G7, NATO şi războiul Rusiei cu lumea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un obuzier de tip Panzerhaubitze 2000
Un obuzier de tip Panzerhaubitze 2000

Summitul G7 încheiat marţi la Elmau şi întrunirea la vârf NATO de miercuri, de la Madrid, au fost consacrate aceluiaşi subiect major: cum să se amplifice presiunea asupra lui Putin.  Iniţial, liderii occidentali au nimerit tonul. Până când Rusia s-a răzbunat pe summitul G7 comiţând noi crime de război prin atacarea cu rachete a unui mall din Kremenciuk şi a altor obiective civile.

Asasinii terorişti ai lui Putin au omorât cu acest prilej zeci de civili ucraineni, între care şi copii. S-a vădit, odată în plus, că Ucraina are urgentă nevoie de un scut antirachetă. Nu e clar deloc de ce nu i s-a furnizat un astfel de sistem de apărare până acum. Liderii G7 ar fi trebuit să reacţioneze ferm, pe loc, la baia de sânge săvârşită de Putin şi să anunţe livrarea fără zăbavă a unui astfel de scut.

Zelenski i-a implorat să i-l dea. Apoi s-a auzit că americanii vor să le ofere ucrainenilor Nasams, un scut produs cu norvegienii. Unde au fost, până acum? Dar israelienii? A salva o viaţă e a salva o lume întreagă, reliefează, pe drept cuvânt, Talmudul. Pare, din nefericire, că nu l-ar mai învăţa multă lume. De patru luni, şi Statele Unite, şi statul evreu, şi restul lumii civilizate ratează ocazii peste ocazii să salveze lumea de mii, poate de zeci de mii de ori.

Angajamente care sună minunat. Dar câtă rezistenţă avem în noi?

Altfel, liderii G7 au zis bine. Au promis la Elmau, în Bavaria, că vor ajuta Ucraina ”cât va fi nevoie”. Deci, nelimitat. Cu bani şi cu arme. E foarte bine spus, într-adevăr. Bravo. Dar cum vor ajuta? Cât de convingătoare sunt promisiunile lor, după patru luni de tergiversări permanente, în care au ajutat militar cel mult cu ţârâita, fără vreo tragere de inimă, parcă şi fără prea mare nădejde?

Cât va mai susţine populaţia occidentală sancţiuni tot mai impopulare cu cât crizele, greutăţile economice, stagnarea şi inflaţia lovesc din greu în intersele şi bunăstarea cetăţenilor occidentali?

Câţi din cei care realizează acum că provocarea rusă e cea mai înfricoşătoare la adresa păcii şi libertăţii lumii de multă vreme încoace, vor accepta sacrificiile inerente luptei îndelungi şi grele pe care o va presupune confruntarea cu Rusia? Care, în mod evident, va lua amploare dacă Rusia nu va fi înfrântă în Ucraina şi va continua un război de uzură în ideea că va triumfa automat, dacă aşteaptă îndeajuns să se instaleze oboseala de război în Vest. N-a jucat ea feste americanilor şi lumii libere în Indochina şi în Afganistan, dând câştig de cauză unor mişcări comuniste şi islamiste?

E bine că Alianţa a hotărât să-şi întărească masiv flancul răsăritean. Dar ajunge? Vor avea americanii forţe suficiente în zonă? Arme destule? Inclusiv nucleare? Nu au. Şi oficialii nici nu manifestă, pe faţă, clar, vizibil şi ca atare credibil fermitatea necesară. Şi omit şi să rostească declaraţiile tranşante aferente, menite să descurajeze în fine Rusia credibil, eficient şi suficient.

Rateuri, reuşite şi problema Chinei

E rău că liderii statelor puternic industrializate au convenit doar ”să exploreze” sancţionarea transportului de petrol rusesc în conjuncţie cu reducerea preţului ţiţeiului tranzacţionat. Era enorm de important ca ţări ca Germania să revină la bun simţ şi să prelungească funcţionarea centralelor ei nucleare, iar SUA să relanseze producţia proprie sugrumată de Biden din raţiuni ideologice progresist-ecologiste, după ce a ajuns la putere. Aşa a explodat preţul energiei. Din exces de ecologism, cuplat cu relansarea bruscă de după restricţiile excesive ale epidemiei, iar apoi şi cu nefăcutele războiului de agresiune şi genocidar declanşat şi purtat de Rusia în Ucraina.

E bine că G7 a hotărât investiţii globale ca să facă faţă Chinei comuniste. Ar fi vorba de 600 de miliarde menite să combată provocarea reprezentată de China şi Drumul Mătăsii.

Dar nu bani aruncaţi în regimuri corupte şi pe fereastră, din raţiuni ideologice, ecologiste, ci o politică deşteaptă, neideologizată e răspunsul corect la pariurile actuale.

Esenţial ar fi ca G7 să ralieze de partea lor statele lumii şi regimurile unor puteri emergente, precum India, Brazilia şi Africa de Sud care se arată foarte dispuse, acum, să joace cu fundul în două luntri. G7 trebuie să găsească soluţii să le atragă de partea lor şi să pedepsească usturător orice formă de cooperare cu Rusia sau, în măsura în care Beijingul nu colaborează, ci se pune de-a curmezişul tentativelor occidentale de refacere a ordinii mondiale, China comunistă.

Inubliabil rămâne actualul viceşef al NATO, Geoană care, în 2013, în calitate de politician pesedist, acorda Adevărului un interviu în care ridica în slăvi ideea apropierii României de China comunistă şi ralierea românească la proiectul ei al ”Drumului Mătăsii”. Aceiaşi politicieni azi, cu alte politici?

Unii occidentali încearcă să ajute subtil Rusia, tot atrăgând Vestului atenţia să nu cumva să scape din vedere China. Şi să aloce mai mult combaterii ei decât altor pericole majore actuale.

Cu siguranţă că nu trebuie subapreciată ameninţarea Beijingului. Sau chiar ignorată. Dimpotrivă. China trebuie credibil descurajată şi contracarată. Dar disuasiunea e involuntar torpilată dacă nu e pusă Rusia la punct.

Dacă îi merge Moscovei cu schimbarea prin forţă a frontierelor, pentru că Vestul se dovedeşte incapabil să i se pună eficient Kremlinului de-a curmezişul, de ce n-ar încerca şi Beijingul să înghită prin violenţă Taiwanul? Iată prin urmare cui trebuie să i se aloce prioritatea zero. Lui Putin, câtă vreme Xi şi regimul de la Beijing nu dau semne să ajute Moscova intens.

Şantierele cele mai complexe

Nu mult mai puţin importantă ar fi recalibrarea relaţiilor cu sudul global, ameninţat de inaniţie din pricina blocării porturilor ucrainene de către marina de război a Rusiei. Dacă Vestul nu e în stare să impună deblocarea lor şi exportul maritim al grânelor ucrainene, devenite subiect de şantaj rusesc, ar fi o demenţă să cedeze acum şi şantajului, moral, african, precum cel încercat de liderul Senegalului, care acuză nu Moscova, ci Occidentul şi sancţiunile apusene pentru riscul crescut al foametei.

E ok să se făgăduiască şi să se aloce statelor ameninţate ajutoare, dar nu să se accepte ca ele să scuipe mâna care li se întinde şi să pupe inelul celui care încearcă să le omoare.

Dar mai important decât orice, în afară de a pune economiile şi industriile militare occidentale pe picior de război, este să se combată mefienţa crescândă a naţiunilor occidentale în conducerile statelor lor şi în elitele lor culturale profund ideologizate, dedate îndoctrinărilor sistematice ale cetăţenilor şi parţial grav duse cu pluta.

Cum se restabileşte masiv zdruncinata încredere a popoarelor din Vest? Prin revenirea la valori, adoptarea de hotărâri consistente cu ele şi cu bunul simţ, renunţarea la spectacole extrem de costisitoare în epoci de penurie, precum cel de la palatul Elmau, ca şi prin asumarea curajoasă, convingător explicată, a unor decizii la rigoare impopulare, dar necesare.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite