Fost comandat al trupelor SUA din Europa despre criza migranţilor dintre Polonia şi Belarus: atenţie la coridorul Suwalki, călcâiul lui Ahile al NATO

Fost comandat al trupelor SUA din Europa despre criza migranţilor dintre Polonia şi Belarus: atenţie la coridorul Suwalki, călcâiul lui Ahile al NATO

Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA din Europa

În contextul criei migranţilor dintre Polonia şi Belarus, generalul american Ben Hodges, fost comandat al trupelor SUA din Europa a subliniat importanţa aşa-numitului coridor Suwalki, situat în nord-estul Poloniei, în apropiere de graniţa cu Rusia şi Belarus, considerat de NATO un potenţial călcâi al lui Ahile pentru că, ocupând această zonă, forţele ruse ar izola ţările baltice de Europa de Vest.

Ştiri pe aceeaşi temă

Recentele manevre şi desfăşurări de forţe ruseşti în apropiere de frontiera cu Ucraina reprezintă o ultimă fază a unei acumulări constante de oportunităţi şi de presiuni în regiune care nu s-a oprit niciodată, întrucât „ruşii se opresc doar dacă sunt opriţi“, a declarat generalul american Ben Hodges, fost comandat al trupelor SUA din Europa în anii 2014-2018 şi comandant al forţelor terestre aliate NATO în anii 2012-2014, într-un interviu acordat luni agenţiei de presă ucrainene RBC.ua.
 
„Extinderea conflictului armat din Ucraina nu este inevitabilă“, dar Rusia comasează la graniţă din ce în ce mai multe forţe pentru cazul în care Kremlinul ar decide să acţioneze, a afirmat generalul Hodges, comentând noile transferuri de trupe şi capabilităţi militare ruseşti la frontiera cu Ucraina, semnalate de Occident în ultimele săptămâni.
 
Potrivit acestuia, este vorba despre clasicele 'metode de război ruseşti': utilizarea a tot felul de instrumente, pârghii, ameninţări, dezinformări, migranţi. Gazul rusesc este în mod clar o „armă“ şi face parte de asemenea din acest 'mix' al Kremlinului, spune generalul american în rezervă, potrivit căruia Moscova a lăsat o bună parte din trupe şi echipamente şi cea mai mare parte a logisticii atât după concentrarea acestor forţe în primăvară la frontiera cu Ucraina, cât şi după exerciţiul Zapad-2021 din septembrie din Belarus.
 
Prin toate aceste măsuri, apreciază generalul american, Moscova încearcă să destabilizeze Europa, să prezinte Ucraina ca pe un „stat eşuat“ şi să dezechilibreze întreaga lume, în contextul în care se apropie iarna, iar Germania este condusă de un guvern „provizoriu“ înainte de formarea unei noi coaliţii.
 
Întrebat dacă criza migranţilor de la frontiera dintre Belarus şi Polonia şi statele baltice are vreo legătură cu această nouă comasare de trupe şi echipamente ruseşti în apropierea frontierei ucrainene, fostul comandant al armatei SUA în Europa a răspuns afirmativ.
 
„Nu este o coincidenţă, este fie o sondare (a terenului - n.r.), fie o destabilizare, fie o distragere a atenţiei sau toate la un loc“, apreciază el.
 
În acest context, generalul american a subliniat importanţa aşa-numitului coridor Suwalki, situat în nord-estul Poloniei, în apropiere de graniţa cu Rusia şi Belarus, considerat de NATO un potenţial călcâi al lui Ahile pentru că, ocupând această zonă, forţele ruse ar izola ţările baltice de Europa de Vest, notează RBC.ua, citată de agerpres.ro. 
 
„Există posibilitatea (dar nu este inevitabil) ca această situaţie cu migranţii la graniţa cu Belarus să devină o problemă gravă, posibil să devieze în ciocniri militare. În acel moment, Rusia ar putea decide că ar trebui să intervină din cauza unei „crize umanitare“ sau a altceva şi să închidă „temporar“ coridorul Suwalki cu cele două autostrăzi şi o cale ferată. Acest lucru este puţin probabil, dar, în opinia mea, este foarte posibil“ a spus el.
Principalul pentru NATO este să menţină în continuare un nivel adecvat de antrenamente şi de pregătire, să-şi îmbunătăţească şi mai mult capacitatea de a vedea şi de a recunoaşte ceea ce se întâmplă în aceasta situaţie de „ăzboi hibrid“, de a conştientiza că ameninţarea există în realitate şi de a menţine strânsă coeziunea în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, a pledat generalul Ben Hodges. 'Această coeziune este cea mai bună garanţie a noastră că nu va izbucni un conflict“, consideră el.
 
Avertismentul Ucrainei şi Lituaniei
 
În cadrul întâlnirii dintre miniştrii de externe ai ţărilor Parteneriatului Estic UE şi reprezentanţii de la Bruxelles, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a avertizat cu privire la o prezenţă militară sporită a Rusiei în Crimeea anexată şi în părţi din Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, încă sfâşiate de război.
 
Săptămâna trecută, Ministerul Apărării al Ucrainei a declarat că aproximativ 90.000 de militari ruşi se aflau „în apropierea graniţei şi în teritoriile ocupate temporar”, precum şi în Marea Neagră, potrivit Reuters. Diplomatul ucrainean a spus că „această întărire militară nu trebuie privită izolat de alte crize şi tensiuni care apar în Europa”.
 
Pe lângă criza cu Belarus, Kuleba a subliniat că creşterea preţurilor la energie şi campaniile de dezinformare „fac parte din strategia mai largă a Rusiei de a rupe Europa“. 
 
Guvernul ucrainean vede o paralelă cu situaţia din 2014, când Rusia a invadat estul Ucrainei şi a anexat Crimeea. „Ceea ce vedem de-a lungul graniţei noastre este o infrastructură militară sofisticată creată în timpul escaladării de primăvară, care este gata să fie folosită pentru operaţiuni ofensive împotriva Ucrainei”, a pledat Kuleba.
 
Ca o completare, vorbind cu BBC, vice-ministrul de externe al Lituaniei, Mantas Adomenas, a spus la rândul său că atunci când Putin are probleme acasă, el organizează tensiuni internaţionale, pentru a deturna atenţia cetăţenilor. Or, problemele Rusiei sunt nenumărate, de la criza economică, până la cea sanitară, care nu se mai sfârşeşte, mai ales, a spus Mantas Adomenas, cu „miile de soldaţi” care mor de Covid, deoarece guvernul refuză să recunoască gravitatea problemei şi să introducă măsurile necesare de carantină, care pe fundal de criză economică s-ar dovedi foarte nepopulare.
 
Ministrul lituanian nu a exclus ca în Ucraina să aibă loc un Anschluss, prin anexarea de către Rusia a altor teritorii, Anschluss fiind numele anexării Austriei de către Germania lui Hitler.
 
Kievul se aşteaptă la ceva din partea Rusiei în decembrie
 
Ministerul Apărării de la Kiev a confirmat că există ameninţarea destabilizării situaţiei din Ucraina în cursul iernii - transmite ICTV.
 
Potrivit adjunctei ministrului ucrainean al apărării, Hanna Maliar, criza din cauza agresiunii militare a Rusiei ar putea izbucni la începutul lunii decembrie. Aceasta a subliniat că între Ucraina şi partenerii săi occidentali nu există dezacorduri cu privire la mişcările de trupe ruse la frontieră.
 
"Nu avem dezacorduri cu ţările partenere şi cu agenţiile de informaţii, cu care facem schimburi de date. Nu există dezacorduri în ceea ce priveşte cantitatea, intensitatea şi mişcările de trupe ruse. Prognozăm diferit, dar, în acest moment, toate prognozele coincid. Perioada aproximativă a crizei ar fi această iarnă, începând din decembrie" - a explicat ministrul adjunct al apărării de la Kiev.
 
Amintim că Ministerul ucrainean al Apărării a avertizat recent că Rusia planifică să trimită iarna aceasta trupe la graniţa cu Ucraina. Informaţiile în acest sens au fost furnizate de serviciile secrete ucrainene.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările