”Trădarea secolului în relaţia franco-americană”, a explodat presa franceză, cerând măsuri urgente şi nu doar exprimarea oficială a mâniei după umilinţa suferită prin închiderea contractului câştigat în 2016 de Naval Group. ”Un Trafalgar indo-pacific” e comparaţia cea mai frapantă, prin trimiterea la înfrângerea catastrofală din 1805, aplicată de flota vice-amiralului Nelson celei franceze, care a fost distrusă în proporţie de două treimi. Drept urmare, Napoleon a fost nevoit să renunţe definitiv la ideea invadării Angliei, iar supremaţia maritimă britanică a devenit incontestabilă timp de peste un secol. Consecinţele creării pactului AUKUS pot fi de proporţii similare?

Dincolo de pierderea uriaşă, cifrată la peste 30 de miliarde de euro, şi de lovitura de imagine încasată de preşedintele Macron înainte de intrarea în cursa pentru al doilea mandat, Parisul se vede marginalizat prin virajul geostrategic american, executat într-o manieră surprinzătoare ce aminteşte de Trump. De altfel, ”Le Figaro” nu ezită să critice în aceşti termeni ceea ce consideră a fi numai o schimbare de stil, nu şi de fond la Casa Albă: ”Biden – Trump: doi preşedinţi, aceeaşi politică externă”. Spre deosebire de predecesorul său, care nu-şi ascundea intenţiile, Biden e acuzat că practică o politică diferită complet de propriile sale discursuri.

”Franţa trebuie să se bazeze numai pe ea însăşi, dacă vrea să mai conteze mâine”, consideră un deputat francez, din Comisia pentru Apărare, care evocă dificultăţile de contractare întâmpinate de Naval Group în mai multe ţări, inclusiv România şi Grecia. ”Exportul este vital pentru apărarea şi suveranitatea noastră”, spune Jean-Louis Thiériot, amintind şi reorientarea Elveţiei, după vizita lui Biden, spre F35 în locul avioanelor franceze Rafale.

Nimic, însă, despre refuzul guvernului australian din luna aprilie de a mai semna un contract pentru următoarea fază a proiectului, din cauza întârzierilor, majorării costurilor şi refuzului francez de a implica industria australiană în construcţia submarinelor Barracuda în proporţia promisă, ceea ce ar fi însemnat 2800 de locuri de muncă, potrivit anunţului făcut atunci când oferta Naval Group a fost preferată celor ale Germaniei şi Japoniei. De remarcat, în contextul actual, că se vehiculează un posibil interes al Indiei pentru submarinele nucleare franceze.

Frustrează, însă, cel mai tare eliminarea Franţei şi a UE din noua logică a blocurilor ce se conturează, cu China pe de o parte, în expansiune în Marea Chinei de Sud, şi cu un NATO indo-pacific, ce se construieşte pe cele două alianţe strategice din noua regiune-cheie a planetei: AUKUS (SUA, Marea Britanie şi Australia) şi QUAD (SUA, India, Japonia şi Australia). 

Autonomia strategică europeană se vrea a fi a treia cale în disputa SUA-China? 

Prima consecinţă a loviturii de teatru AUKUS, după scandalul diplomatic încă în curs, va fi inflamarea pledoariei pentru autonomia strategică europeană. Tema concepută la Paris va deveni o prioritate a Preşedinţiei franceze a Consiliului UE din prima jumătate a anului viitor – perioadă ce se va suprapune pe campania electorală şi alegerile pentru Élysée.

Dar autonomia strategică va însemna, oare, a treia cale în procesul mondial de regrupare de forţe, în contextul confruntării tăcute chino-americane? De fapt, ce înseamnă ”europenizarea prezenţei franceze în regiunea indo-pacifică”, considerată una din principalele provocări post-criză ale Franţei? Ce vor Franţa şi UE în noua ordine globală atât de bine înţeleasă de cetăţenii europeni şi, pare-se, mai puţin de marile cancelarii? 62% din intervievaţii pentru un sondaj desfăşurat în 12 state din UE consideră că între Washington şi Beijing are loc un nou Război Rece, conform unui raport al Consiliului European pentru Relaţii Externe, dat azi publicităţii. 

Dincolo de bani şi orgoliu, să nu uităm că Mediterana rămâne prima urgenţă strategică pentru Franţa, Italia şi Spania. Iar Rusia e principala ameninţare pentru Europa de Est. De la aceste premise ar trebui să înceapă discuţia despre apărarea europeană, o dezbatere necesară, dar la rece, după ce se va domoli această furia francese, care este de înţeles, dar poate să strice, dacă nu lasă loc analizei lucide a realităţii.

Iar realitatea indică un decalaj între ambiţiile clamate emfatic în plan internaţional şi resursele bugetare, militare şi industriale ale Franţei, după cum atrage atenţia, într-o analiză, Arnaud Danjean, coordonatorul pentru Apărare şi Securitate al Popularilor din Parlamentul European. Riscul, în opinia europarlamentarului francez, este ca singularitatea strategică franceză, construită de generalul de Gaulle, să nu reziste unei ”dureroase retrogradări solitare”.

Tăcerea capitalelor UE din aceste zile este elocventă.

* o analiză Europolis