Chiar dacă interviul realizat cu generalul Apostol poate fi integral urmărit, în imaginile video postate mai jos, merită a fi parcurse rapid, cu privirea, câteva din afirmaţiile inedite, pline de culoare, de viaţă şi sinceritate, a compatriotului marcat de o francheţe exemplară:

*Dacă situaţia o impune, ofiţerul să contribuie , prin activitatea lui, prin devotamentul lui, la făurirea istoriei.

*Programa de învăţământ, din şcoala militară, era de aşa manieră, încât te forma nu numai ca luptător, ci şi ca pedagog, ca psiholog, ca om.

*Eu, în toată cariera mea, am fost mai apropiat de subordonaţi, decât de şefi.

*Am fost chemat şi mi s-a spus:”Alege, din două, una. Ori filozofie, ori carieră militară.”

*Stăteam toată noaptea, cu colegul meu Marangoci, şi făceam hărţile la toată grupa de cursanţi.

*Am avut şansa să fac parte dintr-un grup de ofiţeri cu grad mic, numiţi pe funcţii mari.

*Mi s-a explicat că gradul de locotenent-major nu prea este potrivit la academie, ca şef de promoţie, la arme întrunite.

*Viziunea nouă era să nu ne pierdem, în detalii nesemnificative, cei din vârful ierarhiei regimentului.

*Ministrul m-a luat de la poartă şi mi-a spus (aveam un ceaslov cam mare):”Ce-i cu ceaslovul ală?”. “Am multe probleme de notat, probabil, dacă aţi venit dumneavoastră…” Mi-a scos un carneţel mic şi mi-a spus:”Aşa să ai unul, dar să nu îl pierzi!...”

*Emoţia cea mai mare au simţit-o cei de la divizie, care, până în ziua respectivă veneau şi mă controlau, unii dintre ei nici nu ştiau ce să controleze prea bine, şi credeau că eu mă voi răzbuna. Eu i-am lăsat vreo lună de zile să creadă ce vor, după aceea i-am adunat, le-am spus că am uitat totul şi să mergem înainte. Şi am mers. Până în 1989, în decembrie.

*Preşedintele era dezinformat. Era o perioadă de dezinformare totală. Erau structuri probabil, care chiar se ocupau, în mod sistematic, cu asemenea aspecte. Şi o spun cu toată răspunderea. Şi fără niciun fel de reţinere.

*Eu de fapt, când am auzit că mă sună preşedintele României, la telefon, pe „scurt”, chiar am rămas contrariat. Pentru că normal era să îi sune pe comandanţii mei ierarhici. Sau pe ministrul Apărării Naţionale. Asta însemna că erau unii care îl informau pe preşedinte, în mod eronat. Aţi văzut foarte bine că nu m-am emoţionat deloc. De ce? Pentru că stăpâneam foarte bine situaţia. Ştiam că este dezinformare. Aţi văzut că l-am liniştit.

*Am purtat gradul de colonel doar 28 de zile.

*Toţi ochii sunt aţintiţi, în momentele grele, asupra comandantului. Poţi să fii cât de trist, dacă nu şi zâmbeşti un pic, spre camarazii tăi, să le dai încredere, nu ai făcut nimic.

*Ministrul Aapărării mi-a răspuns: „Merg la artilerie, ne facem programul şi vin la tine, la masa festivă, dar...fără gardă!” Zic: ”Nu, domnule ministru, cu gardă! De onoare!..."

*Ministrul a întrebat-o pe şefa promoţiei:”Ştii să dansezi?” Ea i-a răspuns:”Da!” Ministrul a continuat:”Dacă te invit la dans mă refuzi?...” Şi au dansat…Era festivitatea promoţiei 1990.

*Unii erau deja infatuaţi, că datorită lor a învins Revoluţia la Bucureşti! Erau nişte orgolii exacerbate chiar. Erau comandanţi care râdeau fără rost prin sală…Chiar comandanţi de unitate. Nimeni nu i-a mulţumit vechiului comandant…

*Unora le intrase în cap că ei nu mai răspund de subordonaţi!

*Eu am curajul şi am avut toată viaţa curajul să îmi privesc subordonaţii în ochi. Pentru mine acesta a fost un ţel.

*Generalul Popescu era omul căruia i-am spus clar: ”Eu cu generalul Popescu merg oricând la război, umăr la umăr, fără nicio ezitare. ”

*Am participat efectiv la întreaga restructurare a Forţelor Terestre Române. Ieşeau şi scântei, de multe ori, că erau foarte multe probleme. Cele mai multe unde puteau fi? Decât la forţele terestre.

*Eu mă înţelegeam cu generalul Mihail Popescu din priviri.

*Generalii Mihail Popescu şi Eugen Bădălan au fost oameni de sacrificiu. Şi o spun fără niciun fel de ezitare.

*Noi, militarii români nu luptam pentru un calificativ, ca polonezii, germanii şi danezii, ci pentru imagine, deoarece urma să fim primiţi în NATO. Şi trebuia să demonstrăm că suntem buni profesionişti. Buni camarazi. Că avem caracter. Că ştim să lucrăm în structuri multinaţionale.

*Una dintre calităţile unui şef este să recunoască atunci când nu are dreptate, pentru că aşa îşi câştigă autoritatea.

*Să nu facem două armate, una mai bine pregătită. Şi una mai slab instruită.

*Tot timpul mi-am dorit să ajung de unde am plecat...

*Admiterea României în NATO s-a datorat, în primul rând - pe lângă poziţia strategică a României şi situaţiei geopolitice – armatei române, profesionalismului ei. Şi după aceea altora, care îşi arogă nişte merite acum.

*La noi, stagiul militar obligatoriu – şi o spun în cunoştinţă de cauză - s-a desfiinţat mult prea devreme.

*Poate ar fi bine ca actualii generali, din armata română, cu funcţii de conducere, să aibă tăria să meargă la politicieni, cei care hotărăsc soarta ţării şi să le explice foarte bine de ce este important ca armata să se bucure de fondurile necesare.

*I-aş spune viitorului preşedinte ales al României, ca un general mai în vârstă, că este un pragmatism deosebit în cadrul structurilor Alianţei. Cred că viitorul preşedinte ar putea să influenţeze factorii de decizie să acorde armatei, din Produsul Intern Brut, ce s-a promis la început.

*Preşedintele să îşi îndrepte atenţia şi să fie vigilent ca promovările în diferite funcţii să nu se mai facă pe alte criterii, decât acela al competenţei.

*Ostaşul român nu trebuie să fie influenţat de politică.

*Nu este bine să se supradimensioneze rolul şi misiunile structurilor de intelligence. Lucrurile sunt bine făcute atunci când forţele operaţionale , cele combative sunt pe poziţie.

*Putem avea încredere în Armata României, de azi, fără ezitare. Noi suntem trecători, dar oştirea ţării trebuie să fie veşnică.

*Un preşedinte al României să nu aibă teamă de armată. Acesta este un principiu fundamental. Dacă îi este teamă de armată, nu face nimic.

*Iar şeful Statului Major General trebuie să fie un Om care pune interesele Oştirii mult mai presus decât interesele personale şi să ştie că dacă destinul l-a aşezat acolo nu îşi mai aparţine în totalitate. Să ştie că totul trebuie să fie pentru Armata României. Şi pentru ţară. Pentru că dacă armata este puternică şi ţara este puternică.


NOTA BENE:

Voi posta, pe acest blog, însemnul distinctiv al Statului Major General al Armatei României, până când vor fi confirmate public:

1.) reîntoarcerea premierului la reşedinţa sa oficială, din Palatul Victoria,

2.) revenirea ministrului apărării naţionale şi a şefului SMG în birourile lor oficiale, de drept, de la etajul 1 al Ministerului Apărării Naţionale,

3.) repostarea galeriei şefilor M.St.M./S.M.G. la locul de onoare cuvenit, pe peretele din dreapta uşii conducătorului Statului Major General, la etajul 1.