„Pieţele financiare îi vor învăţa pe italieni cum să voteze“ a spus comisarul german, stârnind imediat un foarte puternic şi imposibil de ignorat val de revoltă reală în Italia şi aruncând o tonă de benzină peste focul deja vioi întreţinut cu grijă de toate partidele eurosceptice sau anti-europene pentru care această luare de poziţie este un cadou nesperat. Drept care, imediat, Matteo Salvini (şeful Ligii Nordului, partid de extremă dreaptă aflat printre câştigătorii ultimelor alegeri) a reacţionat dur:

„E o nebunie, cei de la Bruxelles nu ştiu ce înseamnă ruşinea! El (Ottinger n.n.) declară că pieţele financiare îi vor învăţa pe italieni cum să voteze bine... Asta nu este oare o ameninţare? Mie nu mi-e teamă!... Ar trebui să demisioneze în noaptea asta!“

Într-adevăr, situaţie extrem de delicată cu implicaţii care s-ar putea să se dovedească dramatice chiar pentru viitorul unităţii europene în cazul în care alegătorii italieni vor recepţiona mesajul drept o jignire personală şi o ofensă la demnitatea şi suveranitatea statului italian.

Drept care, într-o mişcare ultra-rapidă, reprezentanţii celor trei instituţii europene au reacţionat imediat cu mesaje lipsite de orice echivoc.

Astfel, Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European a scris:

Apelul meu către toate instituţiile europene: vă rog respectaţi electoratul. Suntem aici să-i servim interesele şi nu să-i dăm lecţii.“

La rândul său, Antonio Tajani, Preşedintele Parlamentului European a declarat că „Nu pieţele sunt cele care decid asupra destinului democraţiei... Cer tuturor să respecte victoria italienilor. Am încredere în ei“. Idee reluată şi de Margaritis Schinas, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene: „Doar italienii şi numai ei vor decide asupra viitorului lor şi nimeni altcineva“.

Bine zis, numai că sentimentul meu este că s-ar putea să fie prea târziu pentru a compensa valul de indignare care a cuprins clasa politică din Italia. Cu ce efecte probabile?

În primul rând, în Italia, posibilitatea de a vedea cum se adânceşte sentimentului anti-european în Italia, ţară deja eurofobă, percepţie generată de acuzele constante la adresa celor de la Bruxelles despre care se spune că au fi făcut mult prea puţin pentru a le ajuta Italia să facă faţă enormei invazii de migranţi ilegali care continuă şi acum, chiar dacă diminuată, pe rutele din Mediterana centrală. De aici, perspectiva unei creşteri accentuate a apetenţei de vot către partidele care deja au marcat o creştere foarte importantă la alegerile trecute (partidul anti-sistem 5 Stele şi Partidul Liga Nordului), poate nu neapărat din convingere pentru platformele lor politice, ci ca vot-sancţiune pentru Bruxelles şi politicienii de acolo.

Adică exact imboldul de care nu era nevoie sau, mai mult, care în niciun caz nu trebuia produs în această perioadă în care toate partidele politice din Peninsulă sunt în campanie electorală pentru anticipate. Şi îşi pregătesc muniţiile necesare pentru o luptă care, în noile condiţii, va fi evident axată pe mesajele pro şi contra Europa, totul jucat pe nefericita afirmaţie a comisarului european reprezentând Germania şi aflat la al doilea mandat în Comisie.

Dar nu numai acestea ar putea să fie consecinţele. Căci întrebarea firească este următoarea: dacă un comisar european poate spune în public o asemenea enormitate, oare asta reflectă discuţii sau credinţe mai general împărtăşite în cercurile de la Bruxelles sau în ţara sa natală, Germania? Întrebarea nu este fără sens căci iată ce declarase cu puţin timp în urmă, acelaşi comisar european pentru colegii de la Deutsche Welle pe tema lecţiei pe care italienii ar trebui s-o înveţe din rezultatul alegerilor şi consecinţele economice pe care asta le-a provocat pentru ţara lor: 

Evoluţia împrumuturilor de stat, a valorii în bursă a băncilor lor, a economiei Italiei, era deja întunecată într-un mod negativ... Putem deci spera că asta va juca un rol în perioada campaniei electorale ca un fel de semnal pentru a nu permite intrarea în guvern a populiştilor sau a extremei drepte.“

Culmea este că realitatea economică a ultimelor zile îi dă dreptate: pieţele au reacţionat brutal la instabilitatea politică din Italia şi a crescut continuu diferenţa între rata împrumutului italian şi a celul german, diferenţa între ele depăşind 300 de puncte, ceea ce reprezintă deja o problemă extrem de serioasă. Mai ales că perspectiva este ca situaţia să continue, odată cu semnul de întrebare asupra deciziilor pe care la va lua Italia pe viitor dacă va fi condusă de forţe politice extremiste sau anti-sistem.

Aceste fiind spuse, să remarcăm că nu există niciun fel de scuză pentru ca oficialii de rang foarte înalt ai Comisiei Europene să ignore statutul lor de neutralitate şi, în mod direct, să transmită mesaje care să poată fi interpretate ca încercare de dirijare sau influenţare a procesului electoral.

Experienţa BREXIT este o demonstraţie absolut clară şi suficientă privind costurile ieşirii din UE a unei economii, oricât ar fi ea de stabilă şi de puternică, cu atât mai mult cu cât această stabilitate şi forţă îi sunt garantate de plasa de siguranţă reprezentată de apartenenţa la Zona Euro. De ce oare trebuia transmis acum un mesaj care să provoace reacţii violente anti-europene şi să convingă o parte a electoratului italian (şi nu numai) că există oarece adevăr în acuzaţiile de amestec în treburile interne ale Statele Membre şi în campaniile lor electorale, mai ales că, istoric, acest lucru a mai fost reproşat Comisiei Europene în legătură cu un episod electoral dintr-un stat nou membru al UE?

Desigur, logica pieţelor are o importanţă fundamentală, dar onorabilii comisari europeni nu ar trebui să ignore factorul pe care-l reprezintă sensibilităţile specifice ale fiecărui electorat în parte. Nu de altceva, dar s-ar putea să creeze o imagine dezastruoasă de lipsă de viziune politică pe termen mediu şi lung. Iar imaginea este mai puternică decât realitatea. Ba chiar poate înlocui cu succes realitatea.