Fostul angajat al băncii elveţiene HSBC care a făcut publice datele a mii de conturi, eliberat de justiţia spaniolă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Justiţia spaniolă l-a eliberat joi pe fostul angajat al HSBC Herve Falciani, condamnat în Elveţia pentru că a făcut publice datele bancare a mii de clienţi ai băncii, scrie BBC.

Înalta Curte din Madrid a respins astfel solicitarea autorităţilor elveţiene de a-l aresta preventiv pe Falciani, condamnat la cinci ani de închisoare de un tribunal elveţian şi pe al cărui nume este formulată o cerere de extrădare.

Herve Falciani nu poate însă să părăseadcă teritoriul Spaniei în aşteptarea soluţionării cererii de extrădare. El a trebuit să predea paşaportul. De asemenea, săptămânal va trebui să se prezinte în faţa instanţei până la soluţionarea cererii de extrădare.

Avocatul său, Manuel Olle, a apreciat măsurile decise împotriva lui Falciani ca fiind „cu adevărat drastice“.

Falciani, care a lucrat în departamentul IT al HSBC, a părăsit Geneva pentru a merge în Franţa în 2009. El a susţinut că vrea să facă publică evaziunea fiscală masivă prin conturi elveţiene. Autorităţile elveţiene au afirmat, însă, că el a încercat să fure şi să vândă date confidenţiale încălcând legislaţia eleveţiană cu privire la secretul bancar.

Surse din poliţia spaniolă afirmă că a fost primit un mandat internaţional de arestare elveţian pe 19 martie pe numele lui Herve Falciani. 

Deşi el locuieşte în Franţa, care arareori îşi extrădează ceteţenii, el se afla în Spania pentru a rosti un discurs la o conferinţă pe tema avertizărilor de integritate, la Madrid, când a fost arestat.

O echipă de la Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), condusă de cotidianul francez Le Monde, a publicat informaţiile furnizate de Falciani, făcând astfel publice conturile a peste 100.000 de persoane şi entităţi legale.

ICIJ a precizat că în conturile respective se găsesc peste 100 de miliarde de dolari.

Relaţiile dintre Elveţia şi Spania au fost tensionate în ultimul timp după ce Spania a emis un mandat internaţional de arestare pe numele unui lider catalan separatist, Marta Rovira, care a fugit în Elveţia în martie.

O altă cerere de extrădare din partea Elveţiei a rezultat în arestarea lui Falciani în 2012 la Barcelona. Dar în 2013 Curtea Supremă a Spaniei a respins cererea, argumentând că acuzaţiile aduse nu reprezintă infracţiuni în Spania.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite