FOTO VIDEO Haos în parlamentul ucrainean: proteste topless şi bătaie între deputaţi

FOTO VIDEO Haos în parlamentul ucrainean: proteste topless şi bătaie între deputaţi

Deputaţi din acelaşi partid s-au luat la bătaie pentru că unii membrii au refuzat să se alăture unui grup parlamentar. FOTO Reuters

Activiste din cadrul mişcării Femen au manifestat topless, miercuri, la Kiev, împotriva corupţiei unor deputaţi, în faţa Palamentului ucrainean, unde o încăierare între aleşi a izbucnit la deschiderea primei sesiuni a noii legislaturi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Patru tinere au trecut peste gardul Radei Supreme (Parlament), înainte de a se dezbrăca, şi au protestat în faţa intrării principale în bikini şi şosete negre, în pofida unei temperaturi apropiate de zero grade, a constatat un fotograf al AFP.
 
Obişnuite cu fotografiile topless, înainte de a fi reţinute în grabă de către gărzi, activistele mişcării feministe au declarat că manifestează împotriva corupţiei unor deputaţi.
 
La puţin timp după protest, în interiorul hemiciclului, deputaţi din cadrul opoziţiei au început o încăierare, reproşându-şi dezertarea cu scopul de a se alătura forţelor pro-guvernamentale din Parlament.
 
El a explicat că a luat decizia fiindcă a obţinut un mandat de deputat în cadrul alegerilor legislative de la 28 octombrie, câştigate de Partidul Regiunilor al lui Ianukovici.
 
Candidatura lui Azarov, propusă deputaţilor de către şeful statului, are şanse să fie aprobată de Parlament, a anunţat pentru Interfax o sursă din cadrul Partidului Regiunilor, mulţumită voturilor unor deputaţi comunişti şi independenţi.

Cele trei partide de opoziţie (alianţa Batkivşcina, apropiată fostului premier încarcerat Iulia Timoşenko, partidul celebrului boxer Vitali Kliciko şi Svoboda), care adună împreună aproximativ 170 de voturi dintr-un total de 450, au anunţat că nu vor vota pentru Azarov.

Deputați din același partid s-au luat la bătaie pentru că unii membrii au refuzat să se alăture unui grup parlamentar. FOTO Reuters

Imagini din aceeasi galerie
  • Deputați din același partid s-au luat la bătaie pentru că unii membrii au refuzat să se alăture unui grup parlamentar. FOTO Reuters

  • Membrii blocului Batkivshchyna au intrat în sală purtând tricouri imprimate cu fotografia Iuliei Timoșenko. FOTO Reuters
  • Activiste din grupul Femen, care militează pentru respectarea drepturilor femeilor, au protestat în fața Parlamentului de la Kiev. FOTO Reuters
  • Activiste din grupul Femen, care militează pentru respectarea drepturilor femeilor, au protestat în fața Parlamentului de la Kiev. FOTO Reuters
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările