Febra galbenă din Franţa: în căutarea unui tratament

Protestele din Franţa sunt o manifestare a aceleiaşi categorii de dinamici care au dus la Brexit şi care l-au adus pe Donald Trump la putere în SUA. Violenţele din aceste zile sunt un puseu acut de febră care indică prezenţa unei infecţii grave în corpul pacientului. Degeaba tratăm febra, dacă nu tratăm infecţia.

Aş identifica două cauze profunde pentru aceste frământări fără precedent, care riscă să ducă la o perioadă de conflicte şi fragmentare cu precedent doar la începutul secolului trecut.

Prima dintre ele o constituie lipsa acută de leadership vizionar, lipsa unui plan care să inspire populaţia şi să dea sens establishment-ului politic. Un factor care generează parţial acest fenomen este democratizarea accesului la informaţie, orizontalizarea diseminării de informaţii şi apariţia fake news. În aceste condiţii, demitizarea clasei politice era cvasi-inevitabilă. Dar aici aş identifica printre factorii determinanţi şi reducerea drastică a marjei de manevră a decidenţilor, prinşi din ce în ce mai strâns într-un păienjeniş global, care i-a transformat aproape inevitabil din lideri în simpli manageri. Comunitatea internaţională a fost condiţionată, încă din anii 90, să se mişte în sincron, ca un grup de persoane legate cu un mare scotch. Această nouă ordine nu era pregătită pentru apariţia unor tendinţe centrifuge.

A doua mare categorie de origini a prezentei crize o constituie încălcarea, de către elite, a promisiunii originare oferite maselor: prosperitate, dar mai ales egalitate de şanse. Ce egalitate de şanse poţi să oferi unui muncitor dintr-o fabrică auto care e concediat după 28 de ani de muncă? Cu ce soluţii poţi veni pentru clasa de jos din Franţa ale cărei salarii şi joburi sunt ameninţate de imigranţii veniţi din Maghreb? Bomba era deja amorsată de la începutul anilor 2000 în state ca Franţa, când globalizarea era identificată din ce în ce mai mult ca o problemă pentru întregi categorii sociale. Însă ea a explodat începând cu 2007, când prăbuşirea unui sistem financiar de carton a dus la o criză profundă, care a primit un răspuns rece şi birocratic în Europa -- austeritate. Migraţie nesustenabilă social, şomaj, lipsă de oportunităţi pentru tineri şi cei afectaţi de globalizare, prăbuşirea sistemului financiar, toate acestea au erodat adânc încrederea maselor în establishment.

Aşa se face că ordinea liberal-internaţionalistă este astăzi într-un moment extrem de dificil. Personal, nu cred că naţionalismul, protecţionismul, xenofobia şi suveranismul sunt soluţii. Sper, îndrăznesc să sper că omenirea a învăţat lecţia eşecului primei perioade de globalizare, din perioada 1870 - 1914.

Dar ar fi iresponsabil să ignorăm disfuncţionalităţile grave ale sistemului actual: de la inegalităţi crescânde, la şocurile sociale generate de globalizare, până la un sistem financiar corupt şi la un establishment politic din ce în ce mai rupt de realitate.

Nici Salvini, nici Brexit, nici Orban nu vor livra soluţii la cheie pentru problemele actuale. Ei sunt doar lideri abili care se urcă pe un val fără să ştie cum, sau să vrea, să îl controleze. Soluţiile vor veni în primul rând de la recunoaşterea cu onestitate a problemelor de către aceia care au creat-o: o clasă politică şi o elită economico-financiară autosuficiente, lipsite de viziune şi de forţa de a accepta că au greşit.

Ceea ce am scris mai sus se aplică perfect, schimbând anumiţi termeni, pentru România.