Franţa intervine în forţă în Mali

Franţa
intervine în forţă în Mali

Francois Hollande a anuţat intervenţia Franţei în Mali FOTO Reuters

Trupele franceze au intervenit în forţă în Mali pentru a ajuta guvernul acestei ţări în lupta cu islamiştii extremişti. Occidentul se teme că, în mâinile islamiştilor, ţara vest-africană ar putea deveni un stat terorist precum era fostul Afganistan, iar Franţa, care are cele mai strânse legături cu Mali este prima interesată să prevină o astfel de situaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Forţele guvernamentale din Mali afirmă că au recâştigat teritoriul ce fusese pierdut în favoarea militanţilor islamişti în urma unor atacuri aeriene ale armatei franceze. Această ştire a venit la câteva ore după ce Franţa a anunţat, vineri, începerea operaţiunilor militare pentru susţinerea guvernului acestui stat african. Grupuri armate, unele având legături cu al-Qaeda, controlează nordul statului începând din aprilie anul trecut şi au încercat să instaureze o interpretare extremă a legii islamice în această zonă. Guvernele din regiune şi cele din Occident şi-au exprimat îngrijorarea privind ameninţările la adresa securităţii din partea extremilştilor şi a crimei organizate.  

Consiliul de Securitate al ONU a cerut o intervenţie rapidă a trupelor africane împotriva insurgenţilor islamişti.

Această ţară, care mult timp nu a fost în centrul preocupărilor guverului francez, sau ale Occidentului în general, a devenit acum motiv de îngrijorare şi este punctul central al planurilor strategice ale armatei franceze. Există temerea că, dacă islamiştii, pe care guvernul francez îi numeşte „terorişti” reuşesc să pună stăpânire pe Mali acesta va deveni un stat terorist, precum era Afganistanul, relatează corespondenţii de presă de la Paris. Date fiind legăturile Franţei cu această ţară, atât comerciale cât şi în ceea ce priveşte emigranţii, Franţa se teme că va fi prima care va plăti preţul dacă islamiştii din Mali încep să-şi exporte ideologia extremistă.

„Stat terorist”

Anunţând intervenţia militară a Franţei, preşedintele francez, Francois Hollande, a spus că islamiştii încearcă să transforme Mali într-un stat „terorist".

El a declarat că intervenţia respectă legile internaţionale şi că a fost acceptată de preşedintele Mali, Dioncounda Traore. Această intervenţie miltară va dura „cât timp va fi necesar”, a spus Hollande.

Preşedintele Mali, Dioncounda Traore,  a declarat stare de urgenţă în întreaga ţară timp de 10 zile. „Va fi o reacţie zdrobitoare şi masivă”, a spus el.

Guvernul britanic şi-a exprimat susţinerea pentru operaţiunea franceză, iar oficialii americani au declarat că SUA ar putea furniza suport logistic şi informaţii forţelor franceze.

„O intervenţie a cruciaţilor”

Nu este clar cât de departe va merge Franţa cu această intervenţie. Cel puţin şapte francezi sunt luaţi ostatici în regiune, iar oficialii francezi spun că trupele încearcă să-i elibereze. Un purtător de cuvânt al grupării Al-Qaida în Magrebul Islamic a declarat că islamiştii consideră operaţiunea franceză „o intervenţie a cruciaţilor” şi că Franţa „va săpa morminetele fiilor săi”, potrivit website-ului Sahara Media, din Mauritania. Mali a fost colonie franceză până în 1960. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările