FOTO Forţelor Navale Române: „Bun cart înainte!”
0
Acestea sunt cuvintele cu care merită salutaţi, de Ziua Marinei Române, conaţionalii cunoscuţi ca marinari militari şi civili. Ale căror evoluţii, pe mările şi oceanele lumii, nu ar fi fost posibile fără inteligenţa creatoare a constructorilor navali. Şi sprijinul punctual al muncitorilor portuari. Toţi au, pe 15 august, clipa lor de glorie.
O zi în care sunt priviţi aşa cum ar merita tot anul. Cu respect.
Partea spectaculoasă a demonstrativelor iniţiate cu acest prilej aparţine, de drept, Forţelor Navale Române.
Cu o flotă în care se distinge Flotila de fregate - “Mărăşeşti”, “Regele Ferdinand” şi “Regina Maria”.
Pe “Mărăşeşti” am avut şansa unei experienţe unice, timp de o lună de zile, într-un marş început în portul Constanţa, continuat pe şapte mări şi finalizat într-un port militar italian.
Atunci, pe timpul unei furtuni uriaşe, când fiecare val părea a lovi nava cu forţa unui enorm ciocan de apă, am urcat în cabina de comandă, unde lângă timonă se aflau comandantul distrugătorului – aşa se numea atunci – şi liderul Forţelor Navale Române, din acel moment.
Toţi cei aflaţi pe vas aveau... rău de mare.
Dar unii mai uitau de acesta fiind concentraţi pe misiunile lor, la posturile încredinţate, pentru ca nava să învingă stihiile naturii.
Alţii, puţini la număr, se refugiaseră prin cabine.
Cel mai bun loc era la mijlocul navei, în interior, unde tangajul era minim şi efectele răului de mare se diminuau vizibil.
Culmea este că erau şi noi veniţi pe mare, ca teleastul Benone Neagoe, pe care numai paloarea feţei îi trăda că resimt furtuna ce răsucea nava aidoma unei coji de nucă.
Atunci, psihologul Filaret Sîntion este cel ce ne-a avertizat asupra unui efect, care apare după două săptămâni. Nervozitatea generată de izolarea practică între cer şi mare.
Din senin izbucneau schimburi de replici, nu tocmai ortodoxe. Şi la fel de repede încetau. Echipajul ştiind cauza lor reală.
Acolo, departe de cel mai apropiat ţărm, în plină furtună, Dumnezeul tuturor este comandantul.
Ce decide el se execută din convingere, cu încredere, fără murmur. Exemplară atitudine. Şi unica viabilă.
După decembrie 1989, comandanţii Marinei Militare Române au ţinut la menţinerea spiritului de corp al celor din Forţele Navale.
Fiecare cu personalitatea lui:
*amiralul Mihai Aron (30 decembrie 1989 – 12 aprilie 1990) a asigurat tranziţia de la un trecut ştiut, la un viitor doar bănuit;
*viceamiralul comandor Gheorghe Anghelescu (26 aprilie 1990 - 1 mai 1997) a fost cel mai sever şi longeviv comandant;
*viceamiralul dr. Traian Atanasiu (1 mai 1997 – 1 ianuarie 2002), cu care am avut onoarea să fiu în marşul menţionat, a fost, probabil, cel mai dinamic lider al marinarilor militari;
*amiralul Corneliu Rudencu (1 ianuarie 2002 – 31 martie 2004), cu o sobrietate nativă;
*amiralul dr. Gheorghe Marin (1 aprilie 2004 – 13 septembrie 2006) a devenit, ulterior, şi întâiul şef al Statului Major General promovat din Marina Militară;
*contraamiralul Dorin Dănilă (3 noiembrie 2006-3 iulie 2010), un surâzător, cu o severitate notabilă.
Cu şapte mii de români purtând uniforma tipică Marinei Militare, Forţele Navale de azi constituie, pentru cetăţenii simpli, pe 15 august, o inedită…perlă a litoralului, în plin sezon estival.
Iar pentru aliaţi reprezintă o structură capabilă atât să asigure apărarea propriului ţărm maritim, aflat la frontiera de răsărit a NATO, cât şi să participe, cu fregatele, prin rotaţie, la misiuni specifice, sub stindardele Alianţei Nord-Atlantice, Uniunii Europene, dar şi în cadrul iniţiativelor regionale, din Marea Neagră.
Un marinar adevărat, ca şi un om de nădejde se vede în vreme de furtună.
Cei nevrednici... în clipele de maximă încercare, ulterior au parte de uitarea omenească.
Ceilalţi, majoritatea absolută, merită să fie identificaţi, fie şi o clipă, pe 15 august, cu Zeul Neptun, stăpânul mărilor.
Cel mai frumos vis al marinarilor...
Se încarcă comentariile...
