Facebook este o „operaţiune de supraveghere“ într-o „relaţie abuzivă“ cu utilizatorii săi, susţine un oficial britanic

Facebook este o „operaţiune de supraveghere“ într-o „relaţie abuzivă“ cu utilizatorii săi, susţine un oficial britanic

Compania americană a devenit şi ţinta oficialilor britanici/ Foto: EPA

Oficialii britanici aflaţi într-o vizită în Statele Unite au adus acuzaţii grave, formulate în termeni duri, faţă de gigantul din Silicon Valley în cadrul unei audieri publice în Washington pe tema ştirilor false şi a influenţei acestora în campaniile electorale.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu este Facebook o masivă operaţiune de supraveghere?” a întrebat Rebecca Pow, o reprezentantă din partea Partidului Conservator. Membrii comisiei parlamentare britanice pentru cultură digitală şi mass media au invitat reprezentanţii principalelor companii din Silicon Valley, Facebook, Apphabet şi Twitter, cât şi mai mulţi jurnalişti şi academicieni la o discuţie pe tema ştirilor false.

Parlamentarii britanici au sugerat în mod repetat că a sosit timpul ca Facebook să să fie reglementat.

Majoritatea utilizatorilor nu realizează să ştirile ce le apar spre vizualizare - News Feed-ul - principalul produs al celor de la Facebook, este controlat de către algoritmi, a afirmat jo Stevens, parlamentar din partea Partidului Laburist. Din cauza asimetriei de putere, relaţia dintre gigantul din Silicon Valley şi utilizatorii acestui serviciu este asemenea „unei relaţii abuzive”, unde una dintre părţi exercită un control coercitiv”, a afirmat aceasta.

Legislaţia britanică interzice actorilor străini să cumpere anunţuri electorale pe platforma socială. Simon Milener, directorul pe Marea Britanie a Facebook, a susţinut că gigantul IT nu este de vină în astfel de situaţii, însă Ian Lucas, parlamentar laburist, a contracarat afirmând că prin faptul de a accepta o plată din partea unui agent străin, Facebook „facilitează un act ilegal”. „Aceasta este problema: Voi aveţi toate aceste informaţii. Iar noi nu avem niciuna, pentru că nu vreţi să ni le arătaţi”, a adăugat acesta.

Damian Collins, preşedintele comitetului, a afirmat la rândul său că dacă Facebook ar fi asemenea unei bănci prin care unii clienţi ar spăla bani, răspunsul nu ar fi „noi nu suntem decât o platformă prin care această spălare de bani are loc”. Banca, a afirmat acesta, ar fi închisă iar „directorii ar ajunge la închisoare”.

Un alt moment delicat s-a petrecut atunci când Milner a fost întrebat care este durata de timp în care compania păstrează datele cu caracter personal ale utilizatorilor, iar acesta a răspuns că „suntem custozii informaţiilor”. Parlamentara Rebeca Pow a comentat acid: „Vorbiţi de parcă aţi fi nişte zei”.

Între parlamentarii britanici şi gigantul IT este deja o relaţie tensionată, compania americană fiind acuzată că „nu a depus niciun efort” în ancheta cu privire la imixtiunea Rusiei în referendumul pentru Brexit din anul 2016.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: