FOTOGALERIE Mii de pelerini au aşteptat în ploaie pentru a vedea fumul care a ieşit pe coşul Capelei Sixtine

FOTOGALERIE Mii de pelerini au aşteptat în ploaie pentru a vedea fumul care a ieşit pe coşul Capelei Sixtine

Piaţa San Pietro a fost plină marţi seară de turişti, feţe bisericeşti şi protestari. FOTO Reuters

Mii de pelerini au aşteptat marţi în Piaţa San Pietro pentru a vedea dacă fumul care urma să iasă pe coşul aflat deasupra Capelei Sixtine va fi alb sau negru. Pe lângă credincioşi, sute de feţe bisericeşti au mers la Vatican, de unde nu au lipsit nici activistele Femen, care au profitat de ocazie pentru a protesta pentru drepturile femeilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înainte de votul care s-a încheiat cu un eşec în alegerea următorul papă, cardinalii electori au fost îndemnaţi de Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor, să „să lucreze împreună pentru a construi unitatea Bisericii” şi să „coopereze cu succesorul lui Petru”. Apelul lui Sodano a avut ecou şi în piaţa San Pietro, de unde mii de pelerini – printre care sute de feţe bisericeşti – au urmărit ceremonia şi s-au rugat în aşteptarea fumului alb. 
 
Cardinalii au fost îndemnaţi, marţi, "să lucreze împreună pentru a construi unitatea Bisericii" şi să "coopereze cu succesorul lui Petru", în cadrul slujbei solemne oficiate în bazilica Sfântul Petru, înaintea conclavului care îl va alege pe noul papă.
 
 
Video
 
Cardinalul Angelo Sodano, decanul Colegiului cardinalilor, în predica sa din cadrul slujbei "Pro eligendo romano pontifice", i-a mulţumit lui Benedict al XVI-lea pentru "pontificatul său luminos" şi a afirmat că "cea mai mare operă de caritate este evanghelizarea". 
 
Omagiul adus de decanul cardinalilor, Angelo Sodano, fostului Papă Benedict al XVI-lea, în cursul slujbei de alegere a succesorului său, a fost urmaT de ropote de aplauze, care au durat aproximativ un minut, relatează AFP.
 
Cardinalul Sodano a vorbit despre cei aproape opt ani în care Joseph Ratzinger a fost Suveran Pontif, înainte de a demisiona în mod neaşteptat în februarie şi de a se retrage la Castel Gandolfo, la 30 de kilometri de Roma, în reşedinţa de vară a papilor.
 
Pentru a vedea coşul de 30 de metri plasat pe Capela Sixtină, trebuie să priveşti în dreapta, sus, aşezat cu faţa la Bazilica Sfântul Petru. Coşul însă, faţă de imensitatea bisericii, apare foarte mic. Ca să îl vezi bine, trebuie să te aşezi în centrul pieţei, lângă obelisc. Dacă te afli în Via della Conciliazione, ai nevoie de un binoclu. 
 
Cel mai bine ar fi să reuşeşti să te urci pe acoperişul unei case din cartierul de la Vatican, Borgo Pio. De acolo ar fi mai uşor să distingi fumul, pentru că pe fundal ai numai cerul, indică „Il Messaggero”. 
 
De asemenea, vântul te poate înşela, iar dacă plouă, aşa cum plouă marţi la Roma, lucrurile devin şi mai complicate. Dacă sunt nori, fumul apare gri.

 

Primul semn al cardinalilor din interiorul Capelei Sixtine este fumul negru.  FOTO: Reuters

Imagini din aceeasi galerie
  • Primul semn al cardinalilor din interiorul Capelei Sixtine este fumul negru.  FOTO: Reuters
  • Prima sesiune de voturi s-a finalizat fără să fie ales un nou papă.  FOTO: Reuters
  • Fumul negru este semnul prin care cardinalii transmit că nu a fost ales încă noul pontic. Credincioşii aşteaptă fumul alb. FOTO: Reuters
  • Mulţimea din Piaţa Sfântul Petru aşteaptă semnalele cardinalilor care pot comunica doar prin fumul care se înalţă din coşul bisericii.  FOTO: Reuters
  • Credincioşi sau doar curioşi, cu toţii au umplut Piaţa Sfântul Petru. FOTO: Reuters
  • Un grup de turiste din Statele Unite îşi arată sprijinul pentru cardinalul american.  FOTO: Reuters
  • Cei 115 cardinali au început ritualul de alegere a noului papă, în interiorul Bisericii Sfântul Petru.  FOTO: Reuters
  • Porţile Bisericii au fost sigilate după ce cardinalii au intrat în Capela sixtină.  FOTO: Reuters
  • Privitorii din Piaţa Sfântul Petru pot urmări semnalele de fum prin monitoare amplasate în aer liber.  FOTO: Reuters
  • Un credincios îmbrăcat asemenea Sfântului Petru s-a aşezat în genunchi în mijlocul Pieţei.
  • Cardinalii au intrat în Capela Sixtină. Pe durata alegerilor, înalţii prelaţi vor avea întrerupte orice căi de comunicare cu lumea exterioară. FOTO: Reuters
  • Întreaga lume aşteaptă semnalele cardinalilor care au început procesul de votare. Primul semn a fost fumul negru care s-a înălţat din coşul Bisericii. FOTO: Reuters
  • Prima rundă de votare nu a anunţat un nou papă. FOTO: Reuters
  • În ciuda condiţiilor meteo nefavorabile, credincioşii susţin cardinalii prin prezenţă şi rugăciuni. FOTO: Reuters
  • În total sunt 115 cardinali eligibili să voteze noul papă. Unul dintre aceştia va deveni noul conducător al catolicismului.  FOTO: Reuters
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: