Financial Times: Greşelile care împing Europa în criză

Sediul Comisiei Europene de la Bruxelles FOTO AP

Pentru prima dată există probabilitatea ca integrarea europeană să facă un pas înapoi. Nu pot prognoza dacă vor exista noi atacuri teroriste dacă britanicii vor părăsi UE, câţi refugiaţi vor veni în acest an sau anul viitor, sau dacă criza din zona euro  va reveni, dar sunt convins că probabilitatea ca una sau mai multe dintre aceste crize să scape de sub control este foarte ridicată, scrie Wolfgang Munchau în Financial Times.

Privind înapoi, notează Munchau, UE a greşit introducând o monedă unică în lipsa unei uniuni bancare adecvate, a greşit în a crea o zonă de circulaţie liberă în lipsa unei forţe comune de poliţie de frontieră şi a unei politici cuprinzătoare privind imigraţia. În plus, extinderea UE , nu ca principiu, ci prin prisma grabei cu care s-a făcut, a fost şi aceasta o eroare.

Greşeala de căpătâi a timpurilor noastre a fost decizia de a improviza, de a nu acţiona cu convingere şi motivaţie, pen¬tru a depăşi criza zonei euro. Conducerea politică a Europei nu a reuşit să genereze sprijinul public pentru ceea ce era nevoie: crearea unei uniuni politice şi economice. În schimb, Consiliul European a făcut minimul necesar pentru ca sistemul să supravieţuiască.

Există patru canale prin care această politică a contribuit la instabilitatea la scară mai largă din UE din acest moment. Primul, şi cel mai evident, este că UE are capacitatea de a face faţă unei singure mari crize odată. UE nu este un guvern. Comisia este în parte forţă executivă, forţă administrativă şi în parte gardian al tratatelor europene. Consiului European nu este un guvern, ci un grup de lideri naţionali care se reunesc de câteva ori pe an pentru a lua decizii.

Niciodată nu aş paria împotriva capacităţii Consiliului European de a găsi compromisuri minime, dar aş paria întotdeauna împotriva capacităţii acestuia de a rezolva probleme reale. O soluţionare eficientă a crizelor necesită putere executivă, ceea ce Uniunii Europene îi lipseşte.

Al doilea canal are legătură cu combinarea, reală sau imaginară, a două crize. Economia Greciei continuă să se contracte, iar numărul refugiaţilor blocaţi în Grecia creşte de când Macedonia şi-a închis graniţele. 

Există însă conexiuni false. Polonia s-a folosit de atentatele de săptămâna trecută din Bruxelles ca pretext pentru a pune sub semnul întrebării angajamentul de a accepta 7.000 de refugiaţi. Un alt exemplu este o interacţiune între atacurile teroriste şi perspectiva ieşirii britanice din UE.

Al treilea canal este de natură economică. Producţia mai multor ţări din zona euro nu a revenit încă la nivelurile de dinainte de criză. Securitatea, atât internă, cât şi externă, s-a numărat printre domeniile cele mai afectate de austeritate.

Un alt factor economic care a stat în calea eforturilor Europei de soluţionare a crizei este reprezentat de inegalitatea în creştere dintre bogaţi şi săraci şi diferenţa de bogăţie dintre nordul şi sudul continentului.

Cel de-al patrulea canal este cel mai important: o pierdere generalizată de încredere şi capital politic. Cu fiecare criză nerezolvată, euroscepticismul populaţiei creşte. Dacă UE este percepută ca incapabilă să rezolve problemele, în mod firesc oamenii ezită să confere blocului noi puteri. Partidele populiste exploatează eşecurile uniunii. 

Aceste patru canale combinate zădărnicesc idei extrem de bune pentru noi proiecte privitoare la integrarea europeană, cum ar fi crearea unor agenţii centrale care să coordoneze lupta împotriva terorismului. concluzionează Wolfgang Mun¬chau.

Dacă UE nu ar fi eşuat în crizele anterioare, ideea unei politici europene a imigraţiei sau a unui grup de acţiune antiterorism ar fi primite mai deschis, concluzionează Wolfgang Munchau.