Frica păzeşte pepenii miniştrilor de interne europeni. Mulţi miniştri, mulţi pepeni

Vineri a avut loc reuniunea miniştrilor de interne din UE, eveniment aşteptat cu oarecare speranţă de cei care credeau că, totuşi, situaţia este mult prea gravă pentru ca nimeni să nu zică şi mai ales să facă absolut nimic.

Şi că, în faţa proliferării atacurilor cu clară şi revendicată comandă jihadistă, autorităţile vor simţi nevoia să reacţionze şi să arate nefericitului contribuabil că plăteşte pentru oarece servicii evidente care să însemne un pas în plus, un scut suplimentar în faţa voinţei ucigaşe neabătute a celor care vizează însăşi supravieţuirea Europei. Plătind celor de acum pentru campaniile duse de cruciaţi pentru cucerirea şi eliberarea Sfântului Mormânt de tirania necredincioşilor, aşa cum suna mesajul papal care chema la prima cruciadă.

Nu am niciun fel de îndoială că doamnele şi domnii miniştri de interne sunt nişte personaje profund oneste, pline de bune intenţii şi, pe fond, absolut nevinovate dacă, în jurul lor, totul a ieşit, iese şi va ieşi prost. Chiar n-au nici un fel de vină, responsabilitatea lor în jocul strategic este zero atât timp cât, practic, angajamentele lor practice sunt anulate de considerente politice superioare şi, totdată, de o frică zdravănă şi omniprezentă de consecinţele pe care le-ar putea avea aplicarea în practică măcar a unei singure din afirmaţiile lor. Nu e vorba despre o dublă realitate. Nici de un dublu limbaj. Sunt politicieni de rang mediu, mereu la ordinele ierarhiei superioare, cea guvernamentală şi, mai ales, cea neiertătoare impusă de logica partidului mereu în goană după voturi.

Pe cale de consecinţă, tot ce le rămâne de făcut, tot ce sunt mandataţi să facă, este să vorbească. Mult, doct şi transmiţând mesaje nu numai perfect coerente cu linia europeană stabilită de preşedenţia germană, ci şi imposibil de lipit de vreo realitate anume dintr-un Stat Membru. Sunt într-atât de generale încât, fără niciun fel de emoţie, pot fi aprobate de organismele de reglementare din audiovizual ca bune de difuzat ca programe educative pentru copiii care să înveţe ce înseamnă suprema toleranţă a unei lumi cu oameni buni, iertători şi, cu toţii, bolnavi de Alzheimerul colectiv care-i face să treacă uşor peste orice tip de tragedie.

Suntem martorii seriei de atentate care însângerează Europa şi care, repet acest lucru, sunt imediat revendicate cu mândrie de cei din Al Quaeda şi ISIS care anunţă continuarea acestui gen de operaţiuni unde sunt folosiţi “lupi singuratici”, în cazul nostru, cetăţeni europeni cu origini maghrebiene sau din ţări ale Orientului Apropiat, dar şi din ce în ce mai mulţi autohtoni radicalizaţi prin diferitele cursuri jihadiste şi cu o pregătire militară minimală dobândită în locaţii disimulate drept “centre cultural-sportive” finanţate din foarte generoase surse externe.

Reacţia pe care o aşteptam trebuia să vină din partea organismelor cu atribuţii legale în acest sens, cele naţionale în primul rând cât şi la nivel european. Conform angajamentelor repetitive luate de şefii de state şi guverne, promisiuni care mergeau în sensul unificării reaţiei europene şi constituirii unor forme de reacţie unificate şi extrem de decise, bazate pe o legislaţie foarte clară şi obligatorie pentru toate Statele Membre.

Ce avem? Acest comunicat final, perfect corect politic, într-atât de general încât poate fi reprodus în orice manual destinat să dureze decenii, respectuos în totalitate faţă de absolut toată lumea, ieşind la luptă împotriva primejdiei generale a terorismului dar, de frică, fără să pomenească niciodată sursa sa islamică, poreponderentă în ultimele decenii. Aveţi aici textul acesta istoric, fireşte agreat şi de ministrul nostru de interne, citiţi-l şi vă veţi lămuri de ce, cel puţin în acest cadru, nu există niciun fel de şansă să vedem o acţiune decisă împotriva nucleelor islamice jihadiste de organizare a atacurilor teroriste.

Desigur, nu există o singură sursă de radicalizare, dar mi se pare că este o uriaşă ipocrizie să vrei să vorbeşti doar la modul acesta general care pune un semn de egalitate între toate sursele condamnabile ale radicalizării, fie la nivelul mesajelor, fie la nivelul acţiunii. Mi se pare că, pe fond, avem un fel de resemnare cu ideea că vor continua atacurile teroriste motivate de ideologia de acum şi că prioritatea trebuie dată activităţii de prevenire a reacţiilor adverse la nivelul societăţilor europene sau în relaţie cu terţe ţări, cheia problemei fiind dorinţa de evitare a apariţiei unor reacţii de tip conflictual la nivelul foarte masivelor comunităţi musulmane din anumite ţări occidentale. Şi, în orice caz, de găsire a unei modalităţi de a interzice suprapunerea tensiunilor sociale din ce în ce mai importante rezultate ca urmare a pandemiei peste cele ideologice, cele promovate de cel puţin o generaţie de imamii extremişti jihadişti în Europa. De aici vine frica, aici putem găsi originea nesiguranţei.

Până la urmă, cine ar trebui să facă ceva? Serviciile de informaţii reunite începând cu anul trecut în „College du reneignement en Europe” pentru a contribui la “formarea unei culturi strategice comune” care să ducă, cum spunea Macron, la “crearea unei Academii europene de informaţii pentru a strânge legăturile dintre ţările noastre...pentru sensibilizarea decidenţilor politici...deoarece în Europa continuă să existe o distanţare nefirească între serviciile de informaţii şi diversele structuri decizionale ale statului”.

E bine, dar, în definitiv, este total insuficient deoarece atâta timp cât nu se cere politicienilor, la nivelul şefilor de state şi guverne, să solicite Comisiei Europene şi Parlamentului elaborarea de urgenţă a unui cadru legislativ comun european, obligatoriu şi imediat aplicabil în toate Statele membre, atunci rămânem la nivelul dezideratelor, pe cât de nobile, pe atât de inutile.

Ameninţarea teroristă a devenit parte componentă a realităţii vieţii cotidiene a Europei. Terorismul jihadist este el însuşi parte integrantă a unui complex mondializat bine structurat şi unitar din punct de vedere ideologic şi căruia i se supun în mod egal structuri acţionând în mai multe zone ale planetei. Reacţia nu trebuie să fie şi ea unitară, măcar la nivelul Uniunii Europene, astfel încât centrele de comandă ale jihadismului islamic să primească un mesaj la fel de clar ca şi ameninţarea?

Asta ar trebui să fie una dintre priorităţile reale ale spaţiului european. Nu e. Şi, culmea, trece şi sezonul pepenilor.