LIVE VIDEO Măcel la Kiev: poliţia a folosit arme interzise. Parlamentul revocă toate măsurile luate de guvern împotriva protestarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un protestatar mânuieşte o puşcă, în timp ce conaţionalii lui se ascund în spatele baricadelor şi al scuturilor. FOTO Marko Drobnjakovic
Un protestatar mânuieşte o puşcă, în timp ce conaţionalii lui se ascund în spatele baricadelor şi al scuturilor. FOTO Marko Drobnjakovic

Protestele continuă la Kiev. Cel puţin 100 de manifestanţi au fost ucişi joi, iar alte sute de persoane au fost rănite. Parlamentul ucrainean a adoptat, cu o majoritate de 233 de membri, o serie de ordonanţe prin care interzice toate măsurile adoptate de guvern împotriva protestatarilor, precum folosirea armelor de foc asupra mulţimii şi restricţionarea traficului. Presa ucraineană are confirmări că poliţia a folosit arme ilegale.

Ucraina, în pragul războiului civil. Ce efecte poate avea criza de la Kiev asupra regiunii 

UPDATE 04.00 Vicepreşedintele american Joe Biden l-a avertizat pe preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, în cadrul unei convorbiri telefonice, de faptul că Statele Unite sunt dispuse să adopte sancţiuni împotriva persoanelor responsabile de violenţele din Kiev, relatează AFP. De asemenea, reprezentantul american „a afirmat clar că Statele Unite sunt dispuse să adopte sancţiuni împotriva guvernanţilor responsabili de violenţe”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Biden i-a cerut lui Ianukovici să adopte într-un timp cât mai scurt „măsuri concrete” pentru a lucra reprezentanţii opoziţiei.

UPDATE 03.12 Ambasadorul Statelor Unite în Ucraina, Jeffrey Payette, a declarat vineri, într-un interviu pentru CNN, că preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, trebuie să rămână în funcţie până la noile alegeri, pentru a-şi duce ţara „spre un nou viitor”, potrivit RIA Novosti.

„Poziţia noastră este că preşedintele Ianukovici ar trebui să-şi ducă ţara spre un nou viitor. El trebuie să facă aceasta cu ajutorul unei noi conduceri şi prin modificarea Constituţiei”, a punctat diplomatul american.

UPDATE 00.35 Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele american Barack Obama şi preşedintele rus Vladimir Putin au purtat, joi seară, convorbiri telefonice pentru a discuta situaţia din Ucraina, informează AFP.

„Cancelarul şi preşedinţii au căzut de acord să spună că trebuie cât mai repede posibil o soluţie politică în criza din Ucraina şi încetarea băii de sânge”, a anunţat Guvernul german într-un comunicat difuzat în urma unor discuţii telefonice între Angela Merkel, Vladimir Putin şi Barack Obama.

UPDATE 00.25 Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a anunţat joi seară „progrese” în negocierile privind soluţionarea crizei din Ucraina. Cu toate acestea, reprezentantul polonez a recunoscut că există, în continuare, „divergenţe importante”, potrivit AFP.

„După negocierile cu opoziţia, a venit rândul preşedintelui să ajute negocierile. Progrese au fost realizate, dar divergenţe importante mai persistă”, a scris şeful diplomaţiei poloneze pe contul său de Twitter, la finalul unei reuniuni cu opoziţia ucraineană. Siroski a participat alături de omologii săi din Franţa Şi Germania la reuniunea cu reprezentanţii opoziţiei ucrainene.

UPDATE 23.40 75 de persoane au murit începând cu ziua de marţi în urma violenţelor de la Kiev, potrivit datelor furnizate de Ministerul ucrainean al Sănătăţii într-un comunicat. De asemenea, aceeaşi sursă suţine că „76 de persoane sunt spitalizate, fiind aflate în stare gravă”.

UPDATE 23.21 Protestatarii încearcă să ia cu asalt reşedinţa oficială a preşedintelui Viktor Ianukovici de la Mezhyhirya. „La intersecţia de lângă Mezhyhirya spre Vişgorod se află acum aproximativ 50 de maşini care blochează drumul astfel încât aici să nu poată ajunge autobuzele cu trupe de represiune din provincie şi cu tituşkii (contrarevoluţionari plătiţi, folosiţi de autorităţi pentru a ataca protestatarii - n.r.)”, transmit protestatarii. 

UPDATE 23.03 Parlamentul ucrainean a aprobat o rezoluţie prin care interzice forţelor de ordine să folosească arme de foc împotriva protestatarilor. Aceasta după ce ministrul ucrainean al Internelor a anunţat astăzi că va trimite arme şi gloanţe de război trupelor de represiune. Practic, ordonanţa adoptată de cei 233 de parlamentari ucraineni joi seară cere încheierea unui armistiţiu şi înlăturarea trupelor din Euromaidan. 

O altă ordonanţă interzice blocarea rutelor de trafic şi restricţionarea transportului cu vehicule mici, strategie adoptată în ultimele trei zile de autorităţile ucrainene pentru a-i descuraja pe cei care vor să se alăture protestatarilor din Piaţa Independenţei din Kiev. Mai mult, parlamentarii au stipulat într-o rezoluţie că doar ei sunt cei care pot declara starea de urgenţă, blocând astfel posibilitatea ca autorităţile să scoată armata în stradă.

„În esenţă, scopul acestei rezoluţii este de a opri operaţiunile teroriste”, ne transmite Vladislav Synyahovskyy, jurnalist ucrainean din Kiev, citând publicaţia „Ukrainian Pravda”. 

Potrivit lui Vladislav, presa ucraineană are multe confirmări că poliţia a folosit arsenal interzis împotriva protestatarilor, precum grenade şi gloanţe de calibrul 5,45 mm. 

UPDATE 21.53 Opoziţia din Ucraina susţine că nu există niciun acord cu regimul Viktor Ianukovici. Liderii opoziţiei ucrainene susţin că, deocamdată, nu s-a ajuns la un acord cu regimul Viktor Ianukovici, în pofida anunţului privind alegerile anticipate, iar miniştrii de Externe trimişi de UE au revenit la preşedinţia Ucrainei, informează AFP.

UPDATE 21.14 „Ţara este în pragul războiului civil. Sunt mii de răniţi şi sute de morţi. Oficial, ei spun că astăzi au murit doar 70 de oameni, dar sunt mai mulţi, peste 100. De la începutul protestelor, au fost ucişi aproximativ 500 de oameni”, ne spune Sviatoslav, student ucrainean din Kiev. 

Sviatoslav a fost în Euromaidan până recent, dar din cauza unei răni s-a retras. În ceea ce priveşte trupele din piaţă, studentul spune că există informaţii conform cărora trupele speciale ar fi, de fapt, trupele Alpha ale serviciului antitero din subordinea SBU, cele mai bune echipe, cu cel mai bun echipament. (Declaraţii obţinute cu ajutorul jurnalistului Radu Ciorniciuc, Casa Jurnalistului).

UPDATE 21.12 Viktor Ianukovici este de acord să convoace alegeri anticipate în 2014. Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, este de acord cu organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate în anul 2014, anunţă premierul Poloniei, Donald Tusk, citat de AFP. "S-a convenit cu preşedintele Ianukovici ca alegerile parlamentare şi prezidenţiale anticipate să aibă loc în 2014". 

Ianukovici a acceptat formarea unui guvern de uniune naţională în următoarele zece zile, anunţă premierul Poloniei, Donald Tusk, citat de AFP. 

VIDEO Imagini Live de la Kiev

UPDATE 20.52 CRONOLOGIE Protestele din Ucraina: cum s-au intensificat violenţele atât de rapid. Kievul se confruntă începând de marţi cu o adevărată explozie de violenţă, în care au fost ucişi cel puţin 67 de manifestanţi, potrivit autorităţilor municipale, relatează AFP, care prezintă filmul evenimentelor. 

UPDATE 20.43 Au blocat ucrainenii graniţele pentru jurnalişti? Corespondentul „Adevărul”, întors din vamă din motive false. Jurnalistul Dinu Zara, corespondent „Adevărul”, a încercat astăzi să intre în Ucraina, cu destinaţia Kiev. Vameşii i-au interzis însă accesul pe motiv că „nu are suficiente mijloace financiare” - fals, suma minimă cerută de statul ucrainean este de 400 de euro, jurnalistul avea mai mult de-atât - şi că nu poate dovedi unde merge - avea o copie a rezervării de la hotelul din Kiev în care urma să stea. 

UPDATE 20.29 Parlamentul ucrainean s-a reunit într-o sesiune extraordinară pentru a încerca să găsească o soluţie pentru a pune capăt crizei din Ucraina. În plen se află acum 226 de parlamentari, asta înseamnă că au majoritate simplă şi că orice decizie vor lua va avea legitimitate. 

„Sperăm într-o decizie pozitivă pentru a pune capăt violenţelor de pe stradă”, ne-a explicat Wladislaw Synyahowski, jurnalist care se află acum în Kiev. 

În Euromaidan se pare că a mai murit o persoană în ultimele două ore, de atunci nu a mai fost confirmat un alt deces. Deocamdată, forţele de represiune sunt alcătuite din aceleaşi trupe Berkut şi alte trupe speciale, mult mai bine instruite, cu armament mai bun, după cum povestea Wladislaw mai devreme. 

„Tituşkii nu sunt în piaţă, vedem multe bârfe, în special pe reţelele sociale, dar nu există dovezi sau semnale clare că tituşkii sunt în piaţă sau pe străzile Kievului”, spune Wladislaw. 

Partidul Regiunilor cel mai probabil se va destrăma, crede acesta, după ce tot mai mulţi membri cu funcţii înalte - deputaţi sau lideri locali - au părăsit gruparea politică. 

UPDATE 20.05 Miniştrii de Externe ai statelor membre UE au decis relaxarea regimului de acordare a vizelor pentru persoanele rănite în confruntările din Ucraina şi pentru disidenţii ucraineni, informează AFP.

„S-a decis relaxarea acordării vizelor pentru persoanele rănite şi pentru disidenţi. Uniunea Europeană este pregătită să furnizeze asistenţă medicală şi umanitară în Ucraina", a declarat ministrul italian de Externe, Emma Bonino, după reuniunea desfăşurată la Bruxelles.

Imagini live din parlamentul ucrainean

  

UPDATE 19.35 Oligarhul Rinat Ahmetov, patronul clubului de fotbal Şahtior şi un cunoscut susţinător al preşedintelui Ianukovici, a fugit din Ucraina. Primele informaţii neconfirmate anunţă că acesta a plecat la Londra. 

UPDATE 19.25 Miniştrii de Externe ai statelor membre UE au ajuns la un acord pentru impunerea de sancţiuni membrilor regimului din Ucraina implicaţi în reprimarea manifestaţiilor, printre măsuri figurând neacordarea de vize de călătorie şi blocarea averilor.

„Am luat decizia, în strânsă cooperare cu cei trei miniştri care negociază la Kiev, să procedăm foarte rapid, în următoarele ore, la retragerea vizelor şi blocarea averilor celor care sunt pătaţi de sânge", a declarat Emma Bonino, ministrul italian de Externe.

   

VIDEO Slujbă emoţionantă în Kiev pentru protestatarii decedaţi

UPDATE 18.34 Miniştrii de Externe din Franţa, Germania şi Polonia au terminat întâlnirea cu Viktor Ianukovici, după mai bine de şase ore. Oficialii au plecat fără a da declaraţii (video jos), anunţând înainte că-şi vor prelungi vizita la Kiev. Aceasta în contextul în care Ianukovici i-a solicitat preşedintelui rus să-i trimită la Kiev un emisar special, care să participe la aceste negocieri. 

UPDATE 17.30 Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a denunţat joi eventuale sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva celor care se fac responsabili de violenţele din Ucraina drept o tentativă de "şantaj", relatează AFP.

„Asemenea acţiuni sunt asemănătoare şantajului”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă, la Bagdad, potrivit traducerii din rusă în arabă.

UPDATE 17.06 Astăzi, până la ora 15.20 au fost ucişi peste 60 de oameni. Se împuşca cu gloanţe de luptă, se trage în regiunea capului, gâtului şi în burtă, a declarat deputatul Sviatoslav Hanenko, şeful serviciului medical al opoziţiei, citat de Unian.

UPDATE 17.05 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a decis trimiterea unui emisar special care să participe la negocierile între opoziţia şi regimul din Ucraina, informează AFP.

„Preşedintele Viktor Ianukovici i-a propus şefului statului rus trimiterea unui reprezentant la Kiev pentru a participa în calitatea de mediator la negocierile cu opoziţia”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Oficialul va fi Vladimir Lukin, consilierul prezidenţial rus pentru Drepturile omului.

UPDATE 16.40 Poliţia din regiunea Transcarpatia, unde locuiesc şi români, în frunte cu şeful poliţiei regionale, Vasilii Varţaba, şi forţele Berkutul au trecut de partea populaţiei.

Şeful Afacerilor Interne al Ucrainei în regiunea carpatică a declarat public: "Eu, Vasilii Varţaba, trec de partea cetăţenilor de rând!", transmite Цензор.НЕТ. 

UPDATE 16.35 Presa ucraineană relatează cazul tinerei Olesia Zhukovskaya, de 21 de ani, voluntar în echipele medicale de prim ajutor al protestatarilor, care ar fi  reuşit să posteze un mesaj pe Twitter în care anunţa că moare, după ce a fost împuşcată în gât. Olesia a fost preluată de echipajele medicale şi se află în stare foarte gravă. Cu puţin timp înainte, ea făcuse un apel ca toată lumea, pe orice cale, să vină spre Kiev. Bătălia a început de dimineaţă şi e nevoie de susţinerea voastră.

image

UPDATE 16.30 Locuitorii din Kiev se aprovizionează cu produse alimentare. Oamenii cumpără hrişcă, orez, făină şi ulei vegetal. De pe rafturi a dispărut pâinea şi alte produse de primă necesitate. Ministerul de Interne a cerut kievenilor să nu iasa din case. 

Publicaţia Kyiv Post a declarat că protestatarii au surse conform cărora autorităţile se pregătesc să sisteze activitatea benzinăriilor. 

UPDATE 16.25 Ministrul de Interne, Vitalie Zakarcenko, a declarat că a semnat un ordin prin care le oferă oamenilor legii arme de luptă şi a permis utilizarea acestora, informează Ria Novosti.

UPDATE 16.15 Parlamentarii partidului la guvernare au început să părăsească barca puterii, după vărsarea de sânge din ultimele două zile. Cel puţin 16 deputaţi din Partidul Regiunilor, al preşedintelui Viktor Ianukovici, au anunţat că susţin poporul ucrainean şi au chemat forţele de securitate să nu îndeplinească ordinele nelegitime.

Un camion militar, în care se aflau soldaţi de la Devizia de Aeroportate şi care se îndrepta spre Kiev, a suferit un accident.

Potrivit martorilor oculari, accidentul a avut loc în apropiere de satul de Pescianka: şoferul a pierdut controlul iar camionul a alunecat de pe drum şi s-a răsturnat. Conform rapoartelor, trei militari au murit, iar mai mult de nouă au fost răniţi.

Informaţia a fost confirmată de către procurorul militar.

UPDATE 16.06 Întâlnirea miniştrilor de Finanţe din Germania, Franţa şi Polonia cu preşedintele Viktor Ianukovici durează deja de patru ore. Între timp, protestatarii anunţă că tituşkii, contrarevoluţionarii plătiţi, au început să atace şcoli şi personalul medical care încearcă să-i ajute pe manifestanţii răniţi. 

UPDATE 16.03 Protestatarii au reuşit să blocheze mai multe autobuze pline cu „contrarevoluţionari” plătiţi, temuţii tituşkii, descrişi drept „golani” şi „malaci”, înarmaţi cu bâte, care atacă protestatarii. 

UPDATE 15.58 UE va aplica embargou pentru armament Ucrainei. Niciun membru al UE nu va mai avea voie să trimită armament în Ucraina, au decis miniştii de Externe din spaţiul comunitar. Aceasta este prima sancţiune confirmată din setul pe care UE îl va aplica Ucrainei ca urmare a violenţelor din Kiev, în care şi-au pierdut deja viaţa peste 80 de persoane. 

UPDATE 15.26 Guvernatorul regiunii Cernăuţi a demisionat, Consiliul Regional a interzis Partidul Regiunilor. Guvernatorul Administraţiei de Stat a regiunii Cernăuţi, Mihail Papiev, a demisionat din funcţie, iar Consiliul Regional Cernăuţi a interzis Partidul Regiunilor în această regiune şi a decis neaplicarea decretelor preşedintelui Ianukovici, potrivit paginii online a publicaţiei "Zorile Bucovinei".

Potrivit sursei citate, protestatarii din Cernăuţi au încercat să ia din nou cu asalt clădirea Administraţiei Regionale de Stat, iar pentru a nu escalada conflictul guvernatorul regiunii Cernăuţi, Mihail Papiev, a decis să îşi scrie demisia din funcţie.

Totodată, Olecsandr Demidov, şeful Direcţiei Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei în regiunea Cernăuţi, a declarat, în faţa mulţimii adunate în faţa sediul executivului regional, că "miliţia e cu poporul".

morti kiev twitter

UPDATE 15.17 Wladislaw Synyahowski, jurnalist care se află acum în Kiev, a declarat pentru „Adevărul” că persoanele care au fost ucise în Euromaidan (foto dreapta via Twitter) în cursul acestei dimineţi au fost atacate de trupe speciale, diferite de Berkut.

„Sunt trupe de elită, speciale. Soldaţii sunt mai bine instruiţi decât Berkut şi au armament mai bun. Nu ştiu dacă sunt ruşi, unii spun că da, dar nu avem confirmări, nu putem spune sigur”. Potrivit lui Wladislaw, cele mai multe victime au fost făcute de lunetişti.  

UPDATE 14.10 Soldaţi din trupele ministerului de Interne au început să se predea în masă protestatarilor. Deja s-au predat aproximativ 100 de soldaţi, scrie presa ucraineană.

Aceşti soldaţi sunt duşi în spatele baricadelor de lângă Palatul Oktiabrski,în cortul „Comenduirea Kievului”. Deocamdată, printre cei care s-au predat se află doar soldaţi,nu şi ofiţeri.

Noi imagini şocante din capitala Ucrainei apar pe reţelele de socializare. Astfel, un grup de activişti ucraineni, înarmaţi cu scuturi înaintează pe o stradă din Kiev când nimeresc sub rafala unor arme automate. Câţiva bărbaţi cad seceraţi de gloanţe, iar restul grupului încearcă să se ascundă.

UPDATE 14.05 Andryi Illienko, membru al partidului naţionalist Svoboda, aflat în blocul formaţiunilor politice din opoziţie, a scris pe pagina sa de Facebook că a vorbit astăzi cu Volodimir Makeienko, fostul primar al Kievului, care şi-a dat demisia astăzi. Acesta din urmă i-a transmis că a renunţat şi la locul său din cadrul Partidului Regiunilor, condus de preşedintele Viktor Ianukovici, şi că va da ordin ca reţeaua de metrou să fie redeschisă. 

UPDATE 14.00 Primarul Kievului anunţă că demisionează din partid, în urma „băii de sânge", transmite AFP. Jos, fotografie cu o parte din victimele din această dimineaţă, via Twitter.

Sunt pregătit să fac totul pentru a opri lupta fratricidă şi baia de sânge din inima Ucrainei, în Piaţa Independenţei. Viaţa umană trebuie să fie valoarea superioară în ţara noastră şi nimic nu trebuie să contrazică acest principiu", a declarat Volodimir Makeienko, adăugând că părăseşte Partidul Regiunilor, aflat la putere.

UPDATE 13.40 Un lider protestatar a declarat de pe scena din EuroMaidan că benzinăriile din Kiev ar putea fi închise în curând, deoarece poliţia încearcă să limiteze mobilitatea cetăţenilor, relatează un jurnalist al „Kyiv Post” aflat la faţa locului, încercând astfel să încheie protestele care au luat 61 de vieţi numai în ultima săptămână, doar în Kiev.

De asemenea, un şofer de taxi care a vorbit cu un jurnalist ucrainean şi-a exprimat îngrijorarea că poliţia ar putea închide cele şapte poduri de pe Râul Dnipro.

image

UPDATE 13.30 Cel puţin 60 de agenţi de poliţie şi ajutoarele lor sunt reţinuţi de către protestatari în interiorul companiei energetice de stat din apropiere de primăria Kievului, relatează cotidianul local „Kyiov Post”.

Unii agenţi au spus că au fost înconjuraţi joi dimineaţa, în timp ce dormeau în Centrul Internaţional de Convenţii, cea mai mare clădire de expoziţii şi organizare de evenimente din Kiev, iar o altă parte spun că au fost capturaţi în urma ciocnirilor cu protestatarii în apropiere de Palatul Octombrie, obiectiv naţional aflat la est de Piaţa Independenţei.

O mare parte dintre agenţii reţinuţi au vârste cuprinse între 18 şi 19 ani, nu erau antrenaţi temeinic şi aveau asupra lor doar arme cu gloanţe de cauciuc. Printre ei se aflau şi poliţişti bine pregătiţi, au spus martorii către jurnalişti. De asemenea, mulţi dintre ofiţerii capturaţi nu au mai mâncat de cel puţin 24 de ore şi aveau răni minore care au fost tratate de medicii voluntari. 

Deocamdată, soarta lor nu a fost hotărâtă de protestatari, însă totul depinde de rezultatul negocierilor între regimul Ianukovici şi liderii opoziţiei, au spus protestatarii. 

Forţele de ordine au dreptul să utilizeze armele pentru eliberarea colegilor”, a avertizat Ministerul de Interne.

UPDATE 13.10 Ministerul ucrainean de Interne le-a cerut joi protestatarilor să predea armele, subliniind că forţele de ordine nu au utilizat şi nu utilizează forţa împotriva civililor paşnici, relatează agenţia Itar-Tass în pagina electronică.

„Forţele de ordine nu au utilizat şi nu vor utiliza forţa împotriva civililor paşnici", afirmă ministerul joi, într-un comunicat.

„Poliţia va răspunde încercărilor extremiştilor de a utiliza forţa împotriva poliţiştilor, în conformitate cu legea ucraineană «privind poliţia»", se arată în comunicat.

Pe de altă parte, potrivit BBC, care citează site-ul publicaţiei Ukrainska Pravda, trenuri cu "40 de vagoane care transportă militari" s-ar îndrepta cătyre Kiev, de la Kremenciuk.

UPDATE 12.55 - Echipa de jurnalişti de la postul de televiziune Russia Today a fost ţinta unor focuri de armă trase de un lunetist asupra camerei de hotel în care aceştia se aflau pentru a transmite în direct manifestaţiile de la Kiev. Jurnaliştii nu au fost răniţi, însă un glonţ a spart fereastra camerei în care se aflau.

Şi corespondentul postului de televiziune, Egor Piskunov, împreună cu alţi colegi, au fost ţinta unor focuri de armă în timp ce filmau manifestaţiile din Piaţa Independenţei din Hotelul Ucraina.

UPDATE 12.20 Sediul Guvernului de la Kiev a fost evacuat joi dimineaţă, în urma unor noi violenţe produse în centrul oraşului, a anunţat un oficial prezent la faţa locului, relatează AFP.

„În această dimineaţă toţi angajaţii au părăsit clădirea. Am primit un ordin oficial în acest sens", a declarat acest oficial fără alte precizări.

UPDATE 12.15 Întâlnirea dintre preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi miniştrii de Externe din Franţa, Germania şi Polonia este „în curs de desfăşurare", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei de la Kiev, relatează AFP.

„Întâlnirea este în curs de desfăşurare. Cei trei miniştri sunt prezenţi la discuţii", a declarat purtătorul de cuvânt, nefiind precizat locul din motive de siguranţă

Miniştrii de Externe din Franţa, Germania şi Polonia au sosit joi dimineaţa la Kiev, în încercarea de a convinge puterea şi opoziţia să găsească o soluţie la criza din ţară. Anterior, agenţiile internaţionale au fost informate că întâlnirea ar fi fost anulată din motive de securitate, după ce violenţele au reizbucnit joi la Kiev, provocând moartea a cel puţin 35 manifestanţi şi poliţişti.

UPDATE 12.05 Publicaţia „Kyiv Post” anunţă cel puţin 35 de morţi, după violenţele din noaptea precedentă şi din această dimineaţă.

Un jurnalist al cotidianului local „Kyiv Post” a numărat joi corpurile neînsufleţite ale zece protestatari, aşezate în interiorul Hotelului Ucraina din Piaţa Independenţei, centrul Kievului, iar un alt jurnalist al aceluiaşi ziar a numărat încă trei cadavre , aflate pe strada Khreshchatyk, în timp ce se îndrepta spre Hotelul Kozatsky, aflat în aprtea de nord a pieţei centrale.


Acolo se află cel puţin încă 15 cadavre, notează jurnalistul. Personalul medical al acestui hotel au spus că vor mai fi aduse în acelaşi loc încă şapte protestatari decedaţi.


Între timp, un al treilea jurnalist al cotidianului „Kyiv Post”, aflat la sediul central al poştei, a fost informat de doctorii organizaţi în aceeaşi clădire că au primit corpurile a şapte protestatari care prezintă urme fatale de împuşcături.


Majoritatea acestor victime par să fie ucise de gloanţele poliţiştilor, care au tras joi dimineaţa asupra manifestanţilor adunaţi aproape de Palatul Octombrie (Centrul Internaţional de Cultură şi Artă).

UPDATE 11.50 Reuters anunţă cel puţin 15 morţi, dintre civili dar şi forţele de ordine. Alţi zeci de oameni au fost răniţi şi 50 de poliţişti au fost luaţi prizonieri de manifestanţi.

UPDATE 11.45 Protestatari antiguvernamentali au preluat controlul asupra clădirii Hotelului Ucraina, un local de lux situat în centrul Kievului, unde sunt cazaţi inclusiv parlamentari, relatează agenţia Unian în pagina electronică.

UPDATE 11.25 Bilanţul violenţelor de la Kiev a ajuns la cel puţin cinci morţi, joi, relatează agenţia UNIAN, în pagina electronică. Televiziunea ucraineană Espreso.TV a difuzat joi imagini în care se puteau vedea cadavrele a cinci protestatari în apropierea unei cafenele din faţa hotelului Kazaţkii, din Piaţa Independenţei din Kiev.

UPDATE 11.20 Zeci de răniţi au fost transportaţi la recepţia Hotelului Ucraina, aflat în apropiere de Piaţa Independenţei, unde medicii le acordă primele îngrijiri. Manifestanţii, purtând căşti şi înarmaţi cu bâte, au atacat forţele de ordine din centrul Kievului.

Poliţiştii s-au retras şi au abandonat perimetrul pe care îl controlau în urma intervenţiei din noaptea de marţi spre miercuri. Retragerea poliţiştilor a fost însoţită de focuri cu gloanţe cu cauciuc, care au rănit zece de protestatari, preluaţi imediat cu tărgile şi evacuaţi spre spitalele improvizate de opoziţie în clădirile din centrul Kievului.

Ministerul ucrainean de Interne a anunţat că un lunetist a deschis focul asupra poliţiştilor, iar cel puţin 20 de persoane au fost rănite. Numeroase ambulanţe se îndreptau spre centrul Kievului.

Mii de persoane se află în Piaţa Independenţei, care este din nou sub controlul manifestanţilor. 

UPDATE 11.05 Canada şi Marea Britanie au decis închiderea ambasadelor de la Kiev din motive de securitate. Un mesaj audio şi un anunţ postat pe site-ul misiunii diplomatice canadiene la Kiev anunţă închiderea ambasadei, fără detalii privind perioada în care decizia este în vigoare, relatează publicaţia Globe and Mail. „Ambasada Canadei la Kiev este închisă din motive de securitate“, arată un mesaj audio al liniilor telefonice de la misiunea diplomatică. Mesajul precizează că angajaţii ambasadei continuă să ofere servicii consulare şi îi îndeamnă pe cetăţenii canadieni aflaţi în Ucraina să ia legătura cu misiunea diplomatică în caz de urgenţă.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului canadian de Externe, Adam Hodge, a declarat că personalul ambasadei este în siguranţă. Şi ambasada Marii Britanii la Kiev a fost închisă temporar din cauza situaţiei de securitate din capitala Ucrainei, potrivit unui anunţ postat pe site-ul misiunii diplomatice. Cetăţenii sunt îndemnaţi ca, în caz de urgenţă, să trimită un e-mail pe adresa ambasadei Marii Britanii la Kiev, transmite Russia Today.

UPDATE 11.00 Miniştrii europeni şi-au anulat întâlnirea cu preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici din „motive de securitate“. „Întâlnirea a fost anulată din motive de securitate. Nu există un loc sigur în centrul Kievului“, a declarat această sursă pentru AFP.

UPDATE 10.55 Unii sportivi ucraineni vor părăsi Jocurile Olimpice de la Soci din cauza violenţelor care au loc în ţara lor, a anunţat joi Comitetul Olimpic Internaţional, citat de BBC News Online.

UPDATE 10.32 Cel puţin o persoană a murit şi alte zece au fost rănite, în urma violenţelor care s-au reluat joi la Kiev, potrivit AFP. Victima şi răniţii au fost împuşcaţi, dar nu se ştie dacă au fost gloanţe de cauciuc sau muniţie de război. Anterior, sute de manifestanţi au atacat şi au respins un cordon al poliţiei în Maidan, Piaţa Independenţei din Kiev.

UPDATE 10.28 „A fost declarată evacuare de urgenţă", le-a spus parlamentarul Volodimir Litvin jurnaliştilor, în timp ce părăsea clădirea Parlamentului, joi dimineaţa, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică.

Agenţia rusă Itar-Tass susţine că protestatarii din Kiev par să se îndrepte spre clădirea Parlamentului, în timp ce forţele de securitate s-au retras în Parcul Marrinski. Potrivit poliţiei, protestatarii ar fi înarmaţi.

Potrivit agenţiei ruse Interfax, câteva sute de susţinători ai Guvernului s-au adunat în apropierea clădirii .

UPDATE 10.05 Protestatarii ucraineni au determinat, joi, forţele de securitate să se retragă din Piaţa Independenţei din Kiev, în timp ce poliţia susţine că 20 dintre agenţii săi au fost răniţi, relatează Russia Today, în pagina electronică.

Potrivit surselor oficiale, poliţiştii ar fi fost împuşcaţi în timp ce încercau să controleze mulţimea formată din aproximativ 3.000 de protestatari.

Confruntările dintre protestatari şi poliţişti s-au reluat joi dimineaţa la Kiev. Manifestanţii au dat foc mai multor pneuri, iar fumul gros a invadat toată piaţa. În plus, aceştia au aruncat cu cocteiluri Molotov în poliţişti, care au răspuns cu fumigene, grenade asurzitoare şi gloanţe de cauciuc, susţine Ministerul de Interne de la Kiev, citat de Itar-Tass, în pagina electronică.

"Se trag focuri de armă în poliţie din clădirea Conservatorului care domină Piaţa Independenţei", precizează serviciul de presă al Ministerului de Interne. Clădirea este ocupată de manifestanţi.

Zgomote puternice, provenind probabil de la lucrările de construire a baricadelor, şi strigăte se aud permanent în piaţă. Potrivit aceleiaşi, surse, există informaţii cu privire la noi ciocniri în pofida armistiţiului. Protestatarii şi poliţia din centrul Kievului aruncă unii în alţii cu fumigene şi grenade asurzitoare.

Cel puţin 28 de persoane au murit în urma violenţelor din ultimele două zile, potrivit Ministerului ucrainean al Sănătăţii, în timp ce alte 445 au solicitat îngrijiri medicale. Printre răniţi se află doi străini.

În plus, negocierile dintre preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi opoziţie urmau să fie reluate la ora 9.00 (9.00 ora României), a anunţat agenţia UNIAN, citând pagina de Facebook a Euromaidan (numele conflictului şi protestatarilor). Aceasta va fi a şaptea rundă de negocieri, după ce Ianukovici a refuzat categoric, miercuri, să vorbească despre demisia sa sau participarea UE şi Statelor Unite la negocieri. Pe de altă parte, opoziţia refuză participarea Rusiei la negocieri.

Mişcarea EuroMaidan SOS a publicat, noaptea trecută, pe pagina sa de Facebook, o listă cu 50 de persoane care au dispărut începând de marţi şi nu au fost găsite până miercuri la ora 22.00, informează UNIAN.

Pe aceeaşi temă:

Războiul rece dintre Est şi Vest a aprins Ucraina

Cel puţin 26 de persoane au murit marţi şi miercuri la Kiev, ca urmare a unui conflict alimentat de marile puteri care înconjoară Ucraina. Acum, UE promite sancţiuni dure guvernului pentru violenţe, iar Rusia şantejează regimul cu miliardele de euro promise.

Cum se vede în România criza de la Kiev. Politicienii fac apel la UE să intervină Confruntările dintre forţele guvernamentale şi manifestanţii din centrul Kievului au prins ecou în rândul politicienilor din România. Liderii bucureşteni îndeamnă Uniunea Europeană să intervină în rezolvarea conflictelor din Ucraina.

Kiev: război rece sau adevărat război? Privind înapoi cu mânie, observ că tot ceea ce se întâmplă la Kiev şi în restul Ucrainei decurge indubitabil din culisele unui summit. Summitul Vilnius şi celebra, imposibila, nepoliticoasa apariţie a preşedintelui Viktor Ianukovici, afişând un surâs larg pe faţă.

Marea bătălie de la Kiev: 25 de morţi şi sute de răniţi. Ianukovici dă vina pe opoziţie pentru cea mai sângeroasă zi Ciocniri între manifestanţi şi poliţie au izbucnit marţi şi au continuat toată noaptea, în apropierea Parlamentului de la Kiev, care examinează cererile opoziţiei şi ia în considerare o reformă constituţională ce reduce competenţele prezidenţiale.

Traian Băsescu face apel la Ianukovici să nu ordone reprimarea protestatarilor din UcrainaPreşedintele României, Traian Băsescu, a facut un apel la omologul său ucrainean, Viktor Ianukovici, să nu ordone reprimarea protestatarilor din Kiev şi din celelalte oraşe ale ţării,  arătându-se „profund îngrijorat de valul de violenţă şi de pierderile de vieţi omeneşti produse în confruntări”, informează Mediafax.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite