Fostul rege Juan Carlos al Spaniei, confruntat cu un proces de stabilire a paternităţii

Fostul rege Juan Carlos al Spaniei, confruntat cu un proces de stabilire a paternităţii

Fostul rege Juan Carlos semnează actul de abdicare. FOTO: Reuters

Curtea Supremă din Spania a fost de acord să dea analizeze plângerea unei femei din Belgia care susţine că este fiica nelegitimă a fostului rege spaniol Juan Carlos, informează BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ingrid Sartiau susţine că mama sa a avut o avetură cu Juan Carlos în anii 60, perioadă în care acesta era căsătorit şi prinţul moştenitor al tronului spaniol. Un oficial din cadrul instanţei judiciare supreme a confirmat că se va începe analiza şi e acceptat cazul lui Sartiau.
 
Cazul poate fi aprobat pentru începerea demersului judiciar datorită faptului că fostul rege al Spaniei şi-a pierdut imunitatea odată cu abdicarea sa. 
 
Un politician iberic informa presa în luna iunie că amendamentele necesare pentru a asigura imunitatea lui Juan Carlos vor fi adăugate unui pachet de acte normative care vizează schimbări judiciare, astfel încât doar Curtea Supremă din Spania să poată intenta un eventual proces împotriva fostului rege.
 
Juan Carlos, în vârstă de 77 de ani, are la dispoziţie să răspundă prin intermediul avocaţilor săi, la plângere. După această perioadă, fostul rege ar putea fi pus în situaţia de a face un test de paternitate, dar să şi meargă la audieri.
 
Oficiali din cadrul Casei Regale au anunţat că vor respecta independenţa instanţei de judecată şi au refuzat să ofere alte detalii, potrivit BBC. 
 
Juan Carlos a abdicat pe 18 iunie 2014, după 39 de ani în care a fost rege al Spaniei. Acesta a avut greaua responsabilitate de ajuta la procesul de tranziţie de la sistemul autoritar la democraţie începând cu 1975. 
 
Regele Juan Carlos este căsătorit din 1962 cu Regina Sofia, sora ultimului rege al Greciei, şi au împreună două fete, Infanta Cristina şi Infanta Elena, precum şi un băiat, Felipe de Asturia, succesorul la tron. Prezenţă discretă, regina Sofia a stat permanent în umbra soţului săi, îndeplinindu-şi atribuţiile regale cu rigurozitate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: