminaţi în Europa de hitlerişti şi de amicii lor. Uimitoare şi tragică e indiferenţa cu care, la timpul ei, lumea largă, încă democratică şi civilizată, a întâmpinat fraza de mai sus, deşi fusese rostită după o lungă şi dureroasă istorie de marginalizare, discriminare, segregare, excludere, umilire şi pauperizare sistematică a evreilor germani. (Şi după alta, mai scurtă, a celor români). The Forward, un ziar evreiesc american, aminteşte azi, în context că, discutând în 1939 cuvântarea hitleristă, New York Times n-a găsit de cuviinţă să citeze remarcabilul pasaj, repetat ulterior, dar a cotat alocuţiunea din Reichstag drept „mai moderată în ton decât cele mai multe discursuri ale lui Hitler“.

Estimare mai greşită e greu să facă un ziarist sau un ziar de prestigiu. Or, după cum a reliefat joi, istoricul israelian în limba sa maternă, germana, nu puţini au înţeles perfect ce anume însemnau cuvintele lui Hitler. „Evreul va fi exterminat“, titra la 25 februarie 1939 cotidianul german Niedersächsische Zeitung, după cum a amintit în Bundestag Friedländer. Nu mai puţin edificate erau declaraţiile, scrisorile sau însemnările diaristice ale unor ofiţeri şi poliţişti, chiar dacă multor evrei trimiterea la moarte ce li se rezervase avea să mai rămână, mult timp, incomprehensibilă. 

Ar fi fost recomandabil ca oficialii germani să fie nu doar atenţi la victimele din trecut ale Holocaustului. Ci şi la ce li se rezervă urmaşilor lor în prezent şi viitor.

Friedländer a emigrat în 1948 în Israel. Or, azi, antisemitismul care a dus la exterminarea a milioane de evrei europeni „a reizbucnit şi sporeşte vizibil deopotrivă în straiele sale tradiţionale, cât şi într-un veşmânt nou, atât la extrema dreaptă cât şi la extrema stângă“ a spectrului politic. Ca atare e o „datorie morală să se apere dreptul la existenţă“ a statului evreu, a precizat Friedländer, care a deplâns şi recrudescenţa xenofobiei şi unui naţionalism tot mai contondent. În fine, reputatul istoric a ţinut să evidenţieze „iraţionalitatea perenă a urii împotriva evreilor“ şi multiplele teorii ale conspiraţiei care o transportă. E o ură manifestată, potrivit lui, şi „la stânga corectă politic, care e obsedată să atace politica israeliană, punând, totodată, sub semnul îndoielii dreptul Israelului de a exista“.

Preşedintele Bundestagului, Wolfgang Schäuble, care a inaugurat ceremonia comemorării prilejuite de Ziua Internaţională a eliberării lagărului de la Auschwitz, la 27 ianuarie, a lansat, în acelaşi plen al Parlamentului german, un apel propriu la combaterea „antisemitismului şi rasismului“. Preşedintele camerei inferioare a forului legislativ german a avertizat faţă de „periculoasele clişee şi prejudecăţi persistente în societate, dimpreună cu discriminarea, excluderea şi antisemitismul. Inacceptabile, mai ales în Germania“, a apreciat Schäuble textual, „sunt şi vechiul antisemitism şi cel nou, imigrat“. Potrivit lui, „e ruşinos ca evreii să se gândească iar să emigreze, fiindcă nu se mai simt siguri în ţara noastră“. Lăudabile, de o ardentă actualitate şi, incontestabil binevenite, s-au dovedit cuvintele înţeleptului om politic creştin-democrat dacă se face abstracţie de stângacea sintagmă „mai ales în Germania“, sugerând limitarea inacceptabilităţii antisemitismului la ţara cândva nazificată.

Dacă vorbele nu corespund faptelor e de rău. Ar fi fost recomandabil ca oficialii germani să fie nu doar atenţi la victimele din trecut ale Holocaustului. Ci şi la ce li se rezervă urmaşilor lor în prezent şi viitor. Le-ar fi stat deci bine acestor oficiali să fie mai circumspecţi privind raporturile cu omologii lor iranieni. Şi să împiedice Germania să se alăture Franţei şi Marii Britanii în aceeaşi zi, de 31 ianuarie, în care a comemorat victimele Holocaustului, în edificarea mecanismului financiar menit să asigure continuarea comerţului cu antisemitul regim fundamentalist-islamic de la Teheran. Unul care a ameninţat în repetate rânduri statul evreu cu nimicirea. Deci, cu un nou Holocaust.

Discrepanţa dintre vorbele şi faptele unor ţări vesteuropene alimentează masiv şi angoasele deplânse, pe drept, de Schäuble şi amărăciunea ironică a evreilor din Occident. Potrivit cărora, iubiţi, în vest, sunt mai ales evreii morţi, în Holocaust. Net mai puţin cei vii, trăind Israel. În Europa. În Iran. Sau altundeva pe lume.

Şi nu mai puţin recomandabil ar fi să se combată varii fetişizări. Între altele, de pildă, idolatrizarea combaterii schimbării climatice, la modă, ca o un soi de nouă religie, în medii agnostice, progresiste şi atee. Care nu prea mai diferenţiază între negaţionism şi negarea încălzirii planetei, bunăoară.

Petre Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite