Focare de coronavirus la două ferme de nurci din Grecia: autorităţile au decis să le sacrifice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 2.500 de nurci de la două ferme din nordul Greciei vor fi sacrificate în urma descoperirii unor focare de coronavirus.

Potrivit Ministerului Agriculturii de la Atena, preluat de Reuters, noul coronavirus a fost depistat la nurci din două ferme din nordul Greciei.

Tulpina depistată la nurcile respective nu prezintă mutaţii faţă de cea descoperită la oameni, a precizat un oficial elen.

Totodată, un îngrijitor de la una dintre cele două ferme, situate în regiunea Kozani, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

Prin urmare, 2.500 de nurci vor fi sacrificate în curând, pentru a reduce riscul infectării în rândul oamenilor.

„Este o nouă lovitură pe care o primesc cele 800 de familii din regiune care trăiesc de pe urma acestui sector”, a comentat acest caz Dimitris Kosmidis, preşedintele pentru Kozani al Federaţiei elene a industriei blănurilor.

Situaţia este mai gravă însă în Danemarca, unde aproximativ 17 milioane de nurci urmează să fie sacrificate după ce s-a descoperit, în mai multe ferme, că sunt purtătoare ale unei versiuni mutante de SARS-CoV-2. Ori acest stat scandinav este cel mai mare producătoare de blană de nurcă din lume.

În luna iulie, Spania a sacrificat 100.000 de nurci după ce au fost detectate cazuri la o fermă din regiunea Aragon. Zeci de mii de exemplare au fost de asemenea sacrificate în Olanda, unde au fost constatate focare în mai multe ferme.

Sunt în derulare studii pentru a afla cum şi de ce nurcile au contractat şi răspândit noul coronavirus.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite