În timp ce americanii multiplică acum semnalele privind intenţiile ofensive iminente ale Rusiei la adresa Ucrainei, Macron a declarat că intenţia ţării sale care deţine pentru şase luni preşedinţia Consiliului UE este să edifice "o ordine de securitate colectivă" în Europa: "Europa trebuie, în fine, să edifice o ordine de securitate colectivă pe continentul nostru".

Ce înseamnă asta? Teoretic, răspunsul vine în continuarea mai vechii iniţiative franco-germane privind armata europeană ca bază de întărire a poziţiei de actor internaţional reprezentativ a Uniunii Europene. Fireşte, spunea Macron, asta presupune "o reînarmare strategică ca putere de pace şi de echilibru... mai ales în dialogul nostru cu Rusia"." Un dialog al europenilor cu ruşii, altul decât al americanilor, diferit de al americanilor, paralele cu negocierile Biden-Putin? Ce ar urma să fie acest dialog "onest, exigent în faţa destabilizărilor, ingerinţelor şi manipulărilor"? Şi, mai ales, cine vor fi exponenţii şi coordonatorii demersului european?

Răspunde Macron în termeni a căror pondere de-abia de acum s-ar putea să se dovedească esenţiali pentru întreaga poziţionare europeană şi, posibil, marcând divizarea poziţiilor aliaţilor din NATO de care amintea Biden: „Vom continua împreună cu Germania, în cadrul Formatului Normandia, să căutăm o soluţie politică la conflictul din Ucraina...Vom veghea ca Europa să-şi facă auzită vocea sa unică şi puternică pe problema armelor strategice, în ce priveşte controlul armelor convenţionale sau transparenţa activităţilor militare şi respectul suveranităţii tuturor statelor europene...în următoarele săptămâni vom putea ajunge la o propunere europeană care să edifice a nouă ordine de securitate şi stabilitate. Trebuie s-o construim între europeni, apoi s-o împărtăşim cu aliaţii noştri în cadrul NATO şi apoi să o propunem pentru negocieri cu Rusia".

Ceea ce ar presupune exact inversul a ceea ce vor americanii, adică o negociere centrată pe poziţia SUA ca garant al ordinii şi securităţii în spaţiul euro-atlantic, desigur cu consultarea selectivă aliaţilor, în funcţie de relevanţa lor reală, aşa cum o dovedeşte lista invitaţilor stabilită de Washington, România lipsind cu brio, evident, chiar dacă este pe linia marilor tensiuni la frontiera NATO/UE/Rusia.

În afara retoricii privind nevoia de măsuri de dezascaladare, ce rămâne din discursul lui Macron? Puţine sau foarte puţine lucruri, afirmau mulţi colegi din ce în ce mai sceptici de posibilitatea ca vreodată să poată fi consemnat un demers european de securitate care să exprime interesele europene şi nu să lase totul în grija americanilor, soluţia cea mai comodă exersată cu brio după cel de-al doilea Război Mondial.

Şi totuşi, ceva pare să se mişte, dovadă că, cel puţin în spaţiul occidental, lucrurile sunt mai complicate decât s-ar crede. Luni, spre exemplu, sub rezerva anonimatului, unul dintre asistenţii lui Macron a spus pentru AFP că miercuri, la Paris, va exista o întâlnire deosebit de importantă. Va fi organizată în cadrul Formatului Normandia (Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina),  iar nivelul de participare este important fără însă să atingă nivelul de Summit: va fi prezent un vice-prim-ministru rus, un consilier principal al preşedintelui ucrainean, plus consilierii diplomatici ai preşedintelui francez şi cancelarului german.

Potrivit sursei franceze citate de AFP, francezii ar propune o soluţie diplomatică: Kievul să amâne legislaţia privind statutul teritoriilor ucrainene despre care Moscova afirmă că ar contrazice angajamentele anterioare ale Ucrainei conform Acordurilor de la Minsk. De cealaltă parte, Rusia a trebui să sprijine măsuri umanitare suplimentare privind schimbul de prizonieri între Kiev şi autorităţile republicilor autoproclamate precum şi semnarea unui angajament solemn privind intenţiile sale de viitor, printre care cea mai importantă şi aşteptată este neangajarea într-o acţiune de invadare a Ucrainei. În acelaşi timp, Clement Beaune, ministrul francez pe probleme europene, a vorbit sâmbătă despre faptul că ţările din UE "au nevoie de propuneri şi de un dialog organizat şi regulat cu Rusia, păstrându-şi în acelaşi timp fermitatea".

Context în care, după o videoconferinţă de luni între secretarul de Stat american Antony Blinken şi miniştrii de externe europeni apar precizări din partea lui Josep Borrell, şeful diplomaţiei din UE, care, în esenţă, a cerut să fie evitate declaraţiile alarmiste şi "crizele de nervi" pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia: "Ştim foarte bine care este nivelul ameninţărilor şi care este modul în care trebuie reacţionat. Trebuie să evităm să ne jucăm cu nervii noştri şi reacţiile alarmiste care au chiar consecinţe financiare.. Schimbul de vederi cu Antony Blinken a fost foarte util pentru a continua să determinăm modul viitor de acţiune şi o coordonare extrem de strânsă...Nu cred că există ceva nou care să poată ducă la creşterea sentimentului de teamă în ce priveşte un atac imediat...". Şi a mai dăugat ceva interesant care arată dacă nu nivelul real de disensiuni, măcar lipsa unei estimări comune bazate pe o analiză comună de riscuri de securitate.

Astfel, în contextul în care SUA, urmate firesc de Marea Britanie, au transmis diplomaţilor lor de la Kiev că situaţia impune trimiterea acasă a personaului neesenţial, Borrel, în numele europenilor, are cu totul altă părere: "Cred că există un acord complet între noi, între europeni, pentru a vă spune că această măsură de precauţie nu este necesară". Afirmaţii susţinute de autorităţile de la Kiev care au caracterizat decizia americană drept "prematură" şi "excesivă". Mai precis, ministrul ucrainean a afirmat pentru ICTV că "până în prezent, forţele armate ale Rusiei nu au creat grupări de atac care să indice că mâine ar urma o ofensivă".

Dar Borrell evocă şi reversul medaliei: "Dacă diplomaţia eşuează, suntem foarte avansaţi în pregătirea unor răspunsuri în cazul unei eventuale agresiuni ruseşti şi va fi vorba cu siguranţă de o acţiune rapidă şi hotătâtă, într-o unitate puternică şi nu numai în cadrul UE, ci şi la nivel internaţional". Se pare, din ce se ştie în acest moment, că cea mai importantă dintre opţiunile conţinute într-un document care circulă acum la Bruxelles ar fi reducerea nivelului cantităţilor de gaze naturale şi petrol achiziţionate din Federaţia Rusă care, în acest moment, reprezintă 43% şi, respectiv, 20% din aprovizionarea UE. Este greu de crezut însă că va exista o decizie unitară în acest sens, prima ţară care ar putea să dea un vot negativ fiind Ungaria, al cărui prim ministru va merge în februarie la Moscova pentru a discuta despre asigurarea aprovizionării energetice a ţării sale. Ar mai exista o a doua măsură posibilă în urgenţă, adică o susţinere financiară în valoare de 1,2 miliarde Euro pentru Kiev. Mai se discutase şi despre trimiterea unor transporturi de arme (după modelul SUA care au trimis în Ucraina 80 de tone de arme, cum a anuţat Oleksei Reznikov, ministrul ucrainean al apărării), dar nici asta nu este o măsură acceptată de toată lumea: Germania a refuzat ferm să accepte. În fine, s-a vorbit mult despre o măsură extremă, deconectarea Rusiei de la reţeaua SWIFT, aşa cum se cerea într-o Rezoluţie adoptată cu o covârşitoare majoritate de către Parlamentul European. Opţiune care nu mai este de actualitate nici în opinia UE şi nici a SUA, aşa cum relatează publicaţia germană Handelsblatt citând surse guvernamentale.

Deocamdată însă, din toate astea, o singură mare certitudine: preşedintele Biden, atunci când vorbeşte despre aliaţii europeni, a marcat foarte clar primul cerc de putere şi influenţă, cei invitaţi luni la discuţii în „videoconferinţa securizată“: Ursula von den Leyen, preşedinta Comisiei Europene, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, Mario Draghi, prim-ministrul Italiei, Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, şi Boris Johnson, prim-ministrul Marii Britaniei. Ceilalţi, stând în cercurile lor concentrice de putere, chiar dacă înseamnă şi ei Europa, discută cu liderii mondiali prin intermediari.

E bine să ştim unde suntem, nu-i aşa?