Generalul (r.) Mihaiu Mărgărit, ex-şef al Direcţiei Informaţii Militare, este - alături de generalul Constantin Degeratu şi autorul acestui blog - cofondator al Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, a cărei primă reuniune publică va avea loc în ultima decadă a lunii mai 2015. 

Opinia conaţionalului Mărgărit despre ce dorea un oficial european, atunci când vorbea despre armata Uniunii Europene am aflat-o iniţial la un dialog telefonic, amănunte suplimentare fiind ulterior oferite la emisiunea de televiziune "Valori euroatlantice", difuzată de 6TV, apoi în paginile unei reviste pentru cei interesaţi de geostrategie, dar şi în discuţii recente, pe parcursul cărora insista pe nocivitatea unor iluzii frumos ambalate vândute unei opinii publice europene parţial naive. 

Spre deosebire de alţi rezervişti militari, cei care sunt adepţii capului plecat, pe care sabia de la Kremlin nu îl taie, sau a celor care fac pe patrioţii, în arealuri electronice, unde invită la egală delimitare de Moscova şi Washington, omiţând, ca din întâmplare, vorba vine, Berlinul, generalul Mihaiu Mărgărit, care a servit România, ca diplomat militar, în două importante capitale europene, este adeptul unei atitudini ofensive, faţă de orice mistificare a adevărului, într-o ţară deja anesteziată, care pare că a uitat de prosperitatea clamată, meritată, şi adoră pe gladiatorii DNA şi mediatizarea moştenirilor râvnite alaltăieri, confirmate ieri şi comentate azi, într-un spaţiu cu teleaşti de o cunoscută mediocritate profesională. 

Spre deosebire de alţi analişti militari, reali - nu mimaţi -, cu evoluţii în Armata României - nu pe uşile din dos ale unor servicii de o altă factură imagologică -, generalul Mărgărit nu se enervează în scris, în declaraţii, în evoluţii publice, ba chiar mai are har, timp şi înclinaţie spre ironii necesare la adresa vânzătorilor de păcăleli publice, în comunitatea europeană de azi. 

Dintr-o asemenea perspectivă am optat pentru inserarea, mai jos, a unor afirmaţii, de interes general, ale compatriotului Mihaiu Mărgărit, multe dintre acestea fiind savuroase pentru cei care au voinţa de a se detaşa de nimicurile zilnice, prin recursul la vorbe de duh geopolitice. Atâtea câte sunt. 

GENERALUL MIHAIU MĂRGĂRIT:

*Azi, nimeni nu mai poate contesta succesul obţinut de Rusia în războiul hibrid declanşat de cetăţeni ucraineni proruşi din Estul Ucrainei. Nici faptul că el a fost planificat şi organizat, din timp, cu sprijin rusesc, escaladat până la autoproclamarea de republici independente, cu anexarea Crimeei la Rusia.

*Acest succes s-a bazat şi pe lipsa unei reacţii ferme a unei Europe vlăguite economic şi profund erodată de o austeritate iraţională impusă prin forţă, de marea finanţă, dominată de puternice interese de grup din Germania şi nu numai. 

*Iar garanţia i-a fost oferită de ’’generozitatea’’actualilor lideri de la Berlin şi Paris, în virtutea relaţiilor amicale economice tradiţionale cu liderul de la Kremlin. Ele transpar mai mult, acum, pe timpul negocierilor, pe tema crizei din Ucraina, purtate telefonic, în miez de noapte, la aeroport ori tete - a - tete. 

*Voiajul lor la armistiţiul de la Minsk, asumat în nume personal, fie că devoalează mai mult aceste relaţii, fie că demonstrează, încă o dată, capacitatea managerială nepotrivită a liderului informal al Uniunii - cancelarul actual al Germaniei. 

*Ambele variante sunt nefavorabile pentru interesul general comunitar. Îngropând aproape definitiv problema Crimeei, înclin să cred că eşecul celor doi lideri politici europeni occidentali pare a fi fost chiar premeditat. 

*Slăbiciunile lor, în relaţiile cu preşedintele rus Putin, susţinute de interese economice importante, îi creează acestuia un ascendent substanţial, în negocierile din domeniul politic. Asemenea negocieri, la un asemenea nivel, întotdeauna se încheie cu condiţionări politice, mai ales acum, când din Ucraina se degajă, în toate direcţiile, un puternic iz de praf de puşcă rusesc. 

*De fapt, pe ansamblul poziţiilor oficiale ale UE, faţă de criza din această􀀃 ţară, mai iese în evidenţă, încă o dată, consecvenţa Germaniei doamnei Merkel, în încercarea sa de a îndepărta Europa de sub influenţa politică a NATO şi a liderului ei – SUA, liderul ce promovează totuşi autentice valori euroatlantice, în care popoarele Europei centrale şi de Est, descătuşate de comunism, şi-au pus mari speranţe.

*De fapt, în America există mai mult loc pentru democraţie şi pentru credinţă. 

*În faţa ameninţărilor deschise ale Federaţiei Ruse, la adresa acestor valori euroatlantice, manifestate prin declaraţii şi fapte de o gravitate fără precedent, în perioada post - Război Rece, constatăm cum lideri importanţi ai UE îl ajută indirect pe abilul Vladimir Putin să îşi îndeplinească nestingherit obiectivele sale strategice imperiale. 

*Putin continuă să destabilizeze NATO, prin calomnii îndreptate împotriva SUA. Iar împotriva UE, prin şantaj economic, în domeniile vulnerabile ale membrilor acesteia (Germania, Franţa, Italia, Ungaria Grecia şi, curând poate chiar Turcia). 

*Astfel, proaspătul preşedinte al Comisiei Europene, Jean – Claude Juncker, instalat prin vot de Parlamentul European, dar impus de omniprezenta doamnă Angela Merkel, s-a simţit obligat să arunce în spaţiul public propunerea cu privire la necesitatea unei viitoare armate europene, suficient pentru ca Putin să îşi continue cu succes strategia dezbinării. 

* Problema unei armate proprii europene nu e nouă, dar nu a produs atâta zgomot public ca acum.

*În momentul în care relaţiile cu Rusia au intrat într-un nou stadiu, deosebit de periculos pentru securitatea internaţională, domnul Juncker a considerat oportun să relanseze propunerea armatei UE, probabil, încercând să ne asigure că aşa se va putea detensiona criza.

*Este însă greu de crezut că a fost doar o iniţiativă personală, întâmplătoare.

*Probabil, a făcut-o la sugestia doamnei Angela Merkel, mentorul său politic, care a convins personalităţi politice influente, îndeosebi din Germania, cu ajutorul cărora separarea Europei de America a devenit un obiectiv strategic esenţial.

*Astfel, aproape concomitent cu domnul Juncker, în Wall Street Journal, sub semnăturile domnilor Javier Solana şi Steven Blockmans, a apărut o pledoarie similară, care pleacă de la premiza că ’’securitatea şi apărarea sunt verigile slabe ale proiectului de integrare europeană’’.

*Înalţii demnitari occidentali se bazează pe raportul Grupului operativ al Centrului pentru Studii Politice Europene, finalizat la sfârşitul lunii februarie a.c. Domnul Solana dezvoltă ideea, încercând să îşi argumenteze opiniile, anticipând un răspuns la o întrebare pe care o plasează ca titlu al unui capitol important al acestuia: ’’Dacă nu acum, atunci când?’’

*În raportul coordonat de domnia sa vom constata o pledoarie mai mult pentru structuri de conducere şi coordonare strategică, de logistică 􀀃şi mentenanţă, paralele cu cele NATO. Alţi bani, alte fotolii.

*Actualul secretar general al Alianţei, domnul Stoltenberg, deşi lansat tot la propunerea Berlinului, sesizează corect aceste paralelisme, afirmând cu claritate: "Este important să evităm duplicarea şi să îndemnăm Europa să se asigure că tot ceea ce face este complementar cu alianţa NATO".

*Iar Comandantul Suprem al Forţelor Aliate în Europa (SACEUR), gen. Philip Breedlove, a transmis acelaşi mesaj, subliniind că Alianţa militară ’'nu este implicată’’ în dezbaterea din UE., ’’dar am dori să evităm orice paralelisme, pentru că trebuie să investim inteligent ’’.

*Propunerea domnului Juncker, de constituire a unei armate distincte a UE ne obligă a-i reaminti câteva detalii pentru reflecţie. 

*În primul rând, cu intenţie sau nu, aceasta ar putea coagula în timp o percepţie încadrată în tipologia unei periculoase anateme la adresa NATO, care constituie un obiectiv important dorit şi vizat de Rusia.

*Apoi, ar mai trebui să mai aibă în vedere că membrii fondatori şi tradiţionali, împreună cu cei care au aderat ulterior la Alianţă, în procesul extinderii, reprezintă 􀀃şi o numeroasă comunitate europeană, ce şi-a legat destinul de spiritul şi forma valorilor euroatlantice, care le-au garantat şi securitatea economică necesară înfiinţării UE şi, ulterior, extinderii ei cu costuri înzecit mai mari.

*Într-o asemenea situaţie gravă, din Ucraina, creată de agresivitatea Rusiei, evident că se solicită intervenţii urgente de contracarare din partea Occidentului, a popoarelor democrate. şi atunci este de neînţeles cum poate afirma, de la înălţimea responsabilităţii noului preşedinte al CE, că "nu vom crea o armată europeană pentru a o utiliza imediat’’, de parcă domnia sa ar fi convenit cu preşedintele Putin când şi împotriva cui să o folosească.

*Potrivit publicaţiei The Times, un grup de generali ruşi în retragere s-au întâlnit cu omologi americani, de asemenea în retragere, la Torgau, în Germania, în cadrul misteriosului Grup Elba. 

*De partea rusă au participat şi responsabili ai direcţiei militare însărcinate cu armele nucleare, GRU (serviciile secrete militare) şi FSB (succesorul KGB), iar de partea americană – responsabili ai CIA şi Defense Intelligence Agency. 

*Trimişii Kremlinului au avertizat că orice tentativă a Occidentului, de a returna Crimeea Ucrainei va avea riposta nucleară a Rusiei lui Putin. 

*Iar sarabanda de ameninţări directe ale Moscovei la adresa României, pentru simplul motiv că poporul său, înspăimântat de jocul cu armamentul nuclear pe care-l flutură Vladimir Putin în Europa, îşi ia măsuri pentru apărarea propriului teritoriu, în calitate de membru NATO, sunt de o gravitate fără precedent, în istoria modernă a ţării şi situează gândirea politică􀀃 şi militară, a actualei echipe de la Kremlin, dincolo de limitele raţionalului. 

23 aprilie 2015, ora 16.10. Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, ascultă, cu înţelegere, ceea ce îi spune un omolog din America Latină, preşedintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner.

*Realitatea este că existenţa şi extinderea NATO au demonstrat forţa şi eficienţa capabilităţiilor sale operaţionale, în folosul instaurării democraţiei şi implementării păcii pe pământul bătrânului continent şi este în măsură să intervină acolo unde securitatea spaţiului euroatlantic şi a celui aparţinând UE sunt ameninţate. 

*Mai mult, probabil că domnul Jean - Claude Juncker nici nu realizează că aprecierea sa, potrivit căreia "o asemenea armată ne va ajuta să punem la punct o politică externă şi de securitate comună", reprezintă o recunoaştere indirectă, dar ... sinceră, a unui neajuns important al managementului UE în domeniul respectiv, şi nu numai.

*Şi ... domnul Juncker chiar încearcă să dea şi o explicaţie politică. Ca un european convins, aşa cum este cunoscut în cercurile politice înalte, se spune că domnia sa întotdeauna s-a considerat la intersecţia drumurilor franco-germane şi, în glumă sau nu, afirmă: "Când vreau să vorbesc în franceză, gândesc în germană, când vreau să vorbesc în germană, gândesc în franceză, iar, în final, sunt de neînţeles în toate limbile".

*Insistenţa cu care în UE pune în discuţie, publică, constituirea armatei proprii distincte poate fi suspectată că ar putea avea la bază 􀀃şi dorinţa liderului informal al UE, Germania, de a folosi situaţia geopolitică actuală drept o oportunitate pentru a obţine şi puterea militară, singura care-i lipseşte din topul performanţelor sale, în competiţie cu Marea Britanie pe continent şi, evident, cu SUA, pe plan geopolitic internaţional, cu scopul principal de a minimaliza rolul NATO şi a liderului său în Europa.

* Valorile euroatlantice autentice nu pot fi eludate şi nici înlocuite cu interese subiective de grup.

*Propunerea domnului Juncker ar putea deveni, în timp, chiar o anatemă la adresa NATO şi pentru faptul că omul de încredere al Germaniei vorbeşte despre valorile UE􀀃 şi aproape nimic despre valorile euroatlantice.

*Abia în finalul expozeului său, pentru a salva aparenţele, a subliniat evaziv că ’’o armată europeană nu ar diminua rolul NATO’’.

*În opinia mea, aceste două sisteme de valori trebuie înţelese ca fiind într-un raport explicit de complementaritate d.p.d.v. al spaţiului de securitate ce şi-l asumă, bazată pe un tratat politic fundamental comun şi distinct doar prin natura diferită a obiectivelor principale – de securitate şi respectiv economic - pentru care au fost create cele două organizaţii (NATO, UE ), ce le personalizează pe arii geografice în mare parte suprapuse.

*Apariţia acestor controverse cu privire la armata proprie impun reluarea unor precizări. Folosirea în discursuri politice a unei singure sintagme - valori UE - ar fi acceptabilă numai dacă nu s-ar încerca disjungerea intenţionată a acesteia din sintagma valori euroatlantice, care să urmărească scopuri absconse.

*Niciodată nu trebuie uitat faptul că valorile euroatlantice au fost cele care au demonstrat forţă în geopolitica lumii bipolare, din perioada Războiului Rece, numai ele fiind capabile să menţină echilibrul militar necesar, evitând declanşarea confruntării nucleare.

*Şi tot ele au fost în acelaşi timp şi stimulentul luptei popoarelor Europei să se descătuşeze de comunismul dovedit nociv pentru umanitate.

*Aşadar, din perspectivă istorică, mai trebuie să reamintim domnului Juncker că delimitarea spaţiului de securitate euroatlantică, într-o primă etapă, a fost determinată de rezultatul celui de Al Doilea Război Mondial şi subsecventă înfiinţării Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, care şi-a asumat responsabilitatea politico-militară dispusă pe două continente. 

*Ulterior, şi procesul complex de constituire, în timp, a Uniunii Europene a fost asumat de aproape majoritatea părţii occidentale democrate a Europei. Odată cu extinderea acestor două organizaţii internaţionale, UE şi NATO, începută după căderea comunismului în Europa şi după dezmembrarea fostei URSS, apare sintagma securitate a spaţiului UE care, în exprimările politice curente menţionam că există tendinţa de a se asimila, involuntar sau nu, cu sintagma consacrată ce desemnează spaţiul de securitate euroatlantic. 

*Apartenenţa la ansamblul valorilor euroatlantice în paralel, sau numai la valorile UE, a fost şi rămâne o opţiune a popoarelor membre, exprimată prin organele sale reprezentative, fiind rezultatul unui proces complex de aderare, îndeosebi pentru statele care au constituit subiect de extindere în ultimii douăzeci şi cinci de ani. 

*Dacă afirmaţiile domnului Juncker, comentate mai sus, cu o anume indulgenţă, ar putea fi încadrate în categoria declaraţiilor politice, Raportul Grupului operativ al Centrului pentru Studii Politice Europene (CESP), coordonat de domnul Javier Solana, excede acest cadru. 

*Raportul cuprinde recomandări concrete pentru constituirea armatei distincte a UE dar, din păcate, realizabile pe termen mediu şi lung. Cu privire la NATO se fac doar referiri evazive, mai mult de complezenţă. 

*Era de aşteptat ca domnul Solana, în calitatea sa de fost secretar al Alianţei, să intre în profunzimea colaborării, în intimitatea mecanismelor de consolidare eficientă a complementarităţii politice şi militare în domeniul securităţii tuturor statelor democrate europene, membre ale NATO şi UE.

*Panica ce a cuprins populaţia din ţările baltice sau iniţiativele societăţii civile poloneze, de trecere la constituirea de structuri voluntare paramilitare de autoapărare nu au un răspuns în soluţiile şi recomandările din raport. 

*Este de prisos a se mai supune atenţiei publice aceste recomandări. Pentru viitorul unei Europe realmente unite, dezbaterea lor în detaliu ar putea fi interesantă. Dar, repet, ele nu răspund imperativelor de urgenţă ale momentului. 

*Este important însă a sublinia doar faptul că în mentalul general al popoarelor, Armata este percepută ca un simbol important al suveranităţii naţionale şi are o lungă tradiţie în majoritatea statelor UE. 

*Pentru statele mari, Armata reprezintă un instrument de impunere a puterii, pentru cele mici, alături de credinţă, singura garanţie, simbol de încredere şi speranţă a continuităţii valorilor naţionale. 

*Schimbarea percepţiei popoarelor, de a renunţa la aceste valori este un proces complex şi îndelungat de realizat. 

*Ori, la această dată, UE oferă mult prea puţin faţă de proiectul unei armate distincte în sensul dorit de domnii Juncker şi Solana. 

*În principal, au fost încheiate înţelegeri de cooperare militară bilaterale. Spre exemplu, armata germană colaborează cu cea franceză, în cadrul unei brigăzi comune. În iunie, anul trecut, Brigada 11 olandeză de desant aerian a trecut sub comandă germană. 

*Tot cu titlu de exemplu este şi planificarea ca o brigadă germană să preia comanda asupra unui batalion polonez. Iar la schimb, un batalion german format din 600 de soldaţi ar urma să fie transferat armatei poloneze. 

*În opinia mea, la această dată există un set de vulnerabilităţi care sunt generate, în principal, de următorii factori obiectivi şi de cauze subiective: 

1.spaţiul geostrategic al NATO este mai extins, desfăşurat pe două continente, European şi Nord American; 

2. nu toate statele membre UE sunt şi membre NATO şi nu toate statele Alianţei sunt membre UE; 

3. existenţa unor atitudini necordiale ale Germaniei faţă de SUA, insiduos manifestate, precum şi a încercărilor ei de a atrage parteneri cu personalităţi influente, pentru a limita dependenţa politică considerată că s-ar exercita dominant din partea Washingtonului asupra Europei. Se vorbeşte despre existenţa în percepţia unei părţi a populaţiei germane a sentimentului de reproş şi chiar de culpabilizare legat de consecinţele celui de Al Doilea Război Mondial, considerate nejuste (?); 

4. amploarea euroscepticismului, precum şi manifestarea unei diversităţi de interese economice, din partea unor membrii marcanţi ai UE, care domină􀀃 şi exced uneori interesele comunitare, ale căror conţinut a fost devoalat şi în actuala criză politică, diplomatică􀀃 şi militară din Ucraina. 

*Ca urmare, sunt de părere că, acum, mai mult ca oricând, s-ar impune transpunerea în practică de măsuri concrete, care să􀀃 ţină seama de cerinţe, precum ar fi: 

I. Adoptarea unui management adecvat al ambelor Organizaţii, NATO şi UE, în deplin acord cu priorităţile de securitate ale momentului în întregul spaţiu democratic rezultat din însumarea responsabilităţilor lor şi a contribuţiei asumate pentru securitatea internaţională, în raport cu evaluarea corectă􀀃 şi oportună a spectrului provocărilor, riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţiilor, actualizat la schimbările rapide ce au loc în structura acestuia; 

II. Respectarea principiului complementarităţii şi armonizarea, în practica guvernărilor, a obiectivelor fundamentale în baza cărora s-au constituit; 

III. Recunoaşterea obiectivă a rolului principal ce trebuie să revină NATO, în garantarea securităţii membrilor ei şi a UE, prin realizarea, în acest sens, de acorduri clare operaţionale şi măsuri concrete adoptate în comun cu caracter preventiv şi de intervenţie operativă, potrivit cerinţelor de securitate ale ambelor Organizaţii; 

IV. Renunţarea la concepţia de constituire de capabilităţi militare operaţionale proprii UE, având convingerea definitivă că sunt costisitoare şi inutile; 

V. Perfecţionarea structurilor combatante existente ale NATO la nivel strategic, apte a lucra în comun cu membrii UE - NATO şi non-NATO, funcţionale şi flexibile; 

VI. Adaptarea şi coordonarea misiunilor stabilite în acord cu toţi factorii de decizie politică naţionali; 

VII. Eliminarea asperităţilor între membrii NATO, create arbitrar şi din orgolii nejustificate, şi revenirea necondiţionată la coeziunea şi solidaritatea existente în cadrul Alianţei pe timpul Războiului Rece; 

VIII. Temperarea tendinţelor Germaniei de a deveni lider informal în cadrul UE; 

IX. Consolidarea construcţiei UE prin eliminarea măsurilor discriminatorii, care au generat în rândul populaţiei majorităţii ţărilor europene occidentale a unei percepţii, injustă, despre state membre de categoria... a doua şi uneori chiar de ostilitate faţă de acestea.