Fără migranţi, modelul economic şi social european e în primejdie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucratori

Dezbaterea privind politica europeană de azil va fi, extrem de probabil, una dintre temele care vor fi puse prioritar pe agendă în perioada următoare, atât în instituţiile europene cât şi în perioada ce se anunţă a fi foarte agitată a campaniei pentru europarlamentare în toate Statele Membre.

Din cauza lipsei totale de interes a guvernanţilor noştri pentru fondul dezbaterilor europene, ele vă ajung în atenţie doar în momentele de scandal atât de numeroase şi de spumoase în cazul ţării noastre. Din păcate, nu sunt absolut reflectate discuţiile cu argumente pro şi contra precedând deciziile pe marile subiecte.

Un exemplu este discuţia în continuare foarte intensă despre statutul migranţilor în viitoarele politici la nivel european şi naţional, subiect de foarte mare actualitate chiar şi în România, ţară care începe să importe forţă de muncă pentru sectoarele aflate în mare nevoie de personal. Context în care, deoarece este bine să puteţi pune în balanţă toate argumentele, iată un rezumat al textului redactat de cehul Pavel Trantina, raportor în cadrul Comitetului Economic şi Social European, document adoptat ieri de instituţia europeană şi care analizează o serie dintre dimensiunile economice ale costurilor non-integrării migranţilor şi implementării, aşa cum apare din ce în ce mai credibil la orizont, a unor politici extrem de restrictive în domeniu.

Principala miză a întregii probleme – opinează Trantina (foto dreapta) - o reprezintă îmbătrânirea populaţiei europene. Astfel, la nivelul anului 2060, la fiecare persoană în vârstă vor corespunde două în activitate, raportul actual fiind de 1/3 sau 1/4. Situaţie critică în perspectiva menţinerii modelului social european. Chiar dacă imigraţia nu este soluţia definitivă pentru rezolvarea consecinţelor îmbătrânirii populaţiei, poate fi un remediu la scăderea numărului de persoane apte de muncă în general şi, în special, a celor cu abilităţi specifice.

Pavel Trantina

Potrivit lui Trantina, un scenariu non-imigraţionist în Europa (aşa cum prevăd acum multe dintre programele politice ale naţionaliştilor populişti şi extremişti din UE) ar avea următoarele efecte:

  • economiile Statelor Membre vor avea masiv de suferit, unele pieţe ale muncii se vor afla sub o presiune intolerabilă, industriile se vor prăbuşi, producţia agricolă se va împuţina, iar sectorul construcţii nu va putea ţine pasul cu cererea;  
  • sistemele de pensii vor deveni nesustenabile, se va prăbuşi sectorul sănătăţii şi securităţii sociale, depopularea unor zone din Europa se va continua într-un rit accelerat, va fi subminată coeziunea socială;  
  • rasismul şi xenofobia vor fi şi mai intense ca până acum.  

Un argument şi mai concret – a cărui validitate poate fi concretizată de foarte mulţi dintre românii plecaţi din disperare în Italia ca migranţi economici: în cazul scenariului respectiv, urmează să creaqscă în mod considerabil presiunea pe sectorul de sănătate, mai ales în ţări din sudul Europei, acolo unde îngrijirea persoanelor în vârstă este lăsată pe seama unor migranţi. Iar în sectorul agricol, depopularea severă din Irlanda sau din zona Brandenburg (Germania) s-a rezolvat doar prin aducerea de migranţi.

Costurile non-integrării

  • segregare spaţială care să deschidă drumul spre constituirea de ghetouri;
  • excluderea miganţilor de pe pieţe muncii favorizează munca la negru;
  • creşterea discursurilor şi violenţelor legate de ura rasială;
  • agravarea diferenţelor socio-culturale între migranţi şi comunităţile autohtone;
  • potenţiala radicalizare şi creşterea sprijinului pentru ideologiile extremiste (atât în cadrul grupurilor de migranţi, cât şi în societatea autohtonă).  

Desigur, aşa cum spunea Jose Antonio Moreno, coraportor la Opinia redactată de Trantina, este necesar „să dezbatem toate acestea raţional şi pe bază de date şi cifre, contrar ştirilor false şi stereotipuri legate de migraţie“. Aşa este numai că, din punctul meu de vedere, dezbaterea doar cu argumente economice, nedublată de un efort legislativ comprehensiv, nu are şanse de a fi ascultată, oricât de multe adevăruri ar conţine acest demers.

Nimeni, niciodată, nu a negat vreodată valoarea adăugată economică a migranţilor sosiţi să muncească, în valuri succesive, după cel de-al Doilea Război Mondial. Franţa a preluat generaţii întregi de portughezi, italieni, spanioli, marocani, algeriene, Germania de iugoslavi şi turci, Belgia de congolezi, marocani, Marea Britanie tot ce venea din fostele colonii asiatice etc. Numai că asta se petrecea în contextul unei dezvoltări economice exponenţiale, a unor pieţe care aveau nevoie enormă de muncitori necalificaţi, existând destul de mulţi bani încât programele din „plasa socială de securitate“ să fie menţinute fără probleme.

Nu mai e cazul acum, iar politicile de azil rămân extrem de diferite şi fac din UE un teritoriu în care, în continuare, se poate intra extrem de uşor şi unde poţi, relativ rapid, să-ţi aduci foarte numeroasa familie „de acasă“, obligând statul-gazdă să plătească alocaţii familiale, nesfârşite ajutoare de şomaj etc. Plus că, chiar dacă nimeni nu vrea să recunoască oficial acest lucru, nu s-a imaginat vreodată viteza cu carem în loc să se integreze în societatea-gazdă, migranţii au format societăţi compacte, închise, trăind după regulile „de acasă“, refuzând să-şi vadă destinul ca fiind legat de ţara-gazdă.

Şi era inevitabil ca, la un moment dat, să se audă sloganul „ne vrem ţara înapoi“, însoţit de îndemnul „străini, căraţi-vă acasă“, „străin jegos şi puturos“ devenind, generic, prin extensie, oricine este perceput ca ocupând un loc de piaţa locală a muncii, ca atare cauză a creşterii şomajului intern şi, mai ales, a celui în zona tineretului. Sentimentul acesta este real şi a fost folosit din plin de toţi extremiştii şi aşa, spre exemplu, s-a argumentat nevoia ieşirii Marii Britanii din UE, chiar dacă acum, în sectoare critice, au început să plece masiv specialiştii de toate categoriile.

Poate exista o soluţie? Da, cu condiţia ca Statele Membre chiar să dorească impunerea unui set foarte clar de reguli în domeniul politicii de azil, a unui control riguros al pieţelor de muncă, în paralel cu un program de investiţii reale prin programe comunitare, din fondurile europene de coeziune, în susţinerea de proiecte masive de investiţii în ţările sărace europene şi în întărirea comună a controlului frontierelor externe ale UE. Dar şi definirea mult mai precisă a condiţiilor în care se acordă azilul sau în permisele de muncă,

Dacă nu, aşa cum veţi vedea în perioada imediat următoare, discursul rasist şi xenofob va înflori în dezbaterea pentru europarlamentare, la început împotriva celor veniţi din ţările din afara Europei, apoi, logic, a celor care vin din ţările estului sărac şi lipsit de perspective şi de care s-ar putea să nu mai creadă că e nevoie în noile construcţii imaginate de unii pentru ieşirea din criză, După tot ce se întâmplă acum, se fac planuri diverse şi cercurile concentrice se precizează mai precis ca niciodată. Precum şi noile alianţe care nu vor fi pe bază ideologică, ci pe dorinţă, ştiinţă şi capacitate de supravieţuire puse împreună în noi alianţe cu parteneri externi ca Turcia, Iran ş Rusia în cazul Germaniei şi Franţei, între statele sudice şi câteva ţări din Maghreb, între grupul statelor din „nucleul dur“ cu China, Japonia şi ţările Mercosur. Noile canale de migraţie de acolo vor porni şi, pesemne, acolo se va organiza şi selecţia, migraţie legată de proiecte economice reciproce şi Acorduri de liber-schimb.

Noi suntem băgaţi în asemenea raţionamente? Nu ştiu, Nu spune nimeni că ne-ar interesa. Dar de ce-ar fi? Raţionează şi argumentează ei şi pentru noi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite