Franţa alege

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 23 aprilie va avea loc în Franţa primul tur al alegerilor prezidenţiale. Sunt alegeri foarte importante nu numai pentru francezi, ci şi pentru noi, europenii. Franţa este unul dintre motoarele Uniunii Europene, actualmente gripată de crize şi contestări. Iar preşedintele ales al Franţei va avea un impact imediat şi puternic asupra dinamicii politice pe continent.

Aceste alegeri vin într-un moment cheie, după ce în unele ţări regimurile au luat o turnură autoritară şi iliberală sau au fost preluate de populişti de dreapta. Se poate menţine un model democratic european, erodat de criza economică, combaterea terorismului şi criza prelungită a instituţiilor reprezentative? Poate rezista acesta ca bază a construcţiei europene sau se va retrage între graniţele naţionale, izolându-se de exterior? Alegerile din Franţa vor da un răspuns acestor întrebări.

Alegerile parlamentare din Olanda au marginalizat politic partidul anti-european al lui Geert Wilders, aflat la aproximativ acelaşi nivel al susţinerii electorale ca şi Frontul Naţional condus de Marine Le Pen, cu scoruri între 20% şi 25%. Multipartidismul olandez şi sistemul electoral au prevenit ajungerea lui Wilders la guvernare. Acesta a înregistrat o victorie, însă, prin mutarea către dreapta a discursului politic al învingătorilor. Principala îngrijorare în privinţa alegerilor din Franţa este că jocul politic poate aduce în turul doi şi chiar la Palatul Elysee un preşedinte anti-european, de extracţie naţionalistă şi antisemită. Alegerile din Statele Unite şi referendumul din Marea Britanie sunt invocate des ca posibile precedente. Acest scenariu, deşi puţin probabil din perspectiva opţiunilor societăţii franceze, devine posibil dacă îl pui în contextul internaţional curent, în care lideri şi ţări puternice caută să slăbească Uniunea Europeană lovind în inima acesteia, Franţa.

image

Patru candidaţi au şanse să intre în turul doi, fiind despărţiţi de 3-4 procente şi având fiecare o şansă să convingă o parte din treimea de electori încă nehotărâţi. Este esenţial cine intră în turul doi. În funcţie de cei doi competitori, se schimbă temele de campanie, tonul acesteia şi, foarte important, alinierile din societate. Oricât de diversă ar fi societatea franceză, ea va rămâne cu doar două opţiuni. Iar pentru o ţară cu culturi politice foarte puternice, diverse şi incompatibile, acest proces de realiniere poate fi dureros şi impredictibil. Încă nu ştim cum se vor poziţiona cele patru blocuri electorale şi cei nehotărâţi pentru că nu nimeni nu ştie cine va intra în turul doi. În funcţie de cei doi candidaţi din turul doi, vom putea avea prezenţă mare sau absenteism masiv.

Cei patru candidaţi reprezintă curente şi culturi politice vechi în Franţa. Forma în care o fac este însă interesantă. Benoit Hamon şi Francois Fillon reprezintă două partide mari, Socialist şi Republican, cele care au dat ultimii doi preşedinţi. Niciunul dintre ei nu este prognozat să intre în turul doi, deşi Fillon mai păstrează şanse. Există însă alţi doi candidaţi surprinzători, ambii reprezentând mişcări şi nu partide tradiţionale. Centristul Emmanuel Macron, susţinut de mişcarea „En Marche” este performerul primei părţi a campaniei şi stângistul Jean-Luc Melenchon, susţinut de mişcare Franţa Nesupusă („La France Insoumise”), celei de-a doua. Alegerile franceze sunt astfel un mare test nu numai pentru programele de politici, ci şi pentru viabilitatea partidelor tradiţionale.

Singurii care au creat o dinamică electorală puternică au fost cei doi, Emmanuel Macron şi Jean-Luc Melenchon, şi timpul, deşi foarte scurt, pare că lucrează în favoarea lor. Ambii sunt „dizidenţi” ai Partidului Socialist, Macron spre „dreapta” şi Melenchon către „stânga”, ambele economice. Strategia lui Benoit Hamon, aceea de a se îndepărta de moştenirea unui preşedinte nepopular, Francois Hollande, şi de a încerca să creeze o sinteză convingătoare între cei doi „rebeli” a eşuat. Electorii îi preferă, conform sondajelor, pe cei doi, semn al agravării rupturii adânci din sânul stângii, dintre pragmaticii care au acceptat ideile economice neoliberale şi cei care promovează reformismul socio-economic inspirat din tradiţia istorică a stângii. În timp ce stânga franceză a fost ruptă în cele două tabare, clasa muncitoare s-a mutat către naţionalismul protecţionist al Frontului Naţional, fiind o stângă „pierdută” care încă nu este clar dacă şi cum va fi recuperată. Benoit Hamon a anunţat că îl va susţine în runda finală pe Jean-Luc Melenchon, dacă trece de turul 1, confirmându-şi viziunea de reformă a Partidului Socialist către stânga.

image

În partea dreaptă a spectrului, Marine Le Pen se bucură de o susţinere stabilă de 22-25%, care scade pe măsură ce ne apropiem de alegeri şi se hotărăsc cei indecişi. Le Pen este candidatul anti-european prin excelenţă, care are planuri concrete de a ieşi din UE şi care îl vizitează oficial pe Vladimir Putin. Frontul Naţional a devenit din ce în ce mai redutabil odată cu venirea lui Marine Le Pen la conducere. O persoană mai convingătoare decât tatăl ei, aceasta a început să mascheze abil pornirile rasiste şi antisemite şi să activeze temele socio-economice care mişcă o bună parte din cetăţeni. Frontul Naţional se prezintă ca partidul protector al celor expuşi turbulenţelor globalizării. Alianţa care pentru un secol a fost improbabilă, între clasa muncitoare şi elita conservatoare, forjată în alegerile americane şi în referendum-ul pentru Brexit pare că se creează şi în Franţa. Frontul Naţional este prima opţiune de vot a clasei muncitoare. Ascensiunea lui Melenchon erodează însă scorul Frontului Naţional în cadrul acestei categorii. Conservatorul Fillon, considerat la începutul campaniei un candidat redutabil, se zbate fără succes, fiind tras în jos de scandalul folosirii unor fonduri publice în scopuri ilegitime. Programul acestuia este o sinteză între un neo-liberalism pronunţat şi conservatorism social.

Cine intră în turul doi şi cu ce efecte?

Toate înfruntările din turul doi care o implică pe Marine Le Pen sunt toxice pentru Europa, deşi aceasta pierde în toate variantele. Dar contează în faţa cui pierde, la ce scor şi cu ce impact. Dacă mută discursul public în zona identitară, şovină şi anti-europeană poate face mult rău fără să ajungă preşedinte. Într-o altă perspectivă, este important ca Marine Le Pen să intre în turul doi şi să fie învinsă, conflictul primordial din societatea franceză fiind astfel „consumat”. Dar, în funcţie de contracandidat, situaţia poate deveni impredictibilă. În cazul în care se va înfrunta cu Emmanuel Macron, turul doi va fi luptă între Franţa europeană şi Franţa suveranistă, cu puţine şanse să existe moderaţie sau căi de compromis. În cazul în care se va înfrunta cu Jean-Luc Melenchon, ar fi o luptă între două lumi distincte, cu valori foarte diferite şi care au rădăcini vechi în modernitatea franceză. Reformismul european al lui Melenchon ar fi probabil mai convingător pentru centrişti decât suveranismul anti-european promovat de Le Pen, dar vor exista şi mulţi electori centrişti sau de dreapta care nu vor merge la vot. Dacă îl va înfrunta pe Fillon va pierde, însă absenteismul masiv al electorilor de stânga va micşora distanţa dintre cei doi candidaţi.

Marea luptă pentru Franţa şi viitorul Europei se duce în aceste zile, la alegerile prezidenţiale franceze.

Varianta cea mai surpinzătoare, dar şi cea mai promiţătoare pentru democraţia franceză şi europeană ar fi ca în turul doi să intre Emmanuel Macron şi Jean-Luc Melenchon. Aceştia ar lansa un semnal de înnoire şi participare pe care partidele mari, Partidul Socialist şi Republicanii, nu pot să le ignore. Pentru politica europeană ar fi o veste bună, pentru că ambii sunt constructivi în raport cu Europa, Macron fiind europenist convins, în dimensiunea neoliberală şi pro-drepturi, iar Melenchon fiind un reformist radical şi vocal, prin promovarea dimensiunii sociale şi ecologice. Şi pentru că nu sunt în universuri valorice total diferite, cei doi candidaţi pot crea punţi de comunicare. Noul preşedinte va fi o sinteză a turului doi, fiind forţat să preia o parte din temele contracandidatului în scopul „reunificării” post-alegeri a naţiunii. Iar această „reunificare” a naţiunii va fi mult mai europenistă, socială şi ecologică decât în orice alt scenariu.

Marea luptă pentru Franţa şi viitorul Europei se duce în aceste zile, la alegerile prezidenţiale franceze. Acolo şi acum e în joc suflul Uniunii Europene şi al democraţiei pe continent.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite