FOTO Mesagerii păcii de la Vatican au fost atacaţi de o cioară şi un pescăruş

FOTO Mesagerii păcii de la Vatican au fost atacaţi de o cioară şi un pescăruş

Unul dintre porumbei a fost atacat de o cioară. FOTO Reuters

Doi porumbei albi simbolizând pacea, eliberaţi în fiecare an de la balconul Palatului Apostolic din Vatican, au fost atacaţi de o cioară şi de un pescăruş. Incidentul s-a petrecut pentru al doilea an la rând.

Ştiri pe aceeaşi temă

Zeci de mii de oameni a privit eliberarea celor doi porumbei, tradiţie îndeplinită de un băiat şi o fată aflaţi de o parte şi de alta a Papei Francisc, evenimentu numit „Caravana Păcii” de către clericii de la Vatican.

Însă la scurt timp după ce şi-au luat zborul, porumbeii au fost atacaţi de un pescăruş şi o cioară, notează cotidianul britanic „The Independent”.

Porumbelul atacat de pescăruş a reuşit să se elibereze din ghearele celeilalte păsări, iar în urma lui au rămas mai multe pene smulse. Cel de-al doilea porumbel a fost lovit în mod repetat de ciocul ciorii, fiind mai dificil să scape de atacator.

Nu se ştie cât de tare au fost răniţi porumbeii, deoarece s-au îndepărtat imediat ce au reuşit să scape de de celelalte două păsări.

Un incident foarte asemănător sa petrecut şi anul trecut, în cadrul aceluiaşi eveniment oficial, organizat în ultima zi de duminică a lunii ianuarie. În 2013, un singur pescăruş a atacat ambii porumbei.

Papa Francisc (centru), salută mulțimea de la balconul reședinței sale. FOTO Reuters

Imagini din aceeasi galerie
  • Papa Francisc (centru), salută mulțimea de la balconul reședinței sale. FOTO Reuters
  • Porumbelul atacat de pescăruş a reuşit să se elibereze din ghearele celeilalte păsări, iar în urma lui au rămas mai multe pene smulse. FOTO Reuters
  • Cel de-al doilea porumbel a fost lovit în mod repetat de ciocul ciorii, fiind mai dificil să scape de atacator. FOTO Reuters
  • Cel de-al doilea porumbel a fost lovit în mod repetat de ciocul ciorii, fiind mai dificil să scape de atacator.
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările