FOTO VIDEO Franţa şi Italia comemorează 500 de ani de la moartea geniului renascentist Leonardo da Vinci

FOTO VIDEO Franţa şi Italia comemorează 500 de ani de la moartea geniului renascentist Leonardo da Vinci

Capela Saint-Hupert, unde este inmormantat Leonardo da Vinci FOTO AFP

Ceremonii de comemorare a 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci au început în această săptămână la Amboise, în Valea Loarei, Franţa şi Italia lăsând deoparte tensiunile recente, pentru a onora memoria geniului renascentist în oraşul unde şi-a petrecut ultimii ani de viaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 1516, la vârsta de 64 de ani, Leonardo da Vinci a părăsit Italia pentru a intra în serviciul regelui Francisc I al Franţei. Multe dintre capodoperele sale-printre care si picturile Sfântul Ioan Botezătorul şi Gioconda-l-au urmat şi au fost vândute monarhului francez, creând o moştenire care este acum expusă la Muzeul Luvru din Paris.
 
În contextul tensiunilor diplomatice dintre Roma şi Paris, moştenirea sa a devenit controversată, subsecretarul italian al Culturii Lucia Borgonzoni declarând pentru presa italiană, în noiembrie, că vrea să renegocieze împrumutul plănuit al lucrărilor sale către Lucru pentru expoziţia aniversară pentru că „francezii nu le pot avea pe toate“. 
 
Nu este clar, spre exemplu, dacă schiţa „Omul vitruvian“ va părăsi Veneţia pentru a ajunge la Luvru.
 
Însă astăzi, în Amboise, preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său italian Sergio Mattarella au încercat să detensioneze relaţiile dintre cele două state aliate în mod normal, care au devenit mai rigide de la mijlocul anului 2018, în principal din cauza politicilor referitoare la migraţie.
 
 
Oficialii s-au întâlnit la mormântul lui Leonardo, unul modest dintr-o capelă din castelul Amboise, unde se presupune că sunt rămăşiţele sale şi au vizitat locuinţa sa din apropiere, Clos Luce, unde a murit pe 2 mai 1519.
 
 
„Este un gest extrem de solem, care arată că cele două ţări împărtăşesc memoria sa care le uneşte“, a declarat directorul castelului Amboise, Jean-Louis Sureau, pentru Reuters.
 
Sosirea sa în Franţa nu a fost un accident, pentru că regele Francisc I voia ca artistul să se alăture Curţii sale pentru a aduce o contribuţie la influenţa şi rafinamentul său internaţional, a spus Sureau.
„Leonardo da Vinci este indiscutabil născut în Italia, este florentin, dar dincolo de asta, el a avut o carieră în serviciul mai multor oameni puternici. Această carieră şi viaţa sa se încheie aici, în Franţa“, a adăugat Sureau.
 
În timpul celor trei ani petrecuţi în Franţa, da Vinci s-a concentrat pe perfecţionarea capodoperelor sale neterminate, deenelor şi scrisului ştiinţific, dar a participat şi la organizarea petrecerilor fastuoase pentru regele Franţei.
 
„Acest om universal, care, ca să subliniez, a fost înainte de toate italian, poate fi văzut şi ca simbolul culturii europene, clădită dincolo de diviziunile tradiţionale“, a declarat Catherine Simon Marion, delegat general al Clos Luce.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: