Fără precedent: Comisia Europeană, dată în judecată pentru genocid la Curtea Penală Internaţională

După ce SUA şi Israelul au fost fost citate în faţa Curţii Penale Internaţionale (CPI) pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, a venit şi rândul Comisiei Europene să fie acuzată de genocid.

E vorba de raport redactat de doi mari avocaţi specializaţi în drept internaţional (Omer Shatz, membru al baroului din Israel, lector de drept internaţional la Sciences Po din Paris şi dr.Juan Branco, membru al baroului din Paris, Ecole Normale Superieure) şi susţinut de câteva foarte importante organizaţii non-guvernamentale. Mai precis, invocând prevederile art. 15 al Tratatului de la Roma, sunt acuzate Statele Membre care au avut un rol important în gestionarea crizei refugiaţilor, cerând să fie declanşată urmărirea penală împotriva principalelor state implicate în problemă (Italia, Germania şi Franţa) pentru se a se stabili responsabilitatea pe care ar avea-o instituţiile şi statele respective în cazul morţii miilor şi miilor de migranţi care s-au înecat în Mediterana fugind din Libia cu ambarcaţiunile folosite de traficanţi. Documentul, spune J. Braco, „este rezultatul a doi ani de anchetă împreună cu O. Schatz care ne-au făcut să credem că au fost comise crime împotriva umanităţi planificate şi executate în mod conştient de către conducătorii noştri europeni“.

În finalul articolului aveţi documentul integral de 250 de pagini, aşa cum a fost el depus la grefa CPI. Încercaţi, vă rog, să vă faceţi puţin timp să citiţi ce scrie acolo deoarece cazul acesta, din moment ce a fost acceptat, deschide un capitol cu totul nou în aplicarea jurisprudenţei internaţionale şi care s-ar putea constitui într-un precedent extraordinar de important.

Sigur că istoria modernă este plină de cazuri de migraţie masivă, provocate prin acţiunea criminală, deliberată, a unor conducători politici sau de războaie care au lovit nemilos şi zonele locuite de populaţia civilă, crime de război care au dus la deplasări enorme de populaţii. Iar lista este departe să fie exhaustivă. Noutatea absolută este că acum avem o cerere de declanşare a urmăririi penale împotriva unor responsabili politici şi a unei organizaţii (UE), dar şi a unor şefi de state şi guverne care au încercat să găsească soluţii (adevărat, cu eficacitate uneori discutabilă) pentru a ajunge cumva o soluţie consensuală la criza migranţilor şi de a pune la punct reglementări şi proceduri care să permită ridicarea de stavile împotriva repetării dezastrului produs de primul val de migraţie.

Acuzaţiile împotriva celor de la Bruxelles (oficiali comunitari dar şi şefi de state şi guverne care au semnat deciziile Consiliului European în privinţa crizei refugiaţilor (sunt teribile: UE a a pus la punct o „politică în domeniul migraţiei fondată pe disuasiune şi care avea ca scop sacrificarea vieţii migranţilor aflaţi în situaţie de primejdie extremă pe mare... (singurul obiectiv fiind) de a disuada persoanele care se găseau într-o situaţie similară de a căuta refugiu în Europa... UE a facilitat moartea a mii de persoane prin înecare“, cu referinţă la decesul a peste 12.000 de persoane pe ruta Mediterana începând cu 2014. Dosarul, spun avocaţii, „oferă probe suficiente care implică înalţi responsabili şi agenţi ai UE şi din Statele Membre în crime împotriva umanităţii comise ca urmare a punerii în practică a politicilor UE în domeniul migraţiei în Mediterana şi în Libia“.

Argumentele folosite de cei doi avocaţi în acuzarea Comisiei Europene, dacă vor fi recunoscute ca valide de către judecătorii CPI, vor extinde domeniul de aplicare al acuzaţiilor de genocid şi crimă împotriva umanităţii: făptuitorii acestora ar putea fi, exclusiv, cei care au vrut să ajute şi să vină cu un sprijin pentru oameni aflaţi confruntaţi cu realitatea cumplită a zonelor de război. Discuţia care începe acum ar putea avea un dublu tăiş, interzicând sau îngreuind pe viitor orice operaţiune de tip umanitar, favorizând, dimpotrivă, ideea de acum a unor frontiere care să apere, spre exemplu, „Fortăreaţa Europa“. Dar, excelent formulate, argumentele acuzării arată cu mare pertinenţă care a fost, este şi poate fi costul deciziei de deschidere a poţilor pentru migranţi, necondiţionat şi brusc. Tehnic, decizia respectivă a fost luată în momentul în care Europa nu dispunea de o politică unică în acest domeniu, nu avea forţe de reacţie decât pe plan naţional şi tot naţionale erau şi total insuficiente zonele speciale de primire şi capacitatea aferentă de control.

Din acel moment, reacţiile au fost haotice, nervoase şi foarte dificil de adus la un numitor comun tocmai din cauza poziţiilor antagonice ale diferitelor State Membre, ceea ce a întârziat (iar asta continuă şi acum), luarea unor decizii de sistem. Singur consensuală a fost înfiinţarea acelui corp comun de gărzi de frontieră a cărui eficienţă practică urmează să fie testată.

Dar, vorbind despre ce s-a petrecut în teren, conform documentului de acuzare, orice s-a petrecut în Marea Mediterană este raportat ca problemă. Chiar dacă organismele UE şi câteva dintre Statele Membre implicate au încercat, în disperare, absolut toate unghiurile posibile de abordare.

Ce era de făcut? Desigur, era imposibil de adoptat soluţia extremă, folosirea forţei pentru scufunda orice ambarcaţiune cu migranţi ilegali ce ajunge în apele teritoriale ale unui stat membru şi refuză să se supună ordinului de a se întoarce din drum. Dar, pe fond, nici măcar asta nu este o soluţie realistă deoarece întrebarea este ce faci dacă ambarcaţiunea este scufundată şi rămân supravieţuitori în apă pe care orice navă este obligată să- preia, conform dreptului mărilor. După asta, fie îi duce într-un centru închis sau deschis de refugiaţi pe teritoriul cel mai apropiat, fie îi transferă la bordul unei nave aparţinând unei ţări terţe pentru a-i returna la punctul de origine. Deja, din punctul de vedere al documentului trimis la CPI, ai şi comis una dintre multiplele infracţiuni subsumate crimei de genocid. Reţii migranţi ilegali, îi obligi la identificare şi-i trimiţi cu forţa în ţara de origine dacă nu îndeplinesc criteriile de acordare a azilului, alte infracţiuni. Infracţiune este şi colaborarea cu grănicerii libieni, chiar dacă erau forţa oficială a singurei entităţi recunoscute ca legală de către comunitatea internaţională.

„...în scopul de a opri cu orice preţ fluxurile migraţioniste din Libia... şi în loc să asigure o salvare şi debarcare în siguranţă a oamenilor, aşa cum prevede legea, UE orchestrează o politică a transferurilor forţate de persoane către zone asemănătoare unor lagăre de concentrare aflate în Libia, acolo unde au loc atrocităţi.“

Documentul transmis la CPI

S-a încercat adoptarea unei legislaţii comune europene privind procedeele de returnare a migranţilor ilegali. Normal? Absolut deloc, căci în documentul acuzării se vorbeşte despre existenţa unei legislaţii europene care autorizează „expulzările colective forţate la scară industrială având complementul de detenţei nedeterminată“ (cu referinţă precisă la aranjamentele UE-Libia) „cu contribuţia esenţială a diferitelor niveluri atât din UE cât şi din Statele Membre“. Iar Uniunea Europeană - afirmă Juan Branco (cunoscut, printre altele, şi ca apărător al lui Julien Assange) - „a dezvoltat o strategie foarte elaborată pentru a-şi ascunde propriile responsabilităţi“, Era oare mai bine să fie lăsat să funcţioneze „circuitul libian“ al traficului du migranţi, devenit una dintre cele mai productive afaceri din lume? Asta în contextul în care Italia lui Salvini a reuşit să determine în UE să ia decizia limitării mandatului misiunii SOPHIA de luptă împotriva traficanţilor şi să suspende activitatea navelor militare din contingentul european care patrulau la limita apelor de coastă libiene.

Dar, spun cei doi avocaţi în documentul de acuzare, „...relocarea forţată a zeci de mii de migranţi care încercau să fugă din Libia, de aici decurgând împotriva acestora crime, deportarea, trimiterea în închisoare, luarea de sclavi, tortura, viol, persecuţii şi alte acte inumane... iar Operaţiunea Triton (operaţiunea din Mediterana care a urmat celei denumite MARE NOSTRUM, n,n) este cel mai letal atac organizat împotriva populaţiei civile asupra căreia are jurisdicţie CPI în întreaga sa istorie... Oficialii UE şi din Statele Membre cunoşteau pe deplin şi era perfect conştienţi de consecinţele letale ale comportamentului lor“.

Aceste lucruri nu trebuie numai afirmate, ci şi dovedite. Să vedem dacă se va putea, căci recunoaşterea haosului existent în legislaţia europeană în domeniu a asumată în mai multe rânduri de responsabilii de la Bruxelles, dar e cu totul altceva să vorbeşti despre crimă cu premeditare.

Ciudat, tare ciudat este viitorul care ne aşteaptă şi mulţi vor să profite de asta, desfăcând UE în mici fragmente insignifiante, după modelul a ceea ce se petrece acum în UK. De ce nu, iată dovada, încercând eventual să ridice şi să antagonizeze marii actori europeni, profitând de emoţia negativă continuă generată de criza migranţilor.

Ca element de culoare, soseşte pe surse o informaţie cum că s-ar pregăti o acţiune similară împotriva lui Donald Trump pentru ordinele sale succesive de limitare a efectelor migraţiei ilegale, izolarea grupurilor de copii în centre închise etc. Element de culoare şi cu valoare absolut simbolică deoarece, după cum se ştie, SUA nu recunosc CPI. Dar toate ţările din UE o fac, aşa că sunt larg deschise porţile scandalului. Sau, dacă nu recunosc CPI, exonerează prin aceeaşi mişcare şi SUA şi Israelul, desfiinţând pe viitor orice autoritate şi relevanţă a organizaţiei internaţionale. Oricum, cel puţin la orizontul a câţiva ani buni, este blocată activitatea ONG-urile care acţionau în Marea Mediterană, plus acuzaţiile că unele dintre ele ar fi fost colaborat cu traficanţii. Ar putea urma, de ce nu, exact cu aceleaşi argumente, să fie deschis un proces împotriva Turciei pentru prevederile Acordului încheiat cu UE privind migraţia (de ex. reţinerea migranţilor ilegali în tabere, fără posibilitatea de a mai trece frontiera înspre Europa) etc.

Deşteaptă mişcare.