Franţa face presiuni pentru modificarea, la nivel european, a modului de taxare al giganţilor americani din domeniul IT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de Finanţe al Franţei, Bruno Le Maire/ Foto: EPA
Ministrul de Finanţe al Franţei, Bruno Le Maire/ Foto: EPA

Parisul şi Berlinul au demarat o ofensivă pentru taxarea companiilor gigant din domeniul IT precum Google sau Amazon pe baza veniturilor generate în ţările din Uniunea Europeană, fapt ce ar reprezenta o schimbare fundamentală a modelelor de business ale acestor companii în Europa.

Iniţiativa, lansată de ministrul de finanţe al Franţei, Bruno Le Maire, ce va fi prezentată la întrunirea celor 28 de miniştri de finanţe ai statelor Uniunii Europene de săptămâna viitoare, ar viza o revizuire a codurilor fiscale naţionale pentru a include o „taxă de egalizare” pentru companiile din sectorul IT ce s-ar aplica veniturilor realizate la nivel naţional. În acest sens, Bruxelles-ul urmează să propună un plan la nivel european care să fie aprobat în unanimitate de către statele membre.

În acest moment, companiile americane din domeniul IT precum Apple sau Facebook sunt taxate în Europa pe baza profiturilor generate şi nu a veniturilor totale.

Multe dintre aceste companii au reuşit, în ultimii ani, să stârnească furia oficialilor europeni şi a votanţilor din aceste state prin modul în care au reuşit să profite de codurile fiscale diferite ale statelor membre pentru a-şi înregistra profiturile în jurisdicţiile cu ratele de taxare cele mai scăzute. Astfel, unele companii au reuşit să plătească sume modice sau chiar nule în ţări în care au generat vânzări de miliarde de euro.

Cel mai recent astfel de exemplu este compania de booking online Airbnb, care a plătit sub 100.000 de euro în taxe anul trecut în Franţa.

Conform publicaţiei Financial Times, miniştrii de finanţe ai Germaniei, Spaniei şi Italiei şi-au anunţat susţinerea pentru schimbările propuse de Le Maire.

Conform tratatelor europene, schimbările legislative la nivel fiscal necesită o susţinere unanimă din partea statelor membre pentru a intra în vigoare, ceea ce înseamnă că această iniţiativă ar avea nevoie de votul statelor cu o rată de taxare scăzută.

„Sumele colectate în urma acestei modificări ar reflecta mult mai corect ceea ce aceste companii ar trebui să plătească în termeni reali. Nu trebuie să mai acceptăm situaţia în care aceste companii îşi conduc afacerile în Europa plătind sume minime către trezoreriile noastre”, se afirmă în propunerea ministerului de finanţe francez.

Conform unui oficial francez, citat de FT, această taxă ar putea varia între 2 şi 5% din veniturile totale ale companiilor.

Chiar dacă taxarea companiilor pe baza veniturilor generate şi nu a profiturilor este neobişnuită pentru ţările dezvoltate, există un precedent în acest sens, anul trecut guvernul Marii Britanii ajungând la un acord cu Google exact în acest sens. Pe de altă parte, un tribunal din Franţa a respins încercările autorităţilor franceze de a colecta peste 1 miliard de dolari în noi taxe de la Google, pe motiv că firma subsidiară a companiei cu sediul în Irlanda nu este taxabilă în Franţa.

Această iniţiativă face parte din eforturile mai largi ale Bruxelles-ului de combatere a sustragerii de la plata taxelor a companiilor multinaţionale. Aceste măsuri au luat avânt după ce votanţii europeni au reacţionat cu furie la măririle de taxe din urma crizei financiare în contextul în care aceste companii continuă să evite cu succes aceste taxe.

Eforturi similare în acestă privinţă au rezultat cu impunerea unei amenzi record pentru Apple de 13 miliarde euro, de către Comisia Europeană pentru politica sa de ne-plată a taxelor datorate la nivel european.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite