FOTO Grevă generală în Franţa. Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene şi a reţinut mai mulţi protestatari violenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestanţi din Toulouse dispersaţi cu gaze lacrimogene FOTO RT.COM
Manifestanţi din Toulouse dispersaţi cu gaze lacrimogene FOTO RT.COM

Franţa este paralizată astăzi de o grevă generală. Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă în mai multe oraşe din Franţa pentru a protesta faţă de propunerea de reformă a muncii, pe care o consideră „toxică“ pentru salariaţi.  Protestele au fost marcate deja de violenţe, poliţia fiind nevoită să folosească gaze lacrimogene.

Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în mai multe oraşe din Franţa pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de propunerea de reformă pentru piaţa muncii, relatează rt.com, potrivit news.ro.

La Paris, acţiunea de grevă a început în Place de la Nation. Mai mulţi manifestanţi au aruncat cu sticle incendiare şi cu pietre în forţele de ordine. „Toată lumea urăşte poliţia“, au scandat protestatarii.

Mai multe persoane au fost arestate în cursul acţiunilor de protest, au declarat surse din cadrul poliţei pentru BFMTV.

Peste 200 de acţiuni de protest au fost anunţate pentru joi în Franţa, inclusiv una a medicilor din Paris, care nu sunt de acord cu schimbările în programul lor de lucru propuse de autorităţile locale.

Harta acţiunilor de protest din Franţa

Harta acţiunilor de protest din Franţa FOTO TheLocalFrance

La Le Havre, sindicatele au organizat o acţiune de „poluare voluntară“.

Protest la Le Havre. Poluare voluntara FOTO Twitter/@GillesKLEIN

FOTO Twitter/@GillesKLEIN

La Nantes, mai mulţi protestatari au aruncat cu pietre în primăria oraşului şi s-au ciocnit cu forţele de ordine.

Aproximativ 20.000 de persoane au ieşit în stradă la Toulouse, 5.500 la Saint-Nazaire, 7.000 la Grenoble, 6.000 la Rouen, 5.000 la Clermont-Ferrand etc.

Proteste la Caen FOTO Twitter/@Alternactiviste

Marş de protest la Caen FOTO Twitter/@Alternactiviste

Liceeni din peste 200 de instituţii de învăţământ s-au solidarizat cu acţiunea de grevă generală orgnizată de mai multe sindicate, între care CGT, FO, Solidaires, FSU, Unef, FIDL, UNL.

O nouă zi de grevă este prevăzută pentru 9 aprilie, potrivit liderului sindicatului CGT Phillippe Martinez.

În urma unei serii de greve care au afectat în ultimele luni ţara, Guvernul francez a decis să revizuiască propunerea de reformă a pieţei muncii. Printre prevederile la care au renunţat autorităţile se numără o clauză ce limita suma pe care un angajat o poate cere drept compensaţie în cazul în care este concediat pe nedrept. De asemenea, companiile mici şi mijlocii nu vor putea introduce unilateral un program de lucru flexibil. Mai mult, judecătorii vor putea ancheta companiile multinaţionale, pentru a stabili dacă invocă pe nedrept dificultăţi financiare pentru a concedia angajaţi francezi.

Principalele sindicate din ţară consideră, însă, aceste concesii insuficiente.

Proiectul de reformă, trasat de ministrul Muncii Myriam El Khomri, a divizat profund Guvernul socialist şi a tensionat relaţiile dintre preşedintele Francois Hollande şi premierul său Manuel Valls, pe de o parte, şi mai multe forţe de stânga, pe de alta, cu un an înainte de alegerile prezidenţiale.

Reformele se înscriu în efortul autorităţilor de a lupta împotriva ratei mari a şomajului din ţară, în condiţiile în care multe companii ezită să angajeze oameni pe perioadă nedeterminată, pentru că întâmpină dificultăţi în a renunţa la ei atunci când situaţia economică o cere, notează news.ro.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite