FOTO Atentate la Bruxelles. Principale obiective turistice din lume au fost iluminate în culorile drapelului Belgiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mari oraşe din lume şi-au iluminat marţi principalele obiective turistice în culorile drapelului belgian pentru a-şi arăta solidaritatea faţă de victimele atacurilor teroriste de la Bruxelles, relatează agenţia DPA.

Mai multe sute de persoane s-au adunat marţi seară în centrul oraşului Bruxelles pentru a comemora victimele atacurilor teroriste comise dimineaţa în capitala Belgiei.

Unii purtau bannere cu sloganuri scrise în franceză şi flamandă „Je suis Bruxelles - Ik ben Brussel“ (Eu sunt Bruxelles). Formularea este o parafrazare a conţinutului mesajului "Je suis Charlie", inventat pentru a arăta solidaritate cu victimele atacului asupra revistei satirice Charlie Hebdo la Paris în ianuarie anul trecut.

În faţa bursei din Bruxelles, oamenii au depus flori şi au aprins lumânări.

Discuţiile dintr-o piaţă centrală erau axate pe atacurile din timpul zilei la aeroport şi într-o staţie centrală de metrou, soldate cu peste 30 de morţi şi 230 de răniţi, notează DPA, citată de Agerpres.

De asemenea, mari oraşe din lume şi-au iluminat marţi principalele obiective turistice în culorile Belgiei.

Turnul Eiffel din Paris şi Poarta Brandenburg din Berlin au fost iluminate în negru, galben şi roşu, transmite Agerpres.

image

Turnul Eiffel în culorile Belgiei FOTO BFMTV

image

Poarta Brandenburg FOTO Getty Images

În centrul Romei, steaguri belgiene au fost proiectate pe Palatul Senatorial din Dealul Capitoliului.

image

Fântâna Trevi FOTO AP

Oraşul Amsterdam a adus un omagiu victimelor atacului iluminând palatul regal în culorile belgiene, în timp ce Lisabona şi-a iluminat primăria.

image

Palatul Regal din Amsterdam FOTO 6abc.com

Cel mai înalt zgârie-nori din lume - Burj Khalifa din centrul oraşului Dubai - a fost de asemenea iluminat în memoria victimelor ucise în atacurile care au fost revendicate de gruparea extremistă Statul Islamic, adaugă DPA, potrivit Agerpres.

image

Burj Khalifa FOTO Twitter Jenan Moussa

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite