FOTO Dovezile care arată legătura dintre „oamenii verzi” din estul Ucrainei şi Rusia

FOTO Dovezile care arată legătura dintre „oamenii verzi” din estul Ucrainei şi Rusia

Luptător prorus mobilizat în estul Ucrainei. FOTO Reuters

Partea de Est a Ucrainei se află sub controlul unor luptători profesionişti, bine-armaţi şi neidentificaţi, cunoscuţi sub numele de „oamenii verzi”, care alimentează tendinţele separatiste. În ciuda acuzaţiilor lansate de oficialii ucraineni către Moscova, puterea de la Kremlin a negat cu vehemenţă fiecare învinuire potrivit căreia ar fi organizat o invazie secretă a forţelor ruse. O nouă serie de fotografii demonstrează, însă, cu totul altceva.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit New York Times, rapoarte ale serviciilor secrete ucrainene (SBU), aprobate duminică de administraţia Obama, oferă dovezi puternice care susţin că mulţi dintre „oamenii verzi” sunt militari ruşi şi agenţi ai forţelor speciale ruse, ei fiind fotografiaţi îmbrăcaţi cu acelaşi echipament precum trupele speciale ruse care au fost implicate în operaţiunile de anexare a Crimeei, în februarie. Mai mult, unii luptători fotografiaţi recent în Ucraina au fost identificaţi în alte fotografii ale forţelor speciale ruse aflate în alte teritorii unde Moscova a iniţiat operaţiuni militare.  

„A existat o suspiciune generală în cadrul comunităţii internaţionale asupra legăturii între Rusia şi o parte dintre militarii înarmaţi din estul Ucrainei, iar fotografiile prezentate săptămâna trecută de autorităţile ucrainene sunt o confirmare în plus”, a declarat Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat.

Asupra Rusiei a planat o presiune semnificativă în timpul negocierilor de la Geneva, desfăşurate joi în spatele uşilor închise, alături de SUA, UE şi Ucraina. Una dintre principalele chestiuni puse în discuţie a fost rolul Rusiei în desfăşurarea evenimentelor din estul Ucrainei, iar Moscova a fost somată să se asigure că sediile instituţiilor guvernamentale vor fi eliberate de miliţiile proruse în cel mai scurt timp.

Strategia perfecţionată a Uniunii Sovietice

În intervenţii publice, oficialii de la Kremlin insistă că forţele ruse nu sunt implicate în niciun fel în criza ucraineană. „Sunt nonsensuri”, a spus preşedintele Vladimir Putin în timpul unui maraton televizat cu întrebări şi răspunsuri, săptămâna trecută, referindu-se la acuzaţiile aduse Rusiei. „Nu există unităţi ruse, servicii speciale sau instructori (ruşi) în estul Ucrainei”, a adăugat liderul de la Kremlin. Declaraţiile acestuia sunt întărite de spusele activiştilor prorusi care au ocupat clădirile guvernamentale ucrainene, care susţin că nu primesc ajutor din partea forţelor ruse.

Însă ascunderea feţelor şi a identităţii luptătorilor, care duce la eliminarea posibilităţii denunţărilor internaţionale, reprezintă o parte importantă din strategia Rusiei de subminare a puterilor străine, dezvoltată de-a lungul anilor de conflict înainte de căderea Uniunii Sovietice. Aceste tactici reunite sub umbrela unui „război neconvenţional” presupun un amalgam de tehnici de spionaj, subversiuni, anumite forme de terorism fără a fi necesară deschiderea focului, notează experţii, noteaz[ New York Times.

În ultimele două luni, guvernul interimar de la Kiev, aflat într-o formă destul de fragilă, s-a luptat cu fantome, mai întâi în Crimeea, iar acum în estul ţării, unde activişti neidentificaţi care susţin că sunt cetăţeni ucraineni reneagă autoritatea Kievului şi cer cu insistenţă separarea de Ucraina şi apropierea de Rusia.

„Suntem cetăţeni din Noua Rusia”  

Atunci când o femeie a întrebat săptămâna trecută unul dintre membrii miliţiei proruse aflate în centrul oraşului Sloviansk, sub controlul luptătorilor proruşi de mai bine de o săptămână, ce naţionalitate are, el a răspuns iniţial că este rus. Însă în urma insistenţelor femeii, el a oferit un răspuns mai vag, susţinând că este un cetăţean al „Noii Rusia” (Novorusia), termen readus în actualitate de Vladimir Putin, referindu-se la un teritoriu larg care cuprinde părţi din estul şi sudul Ucrainei.

Miercurea trecută, o coloană cu trupe armate ucrainene a fost oprită la intrarea în Slaviansk, iar ulterior s-a predat, cedând presiunii unui grup de oameni verzi care au sosit pe neaşteptate şi au blocat căile de acces ale forţelor ucrainene, fiind mai bine echipaţi. De-a lungul celor câteva ore cât au staţionat, o parte dintre luptătorii neidentificaţi au dezvăluit mulţimii de cetăţeni ucraineni că sunt de origine rusă şi s-au fotografiat cu tinere femei ucrainene şi le-au oferit un spectacol de divertisment conducând un vehicul armat confiscat de la forţele ucrainene.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările