Chiar dacă atentatul s-a soldat, se pare, doar cu un mort şi doi răniţi, decapitarea victimei confirmă faptul că islamul militant, al cărui nucleu pare din ce în ce mai cristalizat sub forma Statului Islamic, reprezintă o ameninţare extrem de serioasă la adresa Occidentului confruntat deja cu acţiunile de forţă, ostentative, ale Rusiei şi cu acelea mai puţin ostentative, dar la fel de periculoase, ale Chinei care pare hotărâtă să-şi facă din ce în ce mai mult simţită prezenţa în Pacificul de Sud.

Cu toate că la baza atacului de ieri din Isère s-ar putea afla şi raţiuni de alt ordin, având în vedere că, după primele informaţii, victima era directorul întreprinderii vizate şi şeful atacatorului, acesta reprezintă, oricum, un exerciţiu retoric, de imagine, fapt demonstrat de decapitarea cetăţeanului francez (prima din Europa), o acţiune menită să inducă sau să accentueze sentimentele de panică în rândul populaţiei europene.

Pe de altă parte, prin coroborarea lui cu atentatul sângeros desfăşurat în aceeaşi zi, în Tunisia, atacul vine să demonstreze, încă o dată, faptul că mişcările jihadiste au capacitatea reală de a gândi strategic şi de a-şi coordona acţiunile la nivel global. Dincolo de aceste argumente, este foarte posibil ca atacul să fi fost şi o încercare de a testa capacitatea unui stat european de a-şi proteja obiectivele de importanţă economică şi/sau militară.

Islamul militant, fie el plasat sub flamura Statului Islamic sau independent, prin acţiunile sale, devine tot mai mult ca un pion deloc de neglijat în noua artitectură globală deosebit de tensionată din ultima perioadă, el putând servi Rusiei într-o eventuală acutizare a conflictului acesteia cu Occidentul, deoarece, dincolo de problemele din Cecenia, Rusia a ştiut, încă din timpul regimului sovietic, cum să-şi gestioneze relaţiile cu islamul atât în interior, cât şi în exterior. Şi apoi, să nu uităm că, până la primul război din Afganistan, Rusia, pe atunci Uniunea Sovietică, s-a folosit cu abilitate de terorismul islamic – pe care l-a susţinut din umbră, dar constant, în timpul Războiului Rece –, împotriva intereselor occidentale şi, în ciuda declaraţiilor sale din prezent, nimic nu o poate împiedica să îl folosească din nou.

Dincolo de orice, noul atac de factură teroristă din Franţa, al treilea din acest an îndreptat împotriva aceleiaşi ţări, dă la iveală vulnerabilitatea Uniunii Europene în faţa acestui gen de acţiuni executate nu din exterior, ci din interior, de cetăţeni europeni de religie musulmană. Acest gen de acţiuni, corelate cu posibilitatea reală a pătrunderii pe teritoriul Uniunii a noi luptători jihadişti disimulaţi printre imigranţii clandestini proveniţi din ţări islamice, care invadează Europa, poate complica extrem de mult o situaţie şi aşa destul de plină de incertitudini.