FOTO VIDEO Actorul Zelenski şi-a intrat în rolul de preşedinte: a venit pe jos la depunerea jurământului şi a anunţat primele măsuri. Rada Supremă, dizolvată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volodimir Zelenski depunând jurământul cu mâna pe Constituţie FOTO EPA-EFE
Volodimir Zelenski depunând jurământul cu mâna pe Constituţie FOTO EPA-EFE

Actorul de comedie Volodimir Zelenski a fost învestit luni în funcţia de preşedinte al Ucrainei în cadrul unei ceremonii solemne desfăşurate în Rada Supremă, deschizând o nouă eră pentru ţara vecină, confruntată cu un război în partea sa de est şi dificultăţi economice.

La o lună după victoria fără drept de apel în faţa lui Petro Poroşenko, aflat la finalul primului mandat de preşedinte, Volodimir Zelenski, cel mai tânăr preşedinte ales al Ucrainei postsovietice, în vârstă de doar 41 de ani, a venit pe jos la Rada Supremă şi a salutat mulţimea de pe traseu, transmite AFP.

„Mă angajez, prin toate acţiunile mele, să apăr suveranitatea şi independenţa Ucrainei, să asigur bunăstarea Patriei şi a poporului ucrainean, să apăr drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să respect Constituţia şi legile Ucrainei, să-mi îndeplinesc îndatoririle în interesul tuturor compatrioţilor mei, să ridic autoritatea Ucrainei în lume“, a declarat Zelenski cu mâna dreaptă pe Constituţie.

Volodimir Zelenski in drum spre depunerea juramantului FOTO EPA-EFE

Zelenski, în drum spre Rada Supremă pentru depunerea jurământului FOTO EPA-EFE

Această scenă a avut deja loc într-un serial de televiziune foarte popular - „Servitorul poporului“ -, în care Volodimir Zelenski interpretează rolul unui profesor de istorie ales pe neaşteptate preşedinte al ţării, notează AFP.

Volodimir Zelenski la depunerea jurmantului FOTO EPA-EFE

Zelenski ridicând buzduganul, un însemna al preşedinţiei Ucrainei FOTO EPA-EFE

Puţini l-au luat în serios pe comediantul ucrainean când şi-a anunţat candidatura la preşedinţie, la 31 decembrie. Dar, după o campanie inedită, dusă în principal pe reţelele de socializare, el a câştigat peste 73% din sufragii în turul doi al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat la 21 aprilie.

„Sper ca preşedintele ales să distingă cinematograful de responsabilităţile faţă de ţară“, a declarat deputata Maria Ionova.

La ceremonie, Volodimir Zelenski a fost însoţit de soţia sa Elena şi de părinţi. După rostirea jurământului, Zelenski a primit un certificat prezidenţial, o insignă, o ştampilă oficială şi un buzdugan, ca însemne ale noii sale funcţii.

Apoi a anunţat o serie de măsuri: dizolvarea Radei Supreme şi convocarea de alegeri anticipate. A cerut adoptarea unei legi privind moralizarea vieţii politice, prin abolirea imunităţii parlamentare şi interzicerea îmbogăţirii prin metode ilegale.

„Aveţi două luni la dispoziţie pentru acest lucru“, le-a transmis el parlamentarilor ucraineni.

Zelenski a mai cerut demisiile şefului Serviciului de Securitate al Ucrainei, procurorului general şi ministrului Apărării.

Prin dizolvarea Radei, el speră să obţină majoritatea în Radă, dominată în prezent de coaliţia fostului preşedinte Petro Poronenko. Partidul care îl susţine, „Servitorul Poporului“, este înfiinţat recent şi nu are niciun reprezentant în legislativ. În schimb, este creditat cu primul loc în sondaje. Noile alegeri urmează să aibă loc în cel mult două luni.

Zelenski a precizat că prima sa misiune este încheierea unui armistiţiu în estul ţării, unde peste 13.000 de persoane au fost ucise în luptele dintre forţele guvernamentale şi rebelii proruşi, un conflict armat izbucnit în aprilie 2014, la scurt timp după anexarea peninsulei Crimeea la Rusia.

El a precizat că reluarea dialogului cu Rusia va avea loc abia după restituirea Crimeei şi eliberarea prizonierilor de război.

Imediat după învestirea lui Zelenski, premierul Volodimir Groisman a anunţat că şi va da demisia miercuri, după şedinţa săptămânală a guvernului. El a luat această decizie în semn de nemulţumire faţă de dizolvarea Parlamentului.

Fără felicitări de la Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să-l felicite pentru învestirea în funcţie pe Volodimir Zelenski, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Potrivit lui Peskov, Putin îl va felicita pe noul preşedinte al Ucrainei  dacă acesta va face „primele“ progrese în soluţionarea conflictului armat din Donbas şi va ameliora relaţiile cu Rusia.

„În privinţa apartenenţei Crimeii, aici, aşa cum am spus în mod repetat, în general, o astfel de întrebare nu există şi nu poate exista: «Crimeea este una dintre regiunile Rusiei»“, a afirmat Peskov, citat de agenţia de presă TASS.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite