Frontul care face să tremure Europa

Victoria răsunătoare a Frontului Naţional în primul tur al alegerilor legislative din Franţa a reprezentat pentru foarte mulţi o confirmare a unui proces anunţat cu mai mult timp înainte.

Un semn al rupturii care începe să devină profundă între partidele politice ale "Europei instituţionale" şi ceea ce s-a născut deja ca reacţie, rapidă, clară şi violentă, la nivelul opiniei publice, la eşecurile, bâlbâielile, nesiguranţele sau abordările super-generaliste şi politicianiste ale marilor momente-şoc, adică, mai întâi, criza profundă economică, financiară şi socială, apoi fluxul migratoriu necontrolat şi, foarte de curând, valul de atentate teroriste.

Ideea de "Europă comună" a început să fie contestată, din ce în ce mai violent, cu din ce în ce mai multe argumente şi, în contextul actual, unele care răspună şi par chiar soluţii credibile. Populism? Extremism? Vorbe goale care nu sunt dublate de o gândire argumentată de planuri detaliate care să arate cum s-ar putea pune în aplicare idei care, cel puţin unele dintre ele, presupun rupturi sociale şi economice profunde, schimbări fundamentale de legislaţie, "rupere de contract" cu partenerii europeni şi internaţionali?

Cu cât criza este mai puternică, cu cât se adânceşte lipsa de încredere în edificiul european şi politicienii care-l conduc, cu cât se înrădăcinează senzaţia incompetenţei funcţionarilor plătiţi regeşte din instituţiile europene, cu atât mai mult nu are niciun fel de importanţă dacă există sau nu argumente reale. La o criză ajunsă la apogeu, sau aproape de apogeu, ajunge doar să arunci nada potrivită. Care? Să vedem, căci, poate suprinzător pentru dumneavoastră, programului Frontului Naţionale are numeroase similitudini cu cel al Syriza din Grecia sau Podemos în Spania, fiind în acelaşi timp o expresie a platformei doctrinare a partidelor naţionaliste din Europa, cele reunite într-o reţea comună şi care, după cum ştiţi, deţine o substanţială reprezentare şi în Parlamentul European.

Mondializarea înseamnă să produci cu ajutorul sclavilor şi apoi să vinzi totul şomerilor

      Marine Le Pen, Preşedinta Frontului Naţional (Franţa)

Iată doar câteva dintre punctele de forţă ale proiectului Programului cu care Frontul Naţional s-a prezentat în alegerile din 2012: (puteţi accesa aici http://www.frontnational.com/le-projet-de-marine-le-pen/ integralitatea platformei politice formulată în acest moment de Marine Le Pen)

EUROPA

- Crearea unui minister al Suverantităţilor

- Restabilirea întâietăţii dreptului naţional în raport cu cel european

- ieşirea din zona Euro în înţelegere cu Germania

- reducerea contribuţiei Franţei la bugetul european astfel încât să se obţină un sold zero

- ieşirea din Spaţiul Schengen şi restabilirea de controale la frontierele naţionale

- renegocierea radicală a Tratatelor europene în scopul recâştigării suveranităţii naţionale pierdute.

- preferinţă comunitară pentru produsele europene. Introducerea de cote şi taxe pentru importul de produse de origine extra-comunitară

APĂRARE

- ieşirea din NATO

- ieşirea din EUROCORPS (apărarea europeană)

- organizarea unei Gărzi Naţionale de 50.000 e rezervişti, bărbaţi şi femei, mobilizabilă rapid, pe ansamblul teritoriului naţional.

IMIGRAŢIE

- aplicarea preferinţei naţionale în cazul angajării, atribuirii de locuinţe sociale şi prestărilor sociale (mai ales a alocaţiilor familiale)

- eliminarea regrupării familiale

-reducerea "cărţii de sejur" de la 10 la 3 ani, cu un control foarte strict al condiţiilor de obţinere a acesteia

- reducerea, în 5 ani, a numărului de imigranţi legali în Franţa, de la 200.000 de intrări, la 10.000 de intrări.

- introducerea în dreptul francez a interdicţiei de a regulariza migranţii clandestini.

Implicaţiile sunt enorme. Nu numai pentru Franţa, ci pentru tot ceea ce înseamnă actuala structură instituţională a Uniunii Europene, desenează perspectiva unei renegocieri a tot ceea ce înseamnă arhitectura juridică a conexiunilor care leagă acum Statele Membre, o a întregului sistem de tratate creat de la Tratatul de la Roma încoace, răsturnare brutală a regimului de acorduri de toate felurile, de la cele comerciale şi vamale, până la cele în domeniul securităţii şi apărării.

Foarte uşor să afirmi că „Franţa trebuie să pregătească, împreună cu partenerii săi europeni, oprirea experienţei nefericite a EURO şi reîntoarcerea benefică la monedele naţionale, ceea ce ar permite o devaluare competitivă pentru oxigenarea economiei noastre şi regăsirea drumului spre prosperitate. Cuplul franco-german trebuie să joace acest rol de motor în concertarea noastră şi în oprirea programată a experienţei EURO". Care "parteneri europeni“? Cu care garanţie venită din partea Germaniei că va dori să fie parte din motorul care să ducă la "oprirea programată" a experienţei Euro? Există măcar schiţat în linii mari, măcar conceptual, un studiu de impact cel puţin pentru Franţa al costurilor pe termen scurt, mediu şi pierderilor pe termen lung pe care le-ar implica o asemenea mişcare, nemaivorbind despre consecinţele dezastruoase pentru Europa dar şi cele generate de explozia simultană a echilibrului finaciar mondial?

Sigur că, aşa cum cerea şi SYRIZA pentru Grecia, se doreşte ieşire imediată din NATO şi din Spaţiul Schengen (pentru a se reinstitui controlul permenent de frontieră). Numai că, spre deosebire de Grecia, Franţa reprezintă o putere nucleară, ca atare unul dintre pilonii proiecţiei unei apărări europene comune şi a unei eventuale reacţii comune la o ameninţare gravă din spaţiile estului sau flancului de sud şi sud-est. O potenţială ieşire a Franţei (potenţând mişcări similare propuse deja în Grecia şi Spania de partidele naţionaliste) ar dinamita la propriu întreg edificiul actual de securitate şi ar reduce mai mult decât considerabil forţa NATO şi ar anula speranţa de a vedea vreodată aplicat un concept european de apărare şi securitate.

Dar asta nu înseamnă că programul ideologic al Frontului Naţional nu conţine şi elemente de atracţie imediată aşa cum ar fi “instaurarea unui protecţionism strategic care va fi ajustat, precis orientat şi flexibil” sau preluarea de către stat a unităţilor economice cu probleme, practic o naţionalizare în urgenţă a punctelor considerate slabe sau ineficiente, inclusiv a unora dintre bănci. Până unde poate merge un asemenea protecţionism? Nu sunt răspunsuri clare, ci doar indicaţii programatice, iarăşi de tip populist, care ar demonstra dorinţa de a începe lupta împotriva unora dintre reglementările considerate defaviorabile producătorilor naţionali impuse de OMC, mai ales în domeniul agriculturii unde, spre exemplu, se preconizează înlocuirea imediată a reglementărilor din Politica Agricolă Comună cu cele strict naţionale dintr-o Politică Agricolă Franceză.

Acestea, şi multe altele asemenea, reprezintă un pachet unitar de măsuri care echivalează cu ieşirea, de facto, a Franţei din sistemul UE şi NATO, eveniment colosal de important în sine dar nimicitor prin consecinţe dacă s-ar cupla cu o eventuală deciziea Marii Britanii de a părărăsi sistemul comun european.

Ruperea sistemului ar grăbi tentaţia existentă acum de a reformula în întregime construcţia europeană, centrând-o pe statele nordului european, cu cercuri concentrice, din ce în ce mai diluate, în care se vor situa ţările care vor mai dori eventual să păstreze oarece legături cu nucleul central dar vor deveni, evident, din ce în ce mai autarhice, reîntrorcându-se (cu costuri economice uriaşe, aproape imposibil de imaginat) la monedele naţionale şi la un sistem de control etatist bazat pe principiul “protecţionismului strategic”. În funcţie de puterea şi dimensiunea economiilor ţărilor respectiuve, posibilitatea de supravieţuire va fi diferită, cele mai afectate urmând să fie, logic, ţările de la periferia UE cu o economie încă în tranziţie şi aflate la limita unor zone de conflict sau/şi pe rutele unui flux migratoriu care este departe a fi stăvilit, cel provenind din Orientul Apropiat, Asia Centrală şi, din sud,  din Maghreb şi Africa Neagră.

Decizia finală va aparţine electoratelor naţionale, aflate acum sub o presiune uriaşă, absolut reală şi tangibilă, amplificată de o stare de nesiguranţă în creştere şi reacţionând din ce în ce mai dur la eşecul politicilor europene, în primul rând a ceolor destinate să oprească fluxul migratoriu şi să rezolve numeroasele, mult prea numeroasele breşe în securitate internă din mai multe dintre statele membre. Va produce asta un val de naţionalism fervent care să aducă la putere în Europa partidele extremiste şi naţionaliste, cu platformele lor similare, fie că vin partea dreaptă sau din stânga eşichierului politic?

Posibil. Chiar din ce în ce mai posibil. Cu consecinţele de rigoare. Decontate rapid de acesată generaţie de acum şi punând generaţia următoare în faţa unui peisaj naţional în Europa care să semene, cumplit de tare, cu ceea ce a fost înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Europa revenită la stadiul de state naţionale autarhice va fi, fără niciun fel de dubiu posibil, Europa tuturor exploziilor şi revenirii pachetului integral de uri şi intoleranţe istorice. O Europă în care se vor auzi din nou revendicări teritoriale O Europă care să nu mai însemne aproape nimic în jocul de putere al lumii, odată cu dispariţia certă, în asemenea condiţii, a celei mai mari pieţe coune din acest moment.

Dacă asta se doreşte, atunci acesta este drumul şi mersul pe el pare să fie viguros şi entuziast.