Furtuna Bella a lăsat Franţa şi Marea Britanie în beznă

Furtuna Bella a lăsat Franţa şi Marea Britanie în beznă

Vântul a suflat cu 170 de km/oră pe Insula Wight din sudul Angliei.

Zeci de mii de locuinţe au rămas fără energie electrică, iar traficul aerian din Franţa a fost perturbat de furtuna Bella, care a provocat întreruperi ale furnizării electricităţii şi în Marea Britanie, informează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Potrivit informaţiilor furnizate de Aéroports de Paris (ADP), "traficul aerian a revenit la normal" după ce, în momentul intensităţii maxime a furtunii Bella, 37% din zborurile de pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle din nordul Parisului au fost amânate, în medie, cu 50 de minute.
 
Pe de altă parte, nu s-au înregistrat întârzieri în cazul decolărilor de pe aeroportul Orly, situat în sudul capitalei Franţei, care are "o pistă bine orientată în raport cu vântul", a subliniat ADP.
Trei avioane a căror destinaţie iniţială era Roissy au fost redirecţionate către Orly. Este vorba de zboruri din Grecia, Elveţia şi Liban. O aeronavă Aeroflot a aterizat la Amsterdam, în timp ce un avion De Luxair s-a întors pe aeroportul din Luxemburg de unde decolase.
 
În Bretania şi Normandia, în vestul Franţei, precum şi în nord, primele regiuni franceze care au fost afectate de furtună duminică dimineaţa, aproximativ "18.000 de locuinţe au din nou curent electric", a anunţat duminică seară Enedis, compania care gestionează reţeaua de energie electrică.
 
În schimb, aproximativ 34.000 de locuinţe continuau să fie private de electricitate în estul şi centrul Franţei, pe măsură ce furtuna s-a deplasat, notează AFP, preluată de agerpres.ro. 
 
Rafale puternice au fost observate şi în Regatul Unit, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Vântul a suflat cu 170 de km/oră pe Insula Wight din sudul Angliei.

Furtuna a dus la întreruperi de energie electrică, care au fost apoi restabilite duminică în marea majoritate a cazurilor, în peste 20.000 de locuinţe din Ţara Galilor, precum şi întârzieri în traficul feroviar în mai multe regiuni din Marea Britanie din cauza căderilor de copaci sau a inundaţiilor.
 
Intemperiile au avut loc după ce inundaţiile au afectat deja Anglia, 1.300 de locuinţe fiind evacuate lângă Bedford după o creştere puternică a nivelului apei în ziua de Crăciun.
 
Vremea rea a continuat şi după trecerea furtunii Bella.
 
Duminică seară, serviciile meteorologice din Marea Britanie au emis un avertisment de averse de zăpadă şi lapoviţă în nordul Angliei, Scoţia şi Irlanda de Nord. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările