Fecioara cu Pruncul în culorile LGBT

Aparent, doar aparent, povestea este bizară şi simplă, ca orice act de demenţă pură: în dimineaţa zilei de 27 aprilie, credincioaşii au observat cu stupoare cum în biserica Sf. Maximilian Kolbe, în zona toaletelor şi a coşurilor de gunoi, erau afişat multe postere înfăţişând icoana sacrosantă- simbpol al Poloniei, „Fecioara de la Częstochowa“, având aureolele în culorile curcubeului specific comunităţii LGBT.

Absolut suficient să declanşeze un scandal uriaş cu resorturi politice care ţin de o simbolică politică deosebit de importantă, angrenate ca atare într-un mecanism deosebit de sensibil şi care este nu numai al Poloniei, ci al memoriei colective europene.

Mai întâi de toate, să reamintim că icoana respectivă, cunoscută şi sub numele de „Madona Neagră“ a fost găsită în Sanctuarul de de la Jasna Gora, considerat a fi locul simbolic al credinţei creştine poloneze, ocrotitoare a Poloniei şi invocată cu fervoare în momentele de cumpănă ale istoriei acestui popor. Pe de altă parte, biserica unde au fost afişate posterele blasfematoare poartă numele preotului Kolb, un personaj intrat în galeria eroilor polonezi pentru modul în care a ştiut să-şi asume credinţa până la ultimele consecinţe. Povestea este splendidă şi cumplită:

„Preotul polonez Maximilian Kolbe, după două săptămîni de înfometare absolută şi în urma unei injecţii cu formol a murit pe 14 august 1941 în «celula morţii» din lagărul de la Auschwitz. 

Legile lagărului erau foarte dure şi prevedeau ca în momentul în care un deţinut evadează şi nu este găsit în 48 de ore, alţi deţinuţi din lotul său erau condamnaţi la moarte prin înfometare. La sfârşitul lunii iulie evadează un deţinut din blocul 14, bloc în care se afla şi preotul Maximilian Kolbe. Deoarece nu a fost descoperit în termenul fixat, brigada este ţinută în picioare pe platou o zi întreagă, apoi sunt desemnaţi cei sortiţi morţii, prin decimare (fiecare al zecelea deţinut trebuia să moară). Între aceşti deţinuţi se afla unul care, de teamă, a început să-şi strige copii care se aflau acasă pe nume. Deodată din rândul celor rămaşi apare un preot slab, cu chipul străveziu care se oferă să moară în locul lui.

«Domnule Comandant, vă rog să-mi permiteţi să raportez.»

«Ce vrei?»

«Vă rog să-mi permiteţi să merg eu în locul numărului N.»

Era o cerere nemaiauzită, printre deţinuţi, de neînchipuit, imposibilă, pentru un om care considera că în faţa morţii se uită totul, dar nu şi propria existenţă. Comandantul întreabă:

«Cine eşti?»

«Sunt un preot catolic.»

«Sunt de acord.»

În locul preotului catolic, deţinutul care fusese cruţat se reîntoarce în rândurile brigăzii şi va supravieţui celui de-al Doilea Război Mondial. Va depune mărturie despre modelul de credinţă al preotului catolic Maximilian Kolbe.

Împreună cu cei nouă care erau trimişi la moarte, Maximilian Kolbe, se îndrepta spre celula în care au fost dezbrăcaţi şi azvârliţi pe podeaua rece. Celula nu avea ferestre şi nici aerisire. «Unul dintre paznici va povesti mai târziu cum după câteva ore, din mormântul celor îngropaţi de vii a început să se audă murmur de rugăciuni şi cântări în cinstea Maicii Domnului». Aceste cântări au început să se audă, din ce în ce mai putin, odată cu trecerea timpului, până la moartea sa. După terminarea războiului, au început demersurile pentru ridicarea lui la cinstea sfintelor altare. În anul 1974, Papa Paul al VI-lea l-a trecut în rândul «fericiţilor», iar la 10 octombrie 1982, Papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat «sfânt».“ (sursa: Wikipedia)

Acesta este contextul în care ministrul de Interne polonez în persoană a anunţat arestarea unei femei în vârstă de 51 de ani care era plecată din ţară la finele lunii trecute, dar a fost reţinută la întoarcerea în Polonia, în casa ei, la percheziţie, fiind găsite mai multe zeci de postere cu imaginea respectivă. Caz clar de ofensă adusă simbolurilor religioase, uşor şi rapid de încadrat ca atare şi pedepsit în consecinţă în termenii oricărei legislaţii europene. Iar în Polonia pedeapsa este de până la 2 ani închisoare.

Ceea ce mi se parte interesant şi semnificativ este modul în care, imediat, acest episod a fost instrumentat politic la un nivel superior de către şeful partidului de guvernământ, Jarosław Kaczyński, care l-a folosit imediat drept argument în campania pentru alegerile europarlamentare, spunând că „avem de-a face cu un atac direct asupra familiei şi copilului – sexualizarea copiilor – cu toată mişcarea LGBT şi problemele de gen. Este ceva de import, dar acum ne ameninţă identitatea, naţiunea şi continuitatea sa şi, prin asta, ameninţă însuşi statul polonez“. Desigur, imediat a răsunat şi vocea ministrului de Interne, care a avertizat despre apariţia „barbarismului cultural“: „poveştile despre libertate şi toleranţă nu dau dreptul cuiva să încalce sentimentele credincioşilor“.

S-ar putea să fie vorba despre un eveniment izolat. Dar, la fel de bine, s-ar putea să nu, caz în care vom vedea cum urmează să reapară în joc elementele radicale ale structurilor clericale (poate nu numai în lumea catolică) care să socotească utilă o implicare din ce în ce mai intensă în zona politicului, în intenţia nobilă de a ne readuce pe toţi pe calea cea dreaptă. În timpuri tulburi cum sunt acestea pe care le trăim acum, asemenea episoade pot declanşa tragedii.

De fapt, despre ce a fost vorba: o femeie nebună, o provocare în dulcele stil clasic sau un semn al timpurilor că vine Apocalipsa? Cine ştie, dar credeţi că, la o adică, mai are vreo importanţă?