Simbolic, în ajunul summitului G7 găzduit de Franţa, întâlnirea s-a dovedit un dans de imagine pentru cei doi preşedinţi, dar lipsit de conţinut real, îndeplinind doar rolul de conturare a imaginii şi avantajelor aparente ale celor doi lideri, nicidecum un rol de substanţă în reaşezarea lumii.

Am văzut şi tendinţele şi comentariile de presă ale jurnaliştilor şi editorialiştilor care s-au oprit, în mare, asupra a două teme: oferta gaullistă a lui Macron pentru includerea Rusiei într-o Europă de la Lisabona la Vladivostok şi tentaţia lui Putin de a asimila şi compara manifestaţiile de protest de la Moscova pentru alegeri libere cu protestele vestelor galbene din Franţa. Teme interesante, care dau titluri bune, dar incomplete şi interpretate excesiv, cu roluri majore. E motivul pentru care e necesară revenirea la esenţă şi semnificaţii majore.

Este clar că întâlnirea a convenit ambilor participanţi: Vladimir Putin marchează ieşirea din izolarea globală şi forţează revenirea sa în G8, respective participarea sa indispensabilă la marile dezbateri globale, chiar dacă nu a făcut nici un pas în spate în chestiunea anexării Crimeii şi agresiunii militare din Estul Ucrainei. Pe de altă parte, îşi impune, prin temele acceptate de Emmanuel Macron, propria viziune şi temele propagandei care impun cedări europene în faţa Rusiei, pe teme de securitate unde Rusia ar fi indispensabilă şi tentaţia distrugerii relaţiei transatlantice şi favorizarea continentalismului eurasianist rus, sub imaginea autonomiei gaulliste în cadrul NATO şi al Occidentului.

Pe de altă parte, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, marchează dorinţa unor avantaje economice şi financiare directe pentru ţara sa, după prezenţa la forumul economic de la Sankt Petersburg şi anunţata prezenţă anul viitor, la 9 mai, la Moscova, pentru cei 75 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Elemente simbolice pe care preşedintele de la Elisee e gata să le concedeze pentru avantaje de imagine, chiar dacă va face errata ulterioară a formulărilor patriotarde şi propagandistice ruse. Apoi – sau în primul rând – îşi conturează postura de om politic occidental, al Vestului, care e admisibil şi poate discuta cu Rusia lui Putin şi, în egală măsură, cu America lui Trump, asumându-şi chiar un rol preeminent în competiţia cu Germania pe această dimensiune şi construindu-şi o relevanţă mai importantă la nivel global decât i-o dă forţa economică sau capabilităţile militare.

Rămânând strict la aceste elemente - avantaje economice şi creşterea vizibilităţii şi a greutăţii strategice a Franţei şi a preşedintelui Macron personal – ambele sunt legitime, iar promisiunile limitate. UE nu va concede nici o variantă de dominaţie a securităţii sale sau de drept de veto al Rusiei, chiar şi pentru simplul fapt că în aceată instituţie funcţionează şi voturile statelor din Europa Centrală şi de Est. Apoi Franţa va rămâne un pilon important al NATO şi apără, în egală măsură, relaţia tranastlantică cu SUA, iar aici prezenţa SUA pe continent este parte indisolubilă din realitatea actuală.

Referinţa la Europa de la Lisabona la Vladivostok poate fi o imagine avantajoasă şi de galanterie pentru Putin, dar poate avea o valoare de întrebuinţare strict electorală pentru Emmanuel Macron care vizează şi votanţii din dreapta gaullistă, prăbuşiţi după problemele republicanilor lui Sarkozy. Nicidecum o ruptură faţă de SUA. E şi o reconfirmare a ambiţiilor de indendenţă strategică şi de apărare europeană pe care acelaşi Emmanuel Macron le-a introdus prin celebra idee a Armatei Europene, transformată şi nuanţată succesiv la niveluri compatibile cu NATO şi cu rolul SUA pe continent, dar păstrând elementele de plan B pentru o eventuală viitoare dezangajare americană în Europa, cu grad mic de probabilitate.

În rest, temele celelalte au marcat divergenţe mai profunde sau mai nuanţate între cei doi preşedinţi, ca şi între occidentul democratic şi autocraţia fals conservatoare a lui Putin: în Siria, divergenţa e majoră, de la încetarea focului şi acord de pace la Macron, cu plecare lui Assad, la combaterea terorismului până la capăt, de către Putin.

În ceea ce priveşte situaţia internă, libertatea de exprimare şi blocarea candidaţilor Opoziţiei e asemănată cu violenţele unei zone a vestelor galbene cu poliţia, care sunt inacceptabile în Rusia, cu observaţia imediată a lui Macron că vestele galbene protestează liber şi participă la alegeri, ba chiar se aleg şi au reprezentare şi politică.

În fine, chiar pe tema Ucrainei, care ar fi fost una admisibilă, fiind vorba despre reuniunea în format Normandia, Putin a condiţionat orice reuniune de un rezultat, arătând tot spre o discuţie bilaterală cu preşedintele ucrainean Zelenski care i-ar fi stârnit un optimism moderat, deci respingând un rol pentru Franţa în ecuaţie. Şi aici, Vladimir Putin nu vrea să cedeze nimic, iar Emmanuel Macron a anunţat că, deşi îşi doreşte, ca şi alţi participanţi, revenirea Rusiei în G7, aceasta se poate face doar dacă inversează situaţia anexării Crimeii care a generat expulzarea sa. În loc de orice gest de conciliere, Vladimir Putin a negat relevanţa sau valoarea reuniunii G7, dacă el nu este prezent şi invitat.

Elementele de reţinut din această întrevedere rămân două: Emmanuel Macron încearcă să intre în competiţia cu Germania privind liderul de facto al Europei, mergând până la compromisuri de imagine cu Putin sau competiţia bunăvoinţei cu acesta – vezi reprimirea Rusiei în Adunarea parlamentară a Consiliului Europei; apoi Vladimir Putin vrea să fie reprimit în prim planul politicii globale prin forţă, fără nici o concesie, păstrând toate teritoriile ocupate şi solicitând chiar recunoaşterea anexărilor, şi forţează avantaje mai departe doar pentru sine şi preeminenţa Rusiei în lume. Un dialog al surzilor, fără valenţe şi avantaje reale, dacă nu notăm totuşi eliberarea în ajunul vizitei şi repatrierea bancherului francez  Philippe Delpal, arestat la domiciliu de 6 luni într-o afacere misterioasă de fraudă ce miroase a reglare de conturi  cu oligarhii ruşi ai lui Putin. Şi un apel francez serios şi cinstit la ancorarea Rusiei în valorile sale europene şi aspiraţiile europene şi civilizate ale cetăţenilor săi, ca bază pentru respectarea drepturilor democratice, ca bază de garantare a menţinerii Rusiei în Consiliul Europei.