FOTO VIDEO „Cu fundul pe afară“. Soluţia inginerilor germani pentru gararea unui avion prea mare pentru hangarul disponibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
airbus a380 aeroport munchen usi hangar

Inginerii germani de la Aeroportul din Munchen au fost nevoiţi să găsească o soluţie eficientă şi ieftină pentru a rezolva problema garării uriaşelor Airbus A380 în hangarele nu tocmai construite pentru acest model de avion.

Când şi-au dat seama că uşile hangarului nu se pot închide din cauza cozii Airbusului A380, care are o lungime de 73 de metri,  nemţii au apelat la o firmă de design, Buzbatch, pentru construirea unor uşi speciale, care se pot închide şi se mulează perfect pe coada celui mai mare avion de pasageri din lume, astfel încât aeronava e protejată în hangar, deşi coada rămâne pe afară.

airbus a380 aeroport munchen usi hangar

Noile uşi ale hangarului măsoară 22 de metri înălţime şi 11 lăţime şi sunt fixate pe un sistem de şine, care le permite să se mişte cu uşurinţă.

Aeroportul din Munchen a prezentat noile sale dotări printr-un clip video publicat pe pagina sa de Facebook, pe 9 noiembrie, cu titlul : „Acest fund este definiţia noastră pentru perfecţiune“ (This butt is our definition of perfect).

Aeroportul din Munchen este bază pentru cinci aeronave Airbus A380 ale Lufthansa.

Airbus A380 este cel mai mare avion de pasageri din lume, lansat comercial în 2007, la 25 de ani de când a fost construit hangarul Aeroportului din Munchen, care nu fusese proiectat pentru aeronave atât de mari.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite